„Satul e cel mai mare rezervor de energie națională”

„Eu am văzut în țăran un om chinuit al pământului; n-am putut să-l văd în acea atmosferă în care l-a văzut Alecsandri în pastelele sale și nici n-am putut să-l văd încadrat în acea lumină şi veselie a lui Coșbuc”, mărturisea Octavian Goga.

Supranumit și „poetul pătimirii noastre”, Goga se destănuia într-o carte de amintiri cu privire la copilăria petrecută printre sătenii din Rășinari, Sibiu, și la tema fundamentală a creației sale, țărănimea: „Eu am trăit până la vârsta de 9 ani la sat; am trăit însă nefiind țăran. Am privit satul și l-am despicat programatic, dându-mi seama că el e cel mai mare rezervor de energie națională; am crezut de la început, prin transmisiunea strămoșilor și părinților mei, în ideea de rasă; am crezut deci în sat, fiindcă satul era sinteza care reprezenta înaintea mea marele tot: neamul.

Am cutreierat satul cu ochii deschiși, conștient că fac analiză permanentă și că fiecare clipă de contact al meu cu țără­nimea e o clipă de studiu, de interpretare, de disecare a acelui izvor de energie, care se confundă, în judecata mea, cu însuși rostul existenței noastre. Am crezut în sat și am căutat în sufletul poporului nostru și vă spun sincer că în acest microcosmos am descoperit oglindindu-se o viață sufletească foarte bogată.”

Pătruns de ideea că țărănimea reprezintă esența acestui neam, poetul a scris despre viaţa grea a celor asupriţi de secole. Sunt bine cunoscute poezii precum: „Noi”, „Plugarii”, „Clăcaşii”, „Cosașul”. În același timp, poetul considera că intelectualii au datoria să pledeze pentru ca viața țăranului să fie mai bună: „Am luat toate figurile tipice ale satului și le-am făcut să defileze înaintea mea. Pe acele vremuri, eram călăuzit de ideea de a mă confunda cu satul. Vă pot spune ca așa am plimbat eu imaginea clacașului român pretutindeni; am dus-o cu mine, m-a persecutat prin muzeele din Berlin și am scris această poezie, Clăcașii, în grădina de la Charlottenburg. Am cântat simțirea mea cu atât mai veridic, cu cât eram mai departe de Țară, fiindcă o duceam în sângele meu”.

În același timp, poetul născut la Rășinari a surprins în versurile sale și portrete de intelectuali ai satului. Ne amintim poeziile „Apostolul”, „Dăscăliţa”, „Dascălul”. 
Unirea tuturor românilor a fost pentru Octavian Goga idealul cel mai scump, pentru care a luptat și a scris, dar la fel de scumpă a fost ideea să vadă țăranii trăind mai bine într-o țară liberă a românilor.

Despre crezul său literar și social afirma: „Eu, grație structurii mele sufletești, am crezut întotdeauna că scriitorul trebuie să fie un luptător, un deschizător de drumuri, un mare pedagog al nea­mului din care face parte, un om care filtrează durerile poporului prin sufletul lui și se transformă într-o trâmbiță de alarmă”.