Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Lumina literară şi artistică Sensul culturii în entropia actualității

Sensul culturii în entropia actualității

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Lumina literară şi artistică
Un articol de: Ana Dobre - 02 Noi, 2022

La trei ani de la lansarea Editurii Neuma, la Cluj-Napoca, la 3 noiembrie 2017, apărea revista „Neuma”, care-și propunea să concretizeze un ideal și să aducă, prin con­tri­buția tuturor colaboratorilor, ca și prin con­tribuția proprie a celor care au visat-o, „o pică­tură de armonie într-o lume a frământărilor”, totul în numele unei culturi care să lumineze „întunericul ignoranței”.

Editorialul primului număr, „Începem!”, semnat de Andrea H. Hedeș, este o uvertură ce anunță actele unei simfonii de idei și volumul acestei autoare cu titlul Cei care dansează, apărut la amintita editură clujeană în 2022. Un început plin de promisiuni, pe care autoarea îl voia persuasiv, sens în care ar trebui înțeles citatul din Anaïs Nin: „După noi, peste veacuri, rămân nu vedetele și gladiatorii, ci poeții, gânditorii, istoricii”, un fel de memento aruncat ca o mănușă contemporanilor mefienți și difidenți, provocându-i la meditația asupra acestui adevăr în care se regăsea și gândirea autoarei.

Prin definiție, editorialul înregistrează problematica, aspecte ale epocii căreia-i aparține gânditorul, problematică pe care, ca un semădău, un dătător de seamă, acesta o aduce în sistemul lui de referință, meditează asupra, propune o modalitate de a o aborda. Fără a da, neapărat, soluții, dar sugerându-le, editorialistul le înregistrează ca semne ale timpului, le semnalează pentru ca analiza proprie să deschidă canale de comunicare cu ceilalți.

Temele redundante ale Andreei H. Hedeș sunt ale literaturii contemporane, ale culturii în general, privite din multitudinea punctelor de vedere ce răsfrâng locul actului cultural în tabloul contemporaneității, condiția scriitorului, soarta cărții, problema, obsedantă, a lecturii. Andrea H. Hedeș nu e doar un diagnostician, ci și un terapeut, care caută medicamentul-minune. Privirea ei critică îmbrăți­șează această complexă problematică pe fundalul unei lumi aflate la capătul unei spirale ce presupune schimbarea paradigmei, crearea unui nou canon literar în acord cu noua paradigmă a lumii. Literatura trebuie să se acordeze problematicii lumii și a omului, să-și armonizeze structurile, să identifice, pe cât se poate de corect, orizontul de așteptare și să-l preîntâmpine printr-o tematică problematizantă care să poată răspunde noilor „blestemate probleme insolubile” ale omului contemporan.

Cine sunt „cei care dansează”, metafora dansatorului evocând dihotomia din Lentoarea lui Milan Kundera, între cabotini și balerini, cine sunt, așadar, „cei care dansează, dansatorii” noii paradigme sugerează Andrea H. Hedeș în editorialul omonim, Cei care dansează. Ideea ei are în vedere faptul că, în spectacolul contemporan al culturii, fiecare, în ritm propriu, în locuri diferite - pe scenă, ca actor, sau în sală, ca observator, e un dansator care dă măsura implicării sale în actul cultural. Relația socială o răsfrânge pe cea de comunicare, în modul complex gândit de R. Jakobson, în sensul că, în actul cultural, există un dansator- emițător al mesajului cultural și un dansator- receptor al acestuia, cel în măsură să realizeze feedbackul, altfel spus, dialogul cultural. Căci, oricât ar fi de implicat în actul de creație, unui dansator-emițător, în speță creatorul, nu-i va fi niciodată indiferentă reacția dansatorului-receptor, nici modul în care va fi receptat și integrat în sistemul de valori al societății produsul său cultural.

Recunoașterea valorii creației e direct proporțională cu legitimarea ei, cu legitimitatea creatorului care, prin impactul social-cultural, își vede/simte creația ca rezonator al epocii, ca purtătoare a idealurilor, deopotrivă, ale creatorului și ale epocii sale. La limita dintre denotație și conotație, o spune autoarea însăși: „Nu cred în popor și în populație, în retragerea/ izolarea orgolioasă într-un Olimp al spiritului: Olimpul și restul. Cred că suntem toți împreună. Sentința conform căreia o echipă este la fel de puternică precum este cel mai slab membru al ei poate fi aplicată și unui popor. (...) E nevoie de un efort concertat de minți luminate, dedicate, de viziune, de curaj și patriotism. Toate acele cuvinte mari pe care ne ferim să le rostim și ne temem să le punem în prac­tică”.

„Unde ne sunt cititorii?”, se întreabă retoric-melancolic Andrea H. Hedeș, nu cu dramatism, ci cu luciditate, înregistrând un alt aspect al culturii de azi: abuzul/excesul de apariții editoriale, exces în haosul căruia cartea cu adevărat valoroasă se poate pierde. Se publică mult, se citește puțin, extrem de puțin, conchide autoarea, ducând interogația în zona interogativă a reflecției: „De ce ar mai vrea cineva să citească astăzi în România?”

Andrea H. Hedeș are ochiul format pentru a identifica tarele culturale - artificial, superficial, digitalizare, cultul imaginii, absența valorizării sociale a muncii scriitorului, și, poziționându-se, virtual, „Si j’étais président”, în postura unei autorități decizionale, își lasă imaginația să proiecteze scenarii de redresare, privind, întâi de toate, poziția scriitorului, pe care o înregistrează ca vârf al aisbergului, „rezultatul unei evoluții nefericite a societății noastre”. Îndărătnicia scriitorului, fidelitatea lui față de talantul pe care l-a primit și de care dispune, sunt puse pe seama rezistenței, o rezistență la nefirescul temporar/temporal, care a luat locul firescului, rezistența prin scris, denotată astfel: „Scrisul a devenit o formă de rezistență, de păstrare a ceea ce e mai de preț din ființa umană, din ceea ce o înnobilează, o formă de luptă, amintind de noblețea și sacrificiul unor cavaleri medievali...”

Și totuși, în ciuda tuturor acestor aspecte care ar putea deconcerta pe oricine, Andrea H. Hedeș nu este pesimistă. Optimismul ei vine din semnele din exterior, de la receptor, ca și din încrederea în forțele latente ale umanității de a reinstaura firescul în toate domeniile creativității, precum și din adevărul, verificat în timp, al rezistenței înseși a culturii, a oamenilor care fac cultura, adevăr pe care-l identifică în meditația rezonantă din Anaïs Nin. În caruselul caleidoscopic al lumii, noncultura poate cuceri, pentru scurt timp, pe spirala mică a evoluției; pe spirala mare a istoriei nu poate cuceri decât adevărata cultură.

Scriitorul poate fi sub vremi, dar cultura stă mereu deasupra vremurilor și le înfruntă, supraviețuiește, câștigă bătălia mare a perenului asupra efemerului.

Citeşte mai multe despre:   prezentare de carte