Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Soluții pentru elevii școlii din Dorobanțu
Copiii care urmau să meargă în anul şcolar 2018-2019 la unitatea de învăţământ din satul Dorobanţu, județul Tulcea, distrusă la finele săptămânii trecute într-un incendiu, vor învăţa într-un corp al clădirii care a fost afectat doar parţial, a declarat, pentru Agerpres, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Tulcea, Lucica Popişcă.
„Soluţia provizorie este ca în anul următor clasele să funcţioneze în trei săli existente într-un alt corp care parţial a fost afectat acum, precum şi în cele două săli ale grădiniţei care urma să fie dată în folosinţă în curând. Situaţia de provizorat va impune ca preşcolarii să înveţe tot în clădirea fostei Case a învăţătorului, în două săli mai mici”, a menţionat inspectorul general al ISJ.
Cei aproape 170 de elevi ai Şcolii Gimnaziale Dorobanţu vor învăţa în două schimburi.
„Clădirea se va face, dar tragic e că s-a pierdut arhiva cu toate datele şcolii, statele de plată, statele de funcţii, registrele matricole”, a mai spus inspectorul general al ISJ, Lucica Popişcă.
Potrivit sursei, cadrele didactice analizează posibilitatea utilizării structurii clădirii incendiate, iar un arhitect, absolvent al unităţii de învăţământ distruse de incendiu, s-a oferit să realizeze gratuit proiectul viitoarei şcoli.