Să fim alături de urcușul lui Ciprian!

De la ultima drumeție montană, făcută în 30 octombrie 2025, Ciprian Tănasă, de 17 ani, este imobilizat la pat, ca urmare a accidentului suferit pe munte, când a căzut într‑o prăpastie de 350 de metri. Întreaga sa familie își pune de atunci toată nădejdea în mila Domnului, dar ei toți, cei doi părinți și cei doi fii, îndrăznesc să spere și în generozitatea și sprijinul financiar al semenilor pentru a putea face o operație costisitoare, dar salvatoare, în străinătate.

Tânărul Ciprian Tănasă, în vârstă de 17 ani, este unul dintre elevii cei mai buni de la renumitul Liceu „B.P. Hasdeu” din Buzău. Dragostea pentru natură și drumețiile montane i‑au adus întotdeauna multă bucurie și satisfacție. Împreună cu părinții și fratele mai mare, care este student în anul II la Politehnica din București, au făcut de mult ori astfel de ieșiri în natură. Mama sa, Loredana Tănasă, este medic, iar tatăl, Ștefan Tănasă, este preot de caritate la Așezământul „Sfântul Sava” de la Ulmeni.

De la tatăl adolescentului aflăm istoria acelei zile care începuse frumos, cu soare și vreme bună, cu bucurie în suflet, dar care s‑a sfârșit cu lacrimi și durere: „Eram în vacanța de la sfârșitul lunii octombrie și plecasem cu soția și Ciprian la munte, pentru că nouă ne place mult să mergem la mănăstiri, dar și să ne bucurăm de frumusețea muntelui. Urcarea munților înseamnă pentru noi autodepășirea, dorința de a face ceva frumos pentru suflet și trup, dar și de a admira măreția lui Dumnezeu”.

Părintele Ștefan Tănasă a ținut să sublinieze că băiatul lui nu era un începător în drumețiile montane, mai urcase pe trasee de dificultate ridicată, chiar cu două luni în urmă, tot la Omu, mai fusese pe Vârful Negoiu, dar și pe Toaca în Ceahlău, de multe ori urcase în Bucegi până la Crucea de pe Caraiman.

„Cu o seară înainte am rămas la Mănăstirea Peșterea Ialomiței, ne‑am închinat, ne‑am rugat acolo, apoi ne‑am cazat. Auzisem că salvamontiștii salvaseră pe cineva de pe traseu și aveam de gând să vorbesc cu ei, să‑i anunțăm că mergem pe acest traseu, dar văzând vremea atât de frumoasă, cu soare, pământul uscat, n‑am mai intrat în cabina lor. Am lăsat mașina lângă punctul de salvamont, în zona telecabinei. La ora 8:00 dimineața am plecat spre Vârful Omu. Am început să urcăm toți trei, eu, soția și Ciprian. Drumul era bun, eram fericiți, slăveam pe Dumnezeu că ne puteam bucura de acel peisaj, ne opream, făceam fotografii, totul era splendid. După trei ore de urcuș a început să apară câte un petic de zăpadă. La un moment dat, soția a zis că a cam obosit și că n‑ar mai urca. Am văzut că pe indicator scria că mai sunt 30 de minute de urcat și ne‑am sfătuit ce să facem, i‑am zis lui Ciprian să urce singur, doar cunoaște traseul, mai fusese în august. Noi urma să‑l așteptăm în acel punct ca să n‑o las singură pe mama lui acolo. Calculasem dacă ajunge sus în 30 de minute, bea un ceai cald la cabană, apoi coboară, ar cam fi înapoi după vreo oră și cincisprezece minute. Când a trecut deja o oră și jumătate, văzând că nici nu sună și nici nu a apărut, am înțeles că s‑a întâmplat ceva. Am sunat la 112, le‑am spus care e situația și i‑am rugat să‑mi dea la telefon cabanierul de la Vârful Omu, și am aflat că băiatul n‑a ajuns acolo. În zece minute a coborât meteorologul și ne‑a spus că e posibil să fi căzut în prăpastie. M‑am oferit să‑i ajut la căutare dacă îmi dau ghete cu țepari, dar n‑au acceptat. Aveam să aflu că locul de unde a căzut era acoperit cu zăpadă, iar pe dedesubt era gheață, alunecoasă ca sticla. N‑a avut nici o șansă să scape fără să cadă, practic, s‑a dus în prăspastie ca pe tobogan aproape 350 de metri.

Au venit două echipe de salvamontiști destul de repede, dar, deși l‑au căutat, nu l‑au găsit. Un elicopter a survolat zona timp de 30 de minute și nu l‑a reperat. Eu și soția am fost somați să ne retragem la Peștera Ialomiței. Mergeam cu inima sfâșiată, plângeam, ne rugam, am sunat duhovnicul să se roage pentru el. La ora 18.00 ne‑au anunțat că l‑au găsit. Coborâse din nou meteorologul de la Omu și îl căutase și mai jos, în prăpastie, și l‑a găsit. Domnul Gabriel l‑a găsit, noi i‑am zis îngerul Gavriil... Salvamontiștii nu‑i dăduseră șanse de supraviețuire decât una la un milion, pentru că nimeni n‑a supraviețuit după ce‑a căzut în acea prăpastie. Am considerat că este o minune că după cinci ore a fost găsit viu, conștient și coerent. Din nefericire, nu‑și simțea picioarele. Mai avea și mâna stângă degerată pentru că în cădere pierduse mănușa. Între timp s‑a vindecat degerătura. Patru oameni au coborât, ca la Evanghelie, și l‑au așezat pe targă, au urcat cu el și l‑au dus până la drumul circulat, iar de acolo ambulanța l‑a dus la Brașov. S‑a făcut ora 1:30 noaptea. La spital au făcut tot ce au putut ca să‑l scoată din șocul hipotermic. Apoi, a fost trimis la Cluj‑Napoca pentru operație pe coloană. Doctorul care l‑a operat ne‑a spus că au fost fracturate două vertebre în zona toracică și a fost traumatizată măduva spinării. După trei zile a ajuns din nou la spitalul din Brașov, unde a stat o săptămână, și încă o săptămână a fost spitalizat la Buzău”, povestește tatăl lui Ciprian.

Este impresionant ce i‑a spus fiul când s‑au întâlnit prima dată după accident: „Tată, m‑am rugat la Maica Domnului. Știi de ce m‑a salvat? Am rugat‑o să‑mi îngăduie să mă mai împărtășesc o dată...” Întreaga familie este convinsă că Maica Domnului îndeplinește toate rugămințile celor care o iubesc și aleargă la mila ei, și va avea grijă și de Ciprian. „Noi nădăjduim foarte mult în mila Maicii Domnului și a Domnului Iisus Hristos. Ne rugăm, facem tot ce ține de noi. Ciprian este un elev foarte bun la învățătură, este elev la cel mai bun liceu din oraș, acum face ore online, scrie, citește, se roagă, este optimist. Am primit binecuvânatre și îl împărtășesc zilnic”, mai spune părintele Ștefan Tănasă.

În această perioadă, Ciprian face recupare medicală la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Maria Skłodowska Curie” din București, pregătindu‑se de o viitoare intervenție chirurgicală în străinătate.

Pentru vindecarea și recuperarea tânărului Ciprian Tănasă este nevoie, pe lângă ajutorul lui Dumnezeu, și de generozitatea semenilor, exită șanse mari de vindecare completă, întrucât tratamentele inovative descoperite în ultima vreme au avansat foarte mult. Familia a aflat că, la o clinică din Elveția, i se poate pune un implant care l‑ar ajuta să meargă din nou. Operația în sine, tratamentul, recuperarea ulterioară, drumurile și cazarea implică sume mari de bani. De aceea, cu inima strânsă pentru că sunt nevoiți să facă acest lucru, părinții lui Ciprian fac apel la toți cei care au resurse financiare și inimă bună să doneze în contul deschis pentru tratamentul fiului lor și le mulțumesc încă de pe acum pentru ajutor!

Puteți face donații în contul deschis la Banca Transilvania:

Tanasa Stefan

RO95BTRLRONCRT0220283201