Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Interviu Săptămâna luminii şi păcii aduse de minunata zi a Învierii

Săptămâna luminii şi păcii aduse de minunata zi a Învierii

Un articol de: Pr. Ciprian Bâra - 22 Apr, 2009

Prima Săptămână de după măritul praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos este cunoscută ca fiind Săptămâna Luminată, pentru că toate rânduielile liturgice sunt strâns legate de lumina, bucuria şi pacea adusă de minunata zi a Învierii. Despre toate aceste slujbe şi rânduieli specifice ne vorbeşte în interviul ce urmează părintele lector dr. Marian Mihai, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.

Părinte profesor, putem spune că toate sărbătorile din cursul anului sunt ancorate, se mişcă în jurul marelui praznic al Învierii?

Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos este cea mai mare sărbătoare creştină şi, de aceea, din punct de vedere calendaristic, această sărbătoare guvernează întocmirea întregului ciclu mobil de sărbători al anului liturgic.

Organizarea timpului liturgic are în vedere participarea tainică a fiecărei persoane la moartea şi Învierea lui Hristos. De aceea, prin toate rânduielile de cult, prin toate imnele liturgice, Biserica urmăreşte ca Persoana Mântuitorului să fie prezentă într-un chip tainic, real şi continuu în noi şi în tot timpul vieţii noastre. Întregul cult al Bisericii are un caracter pascal, căci Biserica serbează pe Domnul Hristos ca Împărat peste toată făptura, biruitor asupra păcatului şi morţii şi întemeietorul Bisericii creştine. Bucuria pascală vine după o vreme de luptă cu păcatul şi neputinţele noastre, după o perioadă de întristare şi pocăinţă trăită în vremea postului.

„Triodul plângerii“ s-a sfârşit şi urmează „Triodul bucuriei“; omul este chemat să prăznuiască, să se bucure, pentru că prin Învierea Mântuitorului i s-a dat şansa să devină nemuritor. Aşa după cum spunea părintele Constantin Galeriu, „menirea şi viitorul omului este Învierea - unica în stare să biruie răul, stricăciunea şi moartea. Astfel, ce preţ poate să aibă o viaţă care sfârşeşte în moarte? De aceea, darul său adevărat mântuitor este cel al Învierii“.

Rânduieli speciale pentru bucuria şi însemnătatea marelui praznic

Prin ce se deosebesc slujbele bisericeşti din Săptămâna Luminată de cele din perioada Octoihului şi a Triodului? Care sunt particularităţile liturgice ale acestei săptămâni?

În Săptămâna Luminată care începe cu Sfânta şi Marea Duminică a Paştilor şi se sfârşeşte cu ziua de sâmbătă, rânduiala slujbelor bisericeşti se deosebeşte de cea a Octoihului şi de cea a Triodului prin mai multe particularităţi.

În toată săptămâna, la toate slujbele bisericeşti, preotul se îmbracă în toate veşmintele de la începutul slujbei. Binecuvântarea de început, atât la Vecernie, cât şi la Utrenie, este „Slavă Sfinte şi Celei de o fiinţă şi nedespărţitei Treimi...“, iar după aceasta se cântă troparul „Hristos a înviat din morţi...“ (de trei ori) şi stihurile Paştilor.

În timpul rostirii acestor stihuri, preotul cădeşte cele patru laturi ale sfintei mese şi întreg sfântul altar. În Săptămâna Luminată, în locul Ceasurilor, în locul Pavecerniţei şi al Miezonopticii se săvârşeşte o slujbă unică pentru toate aceste laude, numită „Rânduiala Ceasurilor Sfintelor Paşti“. Cântarea „Învierea lui Hristos“, de la Utrenie, se cântă de trei ori pentru bucuria şi însemnătatea marelui praznic al Învierii. În toate zilele din această săptămână se face otpustul special, care este acelaşi ca la slujba din noaptea Învierii. În Săptămâna Luminată nu se citeşte Psaltirea nici la Vecernie, nici la Utrenie, nici în rânduiala particulară a credincioşilor. În fiecare zi din această săptămână se schimbă glasul de rând, iar prochimenul ce se cântă la Vecerniile din această săptămână este special, fiecare zi având prochimenul său. Slujba sfinţilor de rând care vor cădea în zilele din Săptămâna Luminată nu se cântă, ci se mută în altă zi (de obicei la Pavecerniţa de vineri seara). Slujbele sfinţilor mari se săvârşesc la timpul lor, în orice zi ar cădea, cu excepţia zilei din Sfânta Duminică a Paştilor, când se pun toate ale praznicului. Mâine, de exemplu, slujba Sfântului Mare Mucenic Gheorghe se va cânta împreună cu cea a zilei din Penticostar. Vineri, în Săptămâna Luminată, se obişnuieşte ca după otpustul Sfintei Liturghii să se săvârşească slujba sfinţirii celei mici a apei, după rânduiala care se arată în Penticostar. Ziua aceasta poartă denumirea de „Izvorul Tămăduirii“.

Dacă este sărbătoarea unui sfânt mare în ziua Învierii, se amână pentru a doua zi (Lunea Luminată). De asemenea, uşile împărăteşti rămân deschise în toată Săptămâna Luminată.

„Lumea toată gustă din izvorul nestricăciunii - Hristos“

Prin ce este deosebită slujba din noaptea Învierii?

Cu ocazia Utreniei din noaptea Paştilor se sting toate luminile şi, de la singura candelă aprinsă, de pe sfânta masă, se aprinde făclie şi se împarte credincioşilor de pe solee, după ce preotul slujitor rosteşte de trei ori chemarea „Veniţi de primiţi lumină!“. Preotul şi poporul părăsesc biserica şi afară, cu faţa spre răsărit, se citeşte Sfânta Evanghelie şi se săvârşeşte partea de început a Utreniei. La unele biserici se obişnuieşte a se citi „Pastorala chiriarhală“, pentru că mulţi dintre credincioşi, după ce primesc lumină, pleacă la casele lor sau la cimitire pentru a da lumină şi celor adormiţi. Utrenia continuă în biserică prin frumoasele cântări din Canonul Învierii. Simbolismul Utreniei Paştilor prin ieşirea din biserică şi prin intrarea, plină de bucurie, iarăşi, în ea vrea să arate că lumea toată este condamnată şi mântuită, izgonită şi reprimită, că gustă din durerea şi amărăciunea iadului, dar şi din izvorul nestricăciunii - Hristos.

Liturghia din Duminica Paştilor a Sfântului Ioan Gură de Aur este obişnuită prin rânduială, dar cunoaşte câteva particularităţi specifice acestei perioade pascale. La sfârşitul ei se împarte „Paşti“, pâine sfinţită peste care s-a turnat vin curat şi care a fost stropită cu apă sfinţită. Mai apoi, slujba Vecerniei speciale se săvârşeşte în jurul prânzului şi, în unele zone, chiar la ora obişnuită a Vecerniei. La această Vecernie se obişnuieşte să se citească Sfânta Evanghelie în mai multe limbi, iar miruitul este înlocuit cu sărutarea Sfintei Evanghelii şi a Sfintei Cruci, ţinute de către preot lângă iconostas. În toate zilele Sfintelor Paşti, praznic ce ţine trei zile, rânduiala slujbei este ca aceea din Duminica Paştilor.

Până la Cinzecime nu se fac metanii, ci doar închinăciuni

De unde vine această denumire de Săptămâna Luminată şi cum se sărbătorea ea la începuturi?

Serbarea Paştilor se prelungea în toată săptămâna şi creştinii participau la Sfânta Liturghie la care se împărtăşeau cu Trupul şi Sângele Domnului. Neofiţii, cei care erau botezaţi în noaptea Sfintelor Paşti, purtau haina albă primită la botez toată săptămâna, şi în noaptea pascală purtau făclii luminoase. Nu numai bisericile erau luminate, ci şi casele creştinilor, cimitirele lor, oraşele şi toate din jurul caselor erau luminate prin făclii şi coloane de ceară. Începând cu noaptea de Paşti, creştinii se salută, până la Înălţare, spunând „Hristos a înviat!“, la care se răspunde „Adevărat a înviat!“. La biserici se aduceau bucate şi acestea erau sfinţite şi împărţite, mai ales săracilor. Oamenii erau mai darnici şi mai veseli, se îmbrăcau frumos, iar unii părinţi ai Bisericii opreau lucrul chiar în tot timpul acestei săptămâni (ex: Sfântul Nichifor Mărturisitorul, canonul 42). Nu se fac metanii până la Cincizecime, ci doar închinăciuni. După cum spunea şi părintele profesor Ene Branişte „Învierea Mântuitorului rămâne inima spiritualităţii şi pietăţii ortodoxe“ (şi îşi aruncă razele peste întregul an liturgic şi cult ortodox). De aceea, Sfântul Efrem Sirul spune că Mântuitorul nostru Iisus Hristos „din înălţime S-a pogorât ca Domn, din pântece a ieşit ca un rob. Moartea a căzut în genunchi înaintea Sa şi în Învierea Lui I S-a închinat viaţa; moartea Lui pentru noi e viaţă şi Înălţarea Sa pentru noi ridicare. Cât de mult trebuie să-I fim mulţumitori“.

„Cu frică de Dumnezeu...“

Vorbiţi-ne despre rânduiala specială a uscării Sfântului Agneţ.

Marţi, în Săptămâna Luminată, se face uscarea Sfântului Agneţ, sfinţit la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia din Sfânta şi Marea Joi, în Săptămâna Patimilor. Din acest Sfânt Agneţ se face Sfânta Împărtăşanie de peste tot anul pentru bolnavi şi copii. La mănăstirile din Sfântul Munte, această rânduială nu se săvârşeşte, întrucât se săvârşeşte Sfânta Liturghie zilnic. Nu există gândirea că trebuie să fii pe patul de moarte pentru a primi Sfânta Împărtăşanie. Monahii se împărtăşesc, după rânduiala mănăstirii, de mai multe ori în timpul săptămânii. Copiii se împărtăşesc din acest Sfânt Agneţ mai ales după botez, pentru că în timpul anului se împărtăşesc în timpul Sfintei Liturghii, la momentul potrivit: „Cu frică de Dumnezeu...“. Nu este indicat a se împărtăşi credincioşii oricând pentru a nu rupe unitatea unei slujbe, în afară de cazuri grave, excepţionale.