În 4 februarie, Biserica Ortodoxă Română a făcut din nou istorie, așa cum știe ea. Într-o atmosferă de mare sărbătoare, pe lângă evenimentele legate de Centenarul Patriarhiei Române, a avut loc proclamarea generală a canonizării celor 16 sfinți duhovnici și mărturisitori ortodocși din secolul al XX-lea. 16 lumini cerești, 16 ajutători, 16 modele de viețuire în Hristos în plină modernitate...
Din cei 16 noi sfinți români ai veacului al XX-lea, i-am cunoscut nemijlocit pe cinci dintre ei! Am mai spus-o și cu alte ocazii: Dumnezeu mi-a hărăzit cea mai frumoasă meserie din lume, aceea de ziarist creștin în România aflată la cumpăna dintre milenii și sfințenii. Am putut vedea cu ochii mei, atinge cu mâinile mele, auzi cu propriile urechi cum se exprimau, cum se rugau, cum vorbeau acești bineplăcuți ai Domnului. Unora le-am vizitat și chiliile unde se nevoiau, ori casele în care locuiau. Pe alții i-am publicat la editurile pe care le-am condus, unora le-am îngrjit eu însumi volumele aflate în pregătire, cu familiile unora am legat trainice prietenii, am cunoscut ucenici ai altora. Acești oameni sfinți m-au format duhovnicește într-o mare măsură, mi-au arătat căi de urmat, mi-au marcat traseele care duceau la mântuire. Le port o veșnică recunoștință! Fără de ei rătăceam calea...
De aceea voi porni, anul acesta, o cruciadă a mărturisirii lor în comunitățile din țară și din diasporă. Voi povesti cum arăta și se ruga în chilia lui de la Sihăstria Sfântul Părinte Paisie Olaru. Am și acum în memorie adierea înmiresmată a chiliei sale, mirosul de busuioc și prescură, mulțimea de icoane și tablouri religioase, macatul care îl acoperea ca un giulgiu.
Nu-l voi omite, în nici un caz, pe Sfântul Părinte Cleopa – un munte de duhovnicie care se exprima când oratoric, când rugător, când prin tăceri apăsate (doar freamătul metanierului se făcea simțit, înfiorându-te), când prin explozii de umor călugăresc sau entuziasm memorial. În preajma lui te simțeai bine (deși mai păcătos decât la venire, conștientizai acut starea căzută în care te aflai), te simțeai în siguranță, știai că bătrânul acela impozant, cu cojocel pe umeri și cu glas de tunet poate munta și munții din loc. La propriu!
Cum să nu-l evoc tocmai pe Sfântul Părinte Mărturisitor Dumitru Stăniloae, dascăl al neamului și teolog al abisalelor taine dumnezeiești. Vârful absolut al generațiilor de teologi români ai secolului al XX-lea, acest om sfânt a avut glas de conștiință, a stat drept în fața nedreptăților istoriei (și au fost nenumărate), a pătimit arestare și temniță grea pentru vina de a fi creștin mărturisitor. Fără voie, dar cu durere și-a expus familia izolării, lipsurilor și fricii permanente, el însuși trăind modest pe pământ, dar luxuriant în lumea reflecției teologice. Am pășit de nenumărate ori pragul modestului apartament din str. Cernica, i-am cunoscut familia de care m-a legat una dintre cele mai trainice prietenii ale existenței mele.
Desigur, Sfântul Părinte Sofian de la Antim a lăsat o dâră luminoasă în viața multora, căci parcă era plămădit din lumină. Nu-l voi uita niciodată, așa cum mi se înfățișa în incinta Mănăstirii Antim: un chip serafic, un firicel de glas, o privire azurie, dar, mai presus de orice, o permanentă disponibilitate de a da un sfat duhovnicesc potrivit, de a îndrepta un suflet pe calea mântuirii. A suferit mult în viață – exil, temniță, marginalizare –, dar suferința lui a fost cea a unui sfânt stoic.
În fine, ultimul pe care îl evoc acum și care va fi canonizat de Patriarhia Ecumenică este legendarul stareț de la Prodromu, Părintele Petroniu. Ce om delicat sufletește! Cât de afabil se purta cu toți cei care îi treceau pragul mănăstirii, ce distanță uriașă între acest bătrân sfătos, care înlesnea deschiderea sufletească deplină și urmași de-ai lui încruntați, grăbiți, puși pe risipă de canoane de pocăință, pe epitimii fără număr. Deși l-am cunoscut cu puțin înainte de a porni pe calea cerească, mi-a lăsat amintirea unui om deplin, teafăr, călugăros, dar nu rigid, viu sufletește.
Despre acești cinci sfinți contemporani voi vorbi pe larg, într-o serie de conferințe în țară și în diasporă, pe durata anului 2025. Deja există un mare interes pentru aceste mărturii directe, însă nu voi refuza nici o altă invitație, considerând aceasta o datorie a inimii, o fărâmă de întoarcere a unei recunoștințe pe care nu am s-o arăt decât așa: povestind despre ei, buchetul de români cerești!
Ne-am obișnuit cu comemorările din fiecare an ale Bisericii noastre ortodoxe, care marchează atât momente istorice, cât și liturgice, dogmatice sau spirituale, încercând să trezească conștiința credincioșilor spre o viață activă și unitară din perspectiva mesajului pe care îl transmite.
Tesalonicul este, în general, cunoscut ca un oraș care atrage an de an numeroși pelerini și călători ce străbat Elada. Unii dintre aceștia sunt însuflețiți de dorul de a ajunge în Sfântul Munte Athos, centru al trăirii Ortodoxiei, în vreme ce alții caută tihna soarelui și mângâierea apelor albastre ale Mării Egee. Nu puțini sunt cei care vin să contemple bogata zestre istorică și culturală a cetății ce păstrează urmele civilizației antice și mărturiile glorioase ale veacurilor ce i‑au urmat.
Vreme de peste trei ani, Mântuitorul Hristos le-a vorbit Sfinților Săi Ucenici și Apostoli despre tainele Împărăției lui Dumnezeu. Fiind oameni cu măsuri și înțelegeri diferite, la început nu au pătruns sensurile adânci ale învățăturilor dumnezeiești, dar, când Duhul Sfânt s-a revărsat peste ei, mintea li s-a deschis, inima le-a fost luminată și au înțeles toate...
Suntem în timpul Postului Mare când în cursul săptămânii (de luni până vineri) se oficiază în biserici Liturghia Darurilor înainte sfinţite sau a Sfântului Grigorie Dialogul, autorul ei, pe care-l
.jpg)
Duminica a 2-a din post (a Sfântului Grigorie Palama) Marcu 2, 1-12 În vremea aceea, intrând iarăşi Iisus în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat aşa de
„În vremea aceea S-a dus Iisus într-un loc pustiu și Se ruga acolo. Dar au mers după Dânsul Simon și cei ce erau cu el și, aflându-L, I-au zis: Toți Te caută pe Tine. Iar Iisus le-a răspuns: Să mergem în
Fraților, luați seama, să nu fie cumva în vreunul din voi o inimă vicleană a necredinței, ca să vă depărteze de la Dumnezeul Cel viu. Ci îndemnați-vă unii pe alții, în fiecare zi, până ce putem să
Sfinţii Mucenici Agapie, Plisie şi Timolau au trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305). Mucenicul Agapie era născut în cetatea Gaza. El era un bărbat cinstit şi demn între creştini şi
Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mici, Î. 314, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, pp. 459-460 „(...) Fie pentru ca cineva, drept fiind, să fie distins și pus în lumină strălucitoare
Anul 1925 este foarte important pentru Istoria Bisericii Ortodoxe Române, pentru că Biserica noastră a fost ridicată la rang de Patriarhie. În acest an s-a desfăşurat un amplu proces de înfiinţare a Patriarhiei Române, ce s-a bucurat de spaţii ample în presa vremii.
În ultimii șase ani, la Casa Muzeu „Alexei Mateevici” din Căinari, în luna martie, împreună cu preoții din Protopopiatul Căușeni, cu preotul Valentin Baltaga din Parohia „Sfinții Arhangheli” și autoritățile din acest oraș, dar și cu mulțime de tineri, elevi și lucrători în domeniul culturii din raionul Căușeni, am oficiat slujba Parastasului și am participat la activitățile culturale dedicate preotului Alexei Mateevici (1888-1917), unul dintre poeții înzestrați cu mult har și talent, care ne-a lăsat cea mai frumoasă poezie dedicată limbii: „Limba noastră”.
Unii călugări din mănăstirile athonite, numiţi şi isihaşti, au ajuns să vadă lumina necreată a lui Dumnezeu. Dar adversarii lor respingeau posibilitatea vederii lui Dumnezeu de către om, negau distincţia dintre fiinţă şi energii în Dumnezeu, excluzând orice posibilitate de comuniune reală a omului cu Dumnezeu. Cel care a luat iniţiativa de a le răspunde acestora a fost Sfântul Grigorie Palama, care a vorbit despre posibilitatea cunoaşterii şi a unirii cu Dumnezeu, afirmând că nu există natură (fiinţă) nelucrătoare care să nu se manifeste în afară prin energii. Sfântul, pentru care isihasmul devenise un mod de viaţă, a răspuns că isihaştii nu văd Fiinţa lui Dumnezeu, ci energiile necreate care se revarsă din Fiinţa Lui.
În 28 februarie 2025 se împlinesc 240 de ani de la moartea martirică a lui Horea și a lui Cloșca, din anul 1785, la Alba-Iulia. Crișan murise deja în închisoare, în 13 februarie. Deși în raportul comisiei de anchetă se menționează că acesta s-a sinucis, există mai multe argumente care aruncă îndoiala asupra acestui lucru.
Sfântul Grigorie Palama este unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii, unul foarte profund, dens și uneori greu de asimilat. Temele abordate de el, cum sunt distincția dintre ființă și lucrările nezidite în Dumnezeu, distincția dintre teologie și vederea lui Dumnezeu în lumină, sunt adânci, greu de expus în cuvinte. Nici exprimarea lui nu este simplă, pe alocuri chiar aticizată și, mai mult, deși se folosește destul de des de metoda argumentației de tip aristotelian, documentaţia lui este laborioasă, nu ușor de urmărit, parcă vrând cu tot dinadinsul să-i invite pe detractorii lui să-i recitească paragrafele! Deci, da, Grigorie Palama este un teolog greu de descifrat și trebuie să recunoaștem și greu de digerat, nu numai de frații noștri de alte confesiuni, dar uneori și de noi. Bunăoară, citindu-l pe Varlaam, Achindin și mai ales pe Grigoras sau Dexios, s-ar putea să ni se pară la început mai clari, mai logici, mai digerabili! Totuși, dincolo de aceste dificultăți, Grigorie Palama este teologul luminii nezidite al lui Dumnezeu, teologul care ne arată cum să urcăm muntele Taborului pentru a-L întâlni acolo pe Hristos, izvorul luminii. Învățătura lui este despre viață, viața în Hristos.
