Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei 47 de kilometri de istorie

47 de kilometri de istorie

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Ștefan Mitroi - 16 Iulie 2021

Îți spune râul încotro să mergi. E vorba de râul Orăștie, ce-și schimbă, de la izvoare până la vărsare, de mai multe ori numele. Se cheamă mai întâi Grădiștea, apoi Godeanu, după care Beriu, iar la urmă de tot, Apa Orașului. Pornesc de pe malul acesteia din urmă la drum, urmând firul apei, care e totuna cu firul timpului. Doar că trebuie să înaintez invers, dinspre prezent spre trecut, acolo unde sunt izvoarele râului. În același loc cu cele ale istoriei. Curg amândouă în susul timpului, coborând muntele, în vreme ce eu îl urc, dus chiar de ele de mână.

E miezul verii și eu am trecut de miezul vieții, rușinându-mă c-am ajuns abia acum aici. Însă rădăcinile nu se supără niciodată pe noi. Sunt mereu acasă, pregătite să ne întâmpine, oricât de târziu am veni.

Poate că sufletul meu nu era suficient de pregătit să dea ochii cu ele.

Nici nu știi de când aștept vara aceasta, mi-a apus el, zilele trecute, și-am pornit în mare grabă la drum.

Las în urmă sate în care casele se joacă de v-ați ascunselea printre căpițe de fân proaspăt cosit. Par să-și fi dat, și unele, și celelalte, cu parfum de flori de câmp. Sau poate că așa miroase cerul pe care-l zăresc scăldându-se în râu. Coboară și dumnealui cu apele râului la vale. Cu apele tuturor pârâielor pe care le ia râul cu el, ducându-le până la capătul celor 47 de kilometri ai curgerii sale. Și le ia, în același timp, și istoria, de-a lungul miilor de ani ai curgerii sale.

În drum spre Sarmizegetusa Regia, istoria și apele Orăștiei curg împreună. Este povestea rădăcinilor noastre, care nu se termină și nu se va termina niciodată. Înțelegi asta imediat ce iei la pas piciorul de plai în vârful căruia găsești capul lui Decebal plutind pe cer. Și găsești cerul izvorând întruna din ochii Majestății Sale.

Rădăcinile noastre râd chiar și atunci când ar avea motive să plângă. Lacrimile lor de râs se prefac în râuri și pâraie, prin albia cărora curge însăși istoria, iar odată cu ea și timpul, mereu în sus, până la cer, până la marea cea mare a eternității!