Anul bisericesc, timpul mântuirii sub ocrotirea Maicii Domnului

În Biserica Ortodoxă, ­ziua de 1 septembrie ­este începutul anului bisericesc. Acest moment ne amintește de crearea lumii și de începutul propovăduirii Evangheliei de către ­Domnul nostru Iisus Hristos.

Pentru creștinii ortodocși, ziua de 1 septembrie este începutul unui nou an al mântuirii, în care își obiectivează existența în perspectiva dobândirii vieții veșnice.

Anii bisericești sunt timp pentru mântuire, când, prin participarea noastră la sfintele slujbe, prin primirea Sfintelor Taine arătăm că obiectivul existenței noastre este dobândirea Împă­răției lui Dumnezeu.

Dacă atunci când sărbătorim începerea unui an civil gândurile noastre merg către cele materiale din viața noastră, atunci când suntem la începutul unui an bisericesc întreaga noastră ființă trebuie să fie pătrunsă de scopul existenței noastre, mântuirea, și de ce urmează să facem în plan spiritual în următoarele 365 de zile pentru a o dobândi.

Zilele anului bisericesc sunt timp dedicat rugăciunii, faptelor bune și desăvârșirii noastre spirituale. În același timp, prin sfinții care sunt sărbătoriți pe parcursul anului bisericesc avem modelele exemplare de urmare a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Calea, ­Adevărul și Viața.

Dacă parcurgem cu atenție sărbătorile importante din cursul anului bisericesc constatăm că timpul mântuirii noastre de pe parcursul celor 365 de zile este pus sub ocrotirea Maicii Domnului. Prima mare sărbătoare este închinată Nașterii Maicii Domnului (8 septembrie), iar ultimul mare praznic al Ortodoxiei din ultima lună a anului bisericesc este Adormirea Maicii Domnului (15 august). Chiar mai mult, ultima zi a anului bisericesc, 31 august, este închinată cinstirii Preasfintei Fecioare Maria prin serbarea așezării cinstitului ei brâu în raclă.

Maica Domnului este pentru noi, creștinii, pururea rugătoare înaintea Fiului ei, Hristos Domnul, și cea care ne îndeamnă să facem tot ce ne spune (Ioan 2, 5) prin paginile Sfintelor Evanghelii Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Anii bisericești sunt ani ai mân­tuirii și timp în care retrăim opera de răscumpărare a neamului omenesc din păcatul stră­moșesc al protopărinților Adam și Eva pe care Dumnezeu Tatăl a să­vârșit-o prin Fiul Său, Cuvântul Întrupat, Domnul nostru Iisus Hristos, în Duhul Sfânt, prin Pogorârea căruia s-au sfințit toate.

La toate momentele răscumpărării neamului omenesc prin Întruparea, Nașterea, Sfintele și Mântuitoarele Pătimiri, Moartea pe cruce, Învierea cea de a treia zi și Înălțarea la ceruri a Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost prezentă și Maica Sa Preasfântă, care s-a învrednicit să fie născătoare de Dumnezeu. De aceea, când parcurgem în timpul anului bisericesc evenimentele legate de mântuirea neamului omenesc, în chip tainic o vedem pe Maica Domnului, cea care prin credință, smerenie, ascultare și dragoste este icoana nădejdii creștinilor în dobândirea Împărăției lui Dumnezeu.

Creștinul ortodox o cinstește în mod deosebit pe Maica Domnului și cere ajutorul ei prin rugăciunile pe care i le adresează sub forma paracliselor și acatistelor existente în tradiția Bisericii noastre. Spre exemplu, la prima serbare a Sfintei Fecioare Maria din cursul anului bisericesc, la finalul acatistului dedicat Nașterii Maicii Domnului ne rugăm: O, Preacurată și Preasfântă, dumnezeiască Pruncă Maria, care te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea, ascultă rugăciunile nevrednicilor robilor tăi, care cu credință și cu evlavie, din inimă lăudăm nașterea ta cea prea cinstită și cerem prin tine, de la Dumnezeu, iertare păcatelor noastre, pace și mare milă, cântându-I: Aliluia!

Din acest text liturgic vedem strânsa legătură dintre Maica Domnului și mântuirea noastră. Serbarea nașterii ei în a opta zi din prima lună a anului bisericesc, din punct de vedere teologic, ne obiectivează în bucuria veș­nică a zilei a opta, cea fără de sfârșit, care își are începutul în dimineața Învierii lui Hristos, al cărei prim martor este Prea­sfânta Fecioară Maria, iar în seara acestei zile nădăjduim să trăim și noi veșnic în Împărăția cerurilor.

Această speranță a noastră, a creștinilor ortodocși, este întărită și de ultimul praznic închinat cinstirii Preasfintei Fecioare Maria în ultima lună a anului bisericesc, Adormirea ei (15 august), prin care în finalul acatistului închinat acestei serbări mărturisim nădejdea noastră că prin rugăciunile ei vom dobândi și noi Împărăția cerească: O, Maică prealăudată a Împăratului cerului și al pământului, a lui Hristos Dumnezeului nostru, Celui nemuritor, Care viețuiește și după moarte, primește de la noi, la cinstită adormirea ta, această rugăciune de acum și în viața aceasta și, la vremea morții noastre, scapă-ne de toată nenorocirea și chinul; și Împărăției celei cerești ne învrednicește, Împărăteasă, pe noi cei care cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!