Arhimandritul Demostene Tebeică între chipurile de neuitat ale slujirii Bisericii

Când ne aducem aminte de cântăreții bisericești, se cuvine ca în gândul fiecăruia să viersuiască sentimente alese de prețuire și apreciere. Dacă, în zilele noastre, cântăreții de la strană sunt un adevărat dar al lui Dumnezeu, altădată erau o prezență constantă în Biserică, fie că se întâlneau în parohii, fie își duceau viața, în chip îngeresc, în obștile monahale.

Astfel de îndrumători în rugăciunea cântată a avut și Mănăstirea Neamț, mulți la număr, într-o obște care, în veacul al 20-lea, înainte de Decretul 410/1959, număra, împreună cu frații, peste 300 de viețuitori. Unii s-au remarcat în mod deosebit prin calitatea interpretării cântărilor religioase. Ei sunt pomeniți în diferite cărți, studii și articole.

Îl pomenim cu prețioasă aducere aminte pe arhimandritul Demostene Tebeică, născut la Humulești, în satul lui Creangă, nu departe de mănăstire, la data de 28 februarie 1905. A urmat liceul și Conservatorul din Iași, apoi a fost profesor și dirijor de cor. A intrat în mănăstire în anul 1938, iar la 10 februarie 1940, în ziua praznicului Sfântului Haralambie, a fost tuns în monahism, pe vremea starețului Melchisedec Dimitriu, naș de călugărie fiindu-i ieromonahul Grigore Cobzaru.

A fost hirotonit ierodiacon la data de 18 februarie 1940, de către Episcopul Emilian Antal în Catedrala Patriarhală, și ieromonah la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului din anul 1940, de către Patriarhul României Nicodim, aflat pentru o perioadă de vacanță activă la Mănăstirea Neamț.

Doi ani mai târziu, Patriarhul Nicodim l-a hirotesit protosinghel, la 25 august 1942, iar în anul 1945, la 15 august, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române de la acea vreme, aflat din nou la Mănăstirea Neamț, l-a hirotesit arhimandrit. A fost hirotesit duhovnic la 18 iunie 1951 de către arhiereul Pavel Șerpe, în biserica Schitului Vovidenia.

A fost numit director adjunct (subdirector, conform uzanțelor de atunci) al Seminarului Monahal de la Mănăstirea Neamț în 1941, iar în 1945 director al seminarului, până la 25 ianuarie 1947, când i s-a aprobat demisia, rămânând mai departe profesor și dirijor de cor.

În perioada 1951-1952 a fost egumen al Schitului Vovidenia, cu aprobarea Patriarhului Justinian și prin Decizia Departamentului de Culte.

Prin ordinul Mitropolitului Moldovei din 30 iulie 1952, arhimandritul Demostene Tebeica a fost numit stareț al Mănăstirii Putna, începând cu 1 august 1952.

Întrucât mănăstirea era în regiunea de graniță, a trebuit să obțină permisul special pentru a intra în acea zonă. De la 9 august până la 28 ale aceleiași luni, arhimandritul Demostene a rămas la Schitul Vovidenia, până când i-a fost eliberată auto­ri­zația de a veni la Putna. În seara zilei de 30 august, arhimandritul Demostene s-a prezentat la Mănăstirea Putna, unde a preluat inventarul acesteia.

Starețul Demostene Tebeică cerea, la acea vreme, Mitropolitului Sebas­tian Rusan al Moldovei să dispună ca mănăstirile Neamț, Secu, Sihăstria, Bistrița, Durău, Dragomirna, Slatina, Horaița, Vorona, Cetățuia și Gorovei să trimită câte un monah destoinic, sub vârsta de 50 de ani, pentru ca la Putna să funcționeze o Școală monahală pentru pregătirea viitorilor monahi și să fie înființate diferite ateliere.

Într-un raport din data de 5 ianuarie 1953, se arată că, în vara anului 1952, cu bani primiți de la Ministerul Cultelor și cu fonduri adunate de la diferite parohii, s-au reparat Tur­nul Tezaurului, canalul de la poar­ta de intrare, burlanele de la biserică, s-a restaurat tencuiala exteri­oară și s-a făcut cuptorul de la bucătăria obștii. Mai multe reparații urmau să aibă loc în vara anului 1953.

Tot la începutul anului 1953, potrivit ordinului Patriarhiei și al Ministerului Învățământului, în mănăstire se primiseră câțiva frați care nu aveau finalizate cursurile primare, înființând în acel context o școală elementară, „ca pregătiți în particulari”, cu profesori din mănăstire: arhimandritul Demostene Tebeică, limba română; protosinghelul Zosima, limba rusă; protosinghelul Veniamin, matematică, fizică și chimie; ieromonahul Miron, istorie și geografie; ierodiaconul Teofilact, zoologie, botanică. Lecțiile se țineau seara, între orele 19:00 și 21:00.

Conform documentelor mănăstirii din anul 1953, au fost prevăzute o serie de reparații: acoperișul de la Turnul Tezaurului; toate contraforturile zidului de incintă și în alte locuri; acoperișul din țiglă; clădirile din incinta mănăstirii, interior și exterior; revizuirea instalației electrice; văruitul bisericii mari pe din­afară; realizarea postamentului clopotelor; toate clădirile din afara incintei; grajdurile; revizuirea tuturor burlanelor; realizarea a 34 de sobe noi; repararea gardurilor pe o lungime de 3.125 m; înlocuirea ferestrelor; punerea în funcțiune a băii, magaziei de unelte și celei de lemne; magaziile de lemne de la locuințe; strănile din biserică; scările de la stăreție etc.

Potrivit Ordinului Ministerului Cultelor 2.971/1953, Mănăstirea Putna urma să intre în restaurare în vara acelui an, după ce au fost primite materiale și s-a instituit o comisie de recepție alcătuită din câțiva părinți ai mănăstirii. Astfel, în lunile iunie-noiembrie, au sosit la mănăstire materialele de construcție: 2.000 kg ciment, 380 kg tablă galvanizată, 51 m³ cherestea, 19.400 bucăți țigle solzi, 600 bucăți țiglă coame, 2.500 kg var, 73 kg cuie, 7 kg aliaj de lipit, 320 kg ipsos.

Comitetul de Stat pentru Arhitectură și Construcții cerea Mănăstirii Putna ca, în ceea ce privește refacerea șarpantei și a învelitorii de țiglă, să fie executate numai reparațiile strict necesare, urmând ca în viitor să fie adoptată o soluție mai simplă.

Până în luna octombrie 1954, au fost realizate mai multe lucrări: restaurarea exteriorului bisericii pe o su­prafață de 1.100 m; revizuirea întregii instalații electrice; cuptorul de la brutărie; soba din paraclis; dușu­me­­lele în diferite locuri; revizuirea jgheaburilor și burlanelor de la biserică și stăreție; răzuitul și spoitul clădirii nr. 2 pe o suprafață de circa 1000 mp; reparatul geamurilor; re­pa­rații de dulgherie și o porțiune din acoperișul cetății.

În demersurile vrednicului stareț, probabil pentru a arăta practic nevoile mănăstirii, apare invitația adresată Mitropolitului Sebastian Rusan de a participa la sărbătoarea din 2 iulie, dar acesta nu va fi fost lăsat să intre în zona de frontieră. A fost invitat și Patriarhul Justinian, dar nu a participat. De asemenea, este consemnată și invitația adresată unui ministru (nu se specifică numele) la 2 iulie 1954 - serbarea a 450 de ani de la trecerea la cele veșnice a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt.

Cu ocazia vizitei la Iași a Patriarhului Chiril al Bulgariei, starețul Put­nei, arhimandritul Demostene, a fost invitat să ia parte la hramul Sfintei Parascheva, în data de 14 octombrie 1954, dimpreună cu alți sta­reți și starețe.

Revenind la Mănăstirea Neamț, la 1 iunie 1956, s-a stabilit, provizoriu, la Schitul Pocrov.

În data de 6 noiembrie 1957, a fost transferat la Mănăstirea Curtea de Argeș, unde a fost stareț și dirijor de cor.

A trecut la Domnul în data de 5 februarie 1961, fiind înmormântat patru zile mai târziu, în cimitirul Mă­năstirii Curtea de Argeș. Peste ani, prin grija ucenicului său, Petroniu-Petru Bulbucanu, fost director al Tipografiei Mitropolitane de la Mănăstirea Neamț, osemintele lui au fost reînhumate în cimitirul Mănăstirii Neamț.

Arhimandritul Demostene Tebeică a fost nu doar un foarte bun cântăreț și dirijor de cor, ci a avut și alte nenumărate daruri, apreciate și amintite mereu de cei care l-au cunoscut.

Era iubitor al slujbelor, un monah care căuta pacea. Era prins în boaba de chihlimbar a isihiei, lăsând Duhul să rânduiască lumea în interiorul său. Îi plăcea să aibă grijă de flori și, de aceea, adeseori, era întâlnit lucrând în grădină, în timp ce spunea tainic rugăciuni. Era conștient că darul rugăciunii, ca și al cântării, nu se întâmplă, ci trebuie să-l faci să se ivească.

Părintele Petroniu Tănase, care l-a avut profesor de muzică, îl prezenta ca fiind un foarte bun pedagog, care explica cu acura­tețe, având metodă didactică prin care a învățat cu lejeritate notele muzicale.

A avut un dar special pentru muzica bisericească, organizând un cor în obștea de la Mănăstirea Neamț care, în scurt timp, a devenit foarte cunoscut în mediul bisericesc autohton.

În perioada respectivă, între ucenicii arhimandritului Demostene Tebeică s-a aflat și fratele Toader Arăpașu, viitorul Patriarh Teoctist al României.

Ca director al seminarului, adjunct și titular, s-a preocupat în mod deosebit de cântarea bisericească. În vremea aceea, Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamț era vestit prin corul care performa cu diferite prilejuri, la marile sărbători ale mănăstirii sau ale seminarului, ce constituiau adevărate concerte pe care arhimandritul Demostene Tebeică le pregătea cu meticulozitate.

S-a ocupat și de felurite lucrări administrative în cadrul seminarului și la Mănăstirea Putna, Schitul Vovidenia și Curtea de Argeș, unde s-a ostenit mult.

În vremea cât s-a aflat la Vovidenia, Demostene Tebeică l-a cunoscut îndeaproape pe scriitorul Mihail Sadoveanu, care petrecea verile în casa Mitropolitului Visarion Puiu, aflată în preajma schitului. Când corul părintelui Demostene cânta, romancierul, dimpreună cu invitații și membrii familiei, era nelipsit de la slujbă, atras de măiastra armonie și de cuvintele Evangheliei.

Mihail Sadoveanu l-a ajutat să obțină fonduri pentru renovarea Mănăstirii Putna și pentru edificarea și reamenajarea unor construcții.

Încercat de boală, a trecut devreme în lumea celor drepți. Neuitată și pilduitoare rămâne pentru mine dragostea ucenicului său, ierodiaconul Petru Petroniu Bulbucanu, care i-a adus osemintele de la Mănăstirea Curtea de Argeș și le-a înhumat în cimitirul Mănăstirii Neamț. În același mormânt, în anul 1996, avea să fie așe­zat și ucenicul cel recunoscător, fostul director al tipografiei. În fiecare an, Petroniu Bulbucanu îi făcea pomenire mentorului său și îl evoca adeseori cu recunoștin­ță.

O deosebită prețuire pentru arhimandritul Demostene a arătat-o părintele Petroniu Tănase, care, în lucrarea Icoane smerite din Sfânta Ortodoxie Românească, amintește despre începutul viețuirii monahale a viitorului părinte Demostene, precum și despre frumusețea slujbelor, datorată, în mod special, corului condus de cel care avea o bogată experiență ca profesor de muzică și, mai ales, în calitatea sa de practicant al rugăciunii tainice.

Părintele Petroniu afirmă că ceea ce a întâlnit la Mănăstirea Neamț, slujba, cântarea, pregătirea liturgică, i-a rămas în amintire ca un spectacol ceresc, mărturisind că nu a mai văzut ceva asemănător.

După ce părintele Petroniu a ple­cat la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Cernica, unde au fost trimiși mulți viețuitori de la Neamț, inclusiv fratele Teodor Ară­pașu, viitorul patriarh, a aflat că fostul lor profesor Demostene Tebeică a fost îmbrăcat frate, devenind, apoi, monahul Demostene.

De fiecare dată când revenea în mănăstire, părintele Petroniu îl vizita, iar părintele Demostene îl primea cu atenție, cu o tratație simplă și o convorbire serioasă.

Câteva merite duhovnicești, pe lângă priceperea întru cele ale mu­zicii corale și dragostea față de slujbe, ne sunt oferite/prezentate de nevoitorul părinte Petroniu.

Astfel, părintele Demostene a înființat viața de obște la Vovidenia, unde adeseori participau personalități importante și slujeau uneori vlădicii care se aflau atunci la Mănăstirea Neamț, într-o vreme în care seminarul nemțean avea cinci ierarhi profesori.

Cunoscutul părinte Benedict Ghiuș rostea predica și o parte a seminariștilor dădeau răspunsul la strană. Duhul frumoasei slujiri pe care l-a instituit la Schitul Vovidenia l-a continuat și la mănăstirile Putna și Curtea de Argeș, unde a fost stareț și râvnitor monah, vrednic slujitor pentru Casa Domnului.

Părintele Petroniu avea să-i urmeze, viețuind la Mănăstirea Neamț, cu popasuri la Schitul Vovidenia, și o scurtă perioadă de noviciat în obștea schitului megieș Mănăstirii Neamț, dar și la Curtea de Argeș, lavra pe care Patriarhul Justinian a dorit-o cetate de apărare a credinței ortodoxe în vremurile deloc prielnice prin care trecea.

Curtea de Argeș a fost și locul unde Patriarhul Justinian a înființat un seminar pentru pregătirea viitorilor preoți din mediul rural, Demostene Tebeică fiind unul dintre întemeietorii duhului rugător, ritmat de seriozitate, disciplină și bună rânduială.

Se vorbește și acum, cum mărturisesc cei care l-au cunoscut, despre o inspirată organizare și multe lucruri bine făcute, un gust al ordinii desăvârșite și al frumosului, pe care le-a imprimat părintele Demostene Tebeica prin locurile pe unde a ostenit.

Dumnezeu a rânduit ca monahul rugător să se întoarcă la Mănăstirea Neamț și osemintele sale să fie îngropate în cimitirul lavrei căreia i-a fost devotat monah și slujitor. Cântând, a ajuns la capătul notelor... Vorbind, a ajuns la capătul cuvintelor...