Bătaia nu este ruptă din Rai

"Bătaia e ruptă din Rai", "unde dă mama creşte" sau "îl bat ca să fac om din el" sunt doar câteva dintre vorbele populare româneşti folosite deseori de către părinţi ca scuză pentru a le arde copiilor câte o palmă sau mai multe. Bătaia este, în acelaşi timp, forma cea mai uşor de recunoscut de abuz al copilului: abuzul fizic. Dar în momentul în care privim bătaia ca un abuz, deja nu mai pare atât de "prietenoasă" şi, în nici un caz, "benefică".

Părintele prof. dr. Vasile Gordon, slujitor la Parohia Sfântul Ilie "Gorgani" din Bucureşti, spune că Scriptura nu îndreptăţeşte educaţia bazată pe violenţă: "Bătaia e ruptă din Rai este un proverb destul de răspândit, trebuie să recunoaştem acest lucru, dar să nu creadă cineva că aceste cuvinte sunt scrise în Biblie. Cel mult poate au fost desprinse din Pildele lui Solomon, pentru că acolo găsim două locuri cu referire la bătaie, respectiv la toiag". Astfel, în Pilde 13, 24: "Cine cruţă toiagul său îşi urăşte copilul, iar cel care îl iubeşte îl ceartă la vreme". Iar în Pilde 23, versetul 13, există şi mai apăsat această idee: "Nu cruţa pe feciorul tău de pedeapsă; chiar dacă îl loveşti cu varga, nu moare. Tu îl baţi cu toiagul, dar scapi sufletul lui din împărăţia morţii".

"Este vorba desigur de Sfânta Scriptură, dar este vorba de Vechiul Testament, când exista o anumită mentalitate, anumite obiceiuri, când nu numai bătaia, ci şi alte lucruri erau admise, ceea ce în lumina Evangheliei Noului Testament nu mai sunt posibile. De aceea, cineva care găseşte aceste versete şi le citeşte, să nu le interpreteze rupt de lumina Evangheliei", completează părintele Vasile Gordon.

Bătaia reprezintă cea mai controversată metodă disciplinară. Există părinţi care cred că "bătaia este ruptă din Rai", dar sunt şi părinţi pentru care bătaia este inadmisibilă în cazul copiilor. Undeva la mijloc se află părinţii care cred că bătaia poate fi folosită numai în anumite cazuri.

Copiii bătuţi rămân nişte timizi

Cu toate că bătaia eliberează frustrarea părinţilor şi pune capăt foarte repede unui comportament greşit, cercetătorii sugerează că bătaia ar fi cea mai puţin eficientă metodă disciplinară. Bătaia poate fi inefectivă şi din cauză că nu relevă copilului un comportament alternativ. După ce sunt bătuţi, copiii se simt nemulţumiţi, umiliţi şi neajutoraţi. Lecţia principală pe care o învaţă este ca data viitoare să aibă mai mare grijă să nu fie prinşi. Un copil bătut la vârstă mică ajunge un copil timid, care nu îndrăzneşte să aibă iniţiativă, care, mai târziu, nu va fi capabil să ducă la bun sfârşit singur o sarcină şcolară. Va învăţa să se ascundă de părinte, căci spaima pedepsei pentru greşeală îl va face inventiv în soluţii prin care să ascundă greşeala. Foarte adesea, între copii, la şcoală sau la grădiniţă, va sări la bătaie cu ceilalţi copii.

De altfel, de prin anii '60, un pediatru american, Henry Kempe, a adus în atenţia specialiştilor americani şi a lumii întregi consecinţele dramatice ale bătăii asupra dezvoltării copilului. Situaţia din ţara noastră însă, în anul 2010, arată destul de neplăcut: peste 70% dintre părinţii români recunosc că-şi bat copiii, iar 20% dintre minori nu sunt bătuţi cu mâna goală. Cel puţin aşa reiese din datele studiului realizat de UNICEF, Fundaţia "Copiii noştri" şi Programul "Step by Step".

"Un copil crescut în violenţă, neglijare, abandon, stochează toate experienţele negative. Peste unele va trece, prelucrându-le la nivel cognitiv, altele însă nu vor fi depăşite niciodată şi pot ieşi la lumină în momente critice, de-a lungul vieţii. Frica intensă şi sentimentul de neajutorare pe care copilul le resimte pe termen lung au consecinţe puternice în modelarea personalităţii individuale, afectându-i demnitatea şi identitatea", apreciază psihologii Denis M. Donovan şi Deborah McIntyre.

Cu alte cuvinte, un copil nu uită. Odată cu durerea fizică, umilirea, neputinţa şi durerea psihică rămân acolo pentru toata viaţa şi au urmări multiple. Pe termen lung, traumele duc la un dezechilibru psihic al victimei.

"Pedagogia neagră" este pedepsită prin lege

De asemenea, bătaia transmite şi un alt mesaj greşit către copii: educaţia prin bătaie comunică faptul că lovirea unei alte persoane este o metodă acceptabilă de rezolvare a problemelor şi că nu este nici o problemă dacă o persoană mai mare loveşte o altă persoană mai mică. În plus, cu toate că uneori ştiu că au făcut ceva rău şi de aceea sunt bătuţi, mulţi copii sunt prea mici pentru a înţelege lecţia. Există un nume în psihologie pentru această mentalitate - ceea ce Alice Miller a denumit "pedagogia neagră".

Părintele Vasile Gordon explică faptul că se poate înţelege greşit că Biserica propovăduieşte pedepsirea prin bătaie. De altfel, Sfântul Apostol Pavel spunea despre relaţiile dintre membrii familiei: "Femeilor, supuneţi-vă bărbaţilor voştri, precum se cuvine în Domnul. Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre şi nu fiţi aspri cu ele. Copiilor, ascultaţi pe părinţii voştri întru toate, că aceasta este bine-plăcut Domnului. Părinţilor, nu aţâţaţi la mânie pe copiii voştri, ca să nu se deznădăjduiască". (Coloseni cap. 3, 18). "Când copiii greşesc, este bine să admitem că trebuie pedepsiţi cumva, dar pe cât se poate să fie excluse pedepsele fizice. Pentru o pedeapsă mai grea, copilul va purta în sufletul lui un simţământ de suferinţă, de mânie, toată viaţa", spune părintele Gordon.

Cândva considerată o componentă indispensabilă a educaţiei date copiilor, bătaia şi-a pierdut mult din popularitate. În multe ţări europene, ca şi în România, este considerată o formă de abuz şi interzisă prin lege.

Ce spune legea

Legea 272 privind ocrotirea copiilor, articolul 90:

"Sunt interzise aplicarea pedepselor fizice sub orice formă, precum şi privarea copilului de drepturile sale de natură să pună în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, atât în familie, cât şi în orice instituţie care asigură protecţia, îngrijirea şi educarea copiilor".

Cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur

"Să nu-l loveşti pe copil, ca să nu-l obişnuieşti cu bătaia. Dacă îl vei obişnui cu bătaia, va învăţa să nu îi mai pese şi atunci totul s-a năruit. Să ştie de frică, desigur, de frica nuielei, dar să nu-l baţi. Să-i arăţi biciul, dar să nu-l biciuieşti. De asemenea, să nu-ţi aduci la îndeplinire ameninţările. Să îi dai însă de înţeles că ameninţările se vor adeveri dacă stăruie în greşeală". "Copilul trebuie să ştie că odată ce a greşit va fi pedepsit. Nu îl pedepsi, dar fă-l să creadă că îl vei pedepsi, ca să nu dispară frica. Frica trebuie să rămână ca un foc întins ce distruge toţi mărăcinii de peste tot sau ca o sapă mare şi ascuţită care sapă foarte adânc. Dacă vezi că frica şi-a făcut efectul, lasă-l, pentru că firea noastră ne cere să ne şi simţim în siguranţă".