Când omul își face planuri fără Dumnezeu, ca și când Acesta nu ar fi viu și în stare să intervină în viața lui, se abat necazurile asupra sa. Biserica arată compasiune și dăruiește iertarea de orice păcat prin duhovnic și prin împlinirea canonului primit. Dezlegarea nu se poate acorda însă înainte de încălcarea poruncii, ca și în cazul pogorămintelor la mâncare de dulce în post, pentru bolnavi sau neputincioși. În cadrul Tainei Spovedaniei, după mărturisirea păcatului, duhovnicul decide dacă dezleagă sau oprește (de) la Sfânta Împărtășanie.
Biserica nu dezleagă la păcate, ci de păcate, și numai pe credincioșii care sunt deja angajați, după puterea lor, în lupta cu păcatul. În înțelepciunea sa pastorală, Biserica nu încurajează complacerea omului în păcat, ci caută să trezească în el gustul vieții veșnice, prin exercițiul cotidian de investire a încrederii într-un Dumnezeu viu și personal, despre Care mărturisește Sfânta Scriptură: „Gustați și vedeți, că bun este Domnul” (Psalmul 33, 8).
De aceea, pe umerii duhovnicului este o mare răspundere. El trebuie „să fie cu luare-aminte, cu înțelepciune pastorală la condițiile concrete de viață ale omului, la vârsta, sănătatea, gradul maturității sale spirituale și la multe alte împrejurări, făcând o distincție între cei care pot ține cele mai înalte exigențe ale înfrânării și cei care nu pot.
.jpg)
