Ce e omul?

O, minune! Nu numai omul e o minune, toate existenţele câte sunt în jurul omului, făcute de Dumnezeu, deci nefăcute de om, sunt minuni. Orice lucru pe care-l priveşti, din natura înconjurătoare, este o minune. Numai că noi, trăind între minuni, şi fiind noi înşine o minune, aşa suntem de obişnuiţi cu lucrurile din jurul nostru încât nici nu ne mai minunăm de ele. Ni se par ceva firesc.

Ni se pare firesc că după întuneric vine lumina, că după lumina zilei vine întunericul de noapte, ni se par fireşti schimbările anotimpurilor, ştim precizia cu care se întâmplă toate acestea; sunt taine toate acestea pentru noi, dar nu le mai luăm în seamă pentru că trăim în ele, ne-am pomenit în ele, şi atunci, dacă le ştim de când suntem şi de când am început să pricepem, ni se par lucruri obişnuite. Or, în realitate, toate sunt minuni.

Şi gândiţi-vă cât sunt de complicate lucrurile din jurul nostru; orice făptură a lui Dumnezeu, cât ar fi de mică, e în realitate o minune prin faptul că este foarte complicată. Nu ne mai gândim la ceea ce spune fizica, de pildă despre alcătuirea atomului, nu ne gândim la ceea ce spune botanica, de pildă despre alcătuirea polenului, a unui grăunte de polen, nu ne gândim la ceea ce spun ştiinţele naturii în general despre transformările care sunt în jurul nostru.

Sfântul Vasile cel Mare zice că Cel Care a făcut chiţii cei mari din mare Acela este Care a făcut şi acul albinei. Cât e de mare chitul şi cât e de mică albina; şi acul albinei e făcut tot de Cel Ce a alcătuit lumea aceasta. Numai că noi nu ştim lucrurile acestea, nu ne gândim la ele, nu le avem în vedere, nici nu suntem orientaţi spre aşa ceva, ca să ne minunăm şi noi cu psalmistul şi să zicem: „Mărescu-Te că sunt minunat întocmit“, sau, privind lucrurile din jurul nostru, să zicem: „Cât de minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut“ (Psalm 103, 25). Şi dacă zicem - de multe ori zicem ca o formulă de ritual -, nu ne revărsăm minunarea pe care o avem; adică noi repetăm nişte cuvinte care, nefiind ale noastre, nici nu exprimă convingerile noastre, ci sunt mai mult spuse ca să ne îndrepteze spre convingeri, spre noi convingeri, să ne întărească în convingerile pe care încă nu le avem, să ne aducă convingerile pe care nu le avem, să ajungem şi noi la o intuiţie a acestor realităţi. Deci, nu numai la cunoştinţă exterioară, cunoştinţă informativă, ci să ajungem la o cunoştinţă lăuntrică, la o cunoştinţă structurală.