Cheltuieli de care vom da socoteală

▲ Cele spuse de Domnul despre cei cinci talanţi, despre cei doi talanţi şi despre un talant pot fi spuse şi despre averi şi despre toate celelalte lucruri ▲

Să mâncăm şi să bem, că mâine vom muri! Aşa grăiau mulţi iudei pe vremea proorocilor. Dar nu e deloc de mirare ca iudeii să grăiască aşa, căci dumnezeul lor este pântecele; iar slava lor, întru ruşinea lor. Dar, ca după venirea harului, după darea învăţăturii care porunceşte dispreţuirea celor din lumea aceasta, după atâta desăvârşire şi atâta luare-aminte în viaţă, să mai fie încă şi acum unii care să strige aceleaşi cuvinte, dacă nu chiar în cuvintele lor, dar cu faptele, o asemenea purtare câtă osândă nu merită?

Sunt, într-adevăr, unii care socotesc că pentru asta au fost aduşi pe lume, ca să se desfăteze, ca să mănânce până plesnesc de prea sătui, ca să se îngraşe, pentru ca astfel, la plecarea din lumea aceasta, să pregătească masă mai îmbelşugată viermilor cu trupurile lor. Să dea Dumnezeu ca numai acesta să fie răul, că şi-au cheltuit viaţa în zadar şi fără de folos! Deşi şi asta nu-i fără mustrare şi fără de vină! Când cheltuim în desfrânări, în viaţă plină de păcate şi în cea mai mare trândăvie averile date nouă de Dumnezeu pentru hrănirea trupului şi pentru ajutorarea sărmanilor, o astfel de cheltuială într-atât de rea nu va fi fără vină şi vom da, negreşit, socoteală. Cele spuse de Domnul despre cei cinci talanţi, despre cei doi talanţi şi despre un talant pot fi spuse şi despre averi, şi despre toate celelalte lucruri.

Chiar dacă am trăit în zadar şi fără folos, nici aşa nu va fi fără vină o astfel de vieţuire. Aşa însă, şi fără aceasta din urmă, ne mai aşteaptă şi altă pedeapsă. Omul care trăieşte în desfătări, care se gândeşte numai să bea şi să se îmbete, care hrăneşte paraziţi şi linguşitori, care se îmbuibă mâncând carne şi bând vin, adeseori este silit, cu voie sau fără voie, să păcătuiască şi să fie pedepsit şi în timpul vieţuirii lui pe pământ, şi după plecarea de aici. După cum o corabie încărcată cu mărfuri mai mult decât poate lua se îneacă, împovărată fiind de greutatea încărcăturii, tot aşa şi sufletul sau trupul nostru, când primeşte mâncăruri peste puterea lui, se încarcă prea mult şi, neputând suporta greutatea celor pe care le are în el, îneacă în oceanul pierzării şi căpitanul, şi corăbierii, şi cârmacii, şi călătorii şi pierde, o dată cu ei, şi încărcătura. După cum unor corăbii încărcate prea mult nu le este de nici un folos nici liniştea mării, nici ştiinţa căpitanului, nici mulţimea corăbierilor, nici măiestria construcţiei, nici anotimpul prielnic al anului - nefiindu-i nimic de folos unei corăbii atât de primejduite -, tot aşa şi cu cei cărora le place să se desfăteze cu mâncăruri şi băuturi: nimic nu poate scăpa un suflet atât de primejduit, nici mulţimea gândurilor, nici învăţătura, nici sfatul, nici îndemnurile, nici mustrările; nimic, nici înlesnirea celor viitoare, nici ruşinea, nici învinuirea celor prezente; ci necumpătarea le biruie pe toate şi-l îneacă, aducând peste lacom, cu voia sau fără voia lui, noian cumplit de ape; că nu i-a fost uşor să fugă. Unul ca acesta nu-i de nici un folos şi-i cu totul neputincios nu numai pentru viaţa aceea care va să fie şi pentru răspunsul ce va da acolo, dar nici pentru viaţa de aici. În toate e de râs: şi în treburile publice, şi în cele particulare. De trebuie să facă un lucru din cele necesare, nu este prevăzător şi chibzuit, este doborât uşor de toţi duşmanii lui, fiindu-le fără de folos tuturor prietenilor şi cunoscuţilor. Un om ca acesta este uşor de înfrânt nu numai în primejdii şi în împrejurări grele; un om ca acesta este de nesuferit nu numai în vremuri de tihnă şi de linişte, ci e nefolositor şi în vremuri de restrişte; din pricina necumpătării, nu poate face faţă loviturilor venite peste el. În vremuri de restrişte e fricos, laş, peste măsură de temător, nehotărât; în vremuri de linişte e obraznic, trândav, desfrânat, necumpătat, mândru, îngâmfat; din pricina aceasta, este acum mai împovărător semenilor săi decât în vremuri de restrişte. Nu numai trupul unor astfel de oameni este hidos, lăbărţat, fără vlagă şi cu miros nesuferit, dar şi sufletul lor e cu mult mai hidos decât trupul, pentru că din pricina lăcomiei se îmbolnăveşte de boli mai grele decât trupul.

Deci, chiar de n-ar fi iad, nici pedeapsă, nici osândă cumplită de la Dumnezeu, de n-ar fi mustrare de la oameni, nici risipă zadarnică, nici altele mii pe care le aduce desfătarea, şi-ar fi numai neplăcerile şi bolile de care am vorbit, oare nu sunt ele îndestulătoare să-i îndepărteze pe toţi de îmbuibare? Cu nimic nu sunt mai bune mesele pline de bunătăţi decât otrăvurile. (Sf. Ioan Gură de Aur, „Cuvinte alese“)