Clara

Căuta un om căruia să‑i spună că scrie poezii. M‑a găsit din întâmplare pe mine. N‑a trebuit să mă caute prea mult, eram colegi la Televiziunea Română.

Erau frumoase, la fel de frumoase ca ea, poeziile pe care le scria. M‑a întrebat dacă știu o editură unde să le publice. Știam. Așa i‑a apărut volumul de debut.

Peste vreo 15 ani, dacă nu cumva mai mulți, a venit cu o echipă a televiziunii în satul meu natal, unde a făcut un film despre casa în care m‑am născut, despre ulițele pe care am umblat când eram copil, despre cimitirul în care îmi erau îngropați părinții.

Era spre sfârșitul lunii martie, și Doru Tufiș cânta în grădina casei părintești un cântec pe versurile mele despre dorul de cei dragi și de ninsoare.

A început dintr‑odată să ningă. Din cerul de deasupra capetelor noastre, nu din versurile cântecului. Și ne‑a venit tuturor să plângem. Ea chiar a plâns. Și am plâns un pic și eu, spunând amândoi, aproape în același timp: Să mai spună cineva că nu există Dumnezeu!

După aceea, ca o răsplată pentru emisiunile ce‑i fuseseră premiate, a fost dată afară din televiziune! Doar din televiziune, din dragostea pentru televiziune, niciodată.

După ani și ani de umblat prin instanțe, i s‑a făcut dreptate. Dar era prea târziu. Aflase de boala ce avea să‑i grăbească sfârșitul. Și‑a început o cumplită luptă cu suferința. Cu suferința și cu lipsurile. I‑au lipsit încă de mică părinții, fiind nevoită să se crească singură. Apoi, nu de puține ori, i‑a lipsit chiar pâinea de pe masă. Dar ea își potolea foamea cu poezie. Tot așa a încercat să‑și potolească și suferința, de care nu vorbea aproape deloc. Credea în puterea vindecătoare a Luminii. A celei de sus, în primul rând, dar și a luminii din cuvinte. De Lumină s‑a sprijinit, de altfel, ori de câte ori simțea că nu mai poate și că urmează să cadă.

A putut mereu. Și a căzut o singură dată. În cer. S‑a întâmplat duminica trecută. Tocmai când se despărțea ziua de noapte.

Să mai spună cineva că nu există Dumnezeu! Clara Mărgineanu, o fată singură și tristă, făcută din lumină, s‑a întors, în ultima zi a Săptămânii Luminate, acasă!