Răsfoind Patericul Românesc, în capitolul consacrat Sfântului Mitropolit Iosif Naniescu, am întâlnit, cu uimire și bucurie deopotrivă, o pagină evocatoare, în care se oglindesc atât mărinimia ierarhului
Credința intuitivă - credința deductivă
Fiecare dintre noi are posibilitatea, la maturitate, să aleagă între credința în Dumnezeu Creatorul și ipoteza apariției „de la sine” în condiții prielnice a Universului și a Vieții.
Credința inductivă ne este transmisă de la bunici (înaintași) din veacuri și o percepem prin dragostea profundă, totală față de Creator, însoțită de grija de a păstra învățătura creștină, ca o garanție a mântuirii, fără întrebări suplimentare sau teoretizare a învățăturii transmise. Credința deductivă, bazată pe raționamente, are același punct de pornire, dar cu respectarea sfintelor învățături într-un mod mai riguros, încercând pătrunderea sensurilor profunde prin gândire.
În zilele noastre, credinciosul are din ambele credințe câte o componentă. Sunt tot mai puține persoane care se lasă în deplină acceptare a valorilor creștine primite în familie și doresc să și-o dezvolte prin propria viziune. Datorită surselor diferite de informare şi a dorinței de evoluție spirituală, se constată o scădere a procentului de credință intuitivă în favoarea celei justificative.
Am cunoscut oameni simpli din punct de vedere al bagajului de cunoștințe științifice, dar plini de bogăție spirituală. Care impresionează prin luminarea chipului când vorbesc despre Dumnezeu, „că știe El mai bine” și prin siguranța pe care le-o dă comuniunea cu El. Altfel spus, acceptarea deplină a orice ar fi să se întâmple, ca reflectare a legăturii imperturbabile cu Creatorul. Grijile, suferința sunt percepute ca amănunte din viața de zi cu zi ale căror amplificări nejustificate i-ar îndepărta de Dumnezeu. Ei păstrează continuă bucuria credinței inocente. Trăind în această comuniune, omul plin de credință intuitivă acționează corespunzător, are grijă să păstreze învățătura pentru a fi vrednic de Sfânta Împărtășanie și a întâmpina bine pregătit sărbătorile de peste an. Pentru el, aproapele este prioritar, pacea cu vecinii sau colegii este neprețuită. Se scutură rapid de toate gândurile care îl perturbă. Alege calea sigură de înălțare spirituală: rugăciunea însoțită de toate faptele bune. Nu caută înțelesurile Sfintei Scripturi, își înțelege limitele și este mulțumit de tot ce primește de la Bunul Dumnezeu.
Credința deductivă apare la oamenii care citesc mult, au studiat diferite domenii și pentru care fiecare lucru are o cauză și un efect. Au mereu întrebări, caută răspunsuri și justificări. Credința este mai frământată, mereu sub semnul întrebării - „Cum să fac să fie mai bine?”, „Ce cale să aleg să fac greșeli minime?”.
Intelectualii au tendința de a contabiliza faptele, de a problematiza, în detrimentul acceptării realității și mobilizării în vederea îmbunătățirii efectelor. Vor să pătrundă semnificațiile adânci, să deslușească algoritmii credinței. Sunt mai dispuși să primească explicații mai aproape de nivelul lor de înțelegere. Astfel încât au pretenții mai elevate de la scrierile ce încearcă să deslușească Tainele Sfinte. Unii dintre oamenii cu această credință desconsideră scrieri mai vechi, cu limbaj obișnuit, arhaic și transmise într-un mod mai accesibil, poate chiar simplist, pentru nivelul oamenilor din acele timpuri. Câteodată preferă lecturi al căror înțeles lasă mult de dorit, fără mesaj clar, formate din cuvinte al căror sens este cel puțin forțat (dacă nu chiar denaturat), dar cu pretenții de metafore sofisticate.
Bunul Dumnezeu îngăduie să ne folosim cunoștințele în descifrarea tainelor sfintelor învățături, urmând exemplul Apostolului Toma. Condiția absolut necesară este să vedem ştiința și credința ca două fețe ale unei singure realități - viața pe pământ. Și când simțim că răspunsurile ne depășesc înțelegerea să revenim la credința intuitivă, primordială, nesofisticată, pentru a nu ne îndepărta de calea mântuirii. Altfel spus, alegeți modul de căutare cu care rezonați, dar alegeți credința.



.jpg)