Cu bastonul prin Bucureşti

Formula aceasta a fost pusă în circulaţie de Arghezi, printr-un titlu bine-cunoscut de carte. Când a scris acele frumoase texte, autorul avea o vârstă venerabilă. Mi-l pot închipui pe Arghezi, care cunoştea bine vechea urbe şi care zilnic peripatetiza, căutând detalii pentru descrierile sale amănunţite. Pe lângă farmecul limbajului, la Arghezi recunoaştem o privire neaşteptat de vie. Să înţelegem că, pentru documentare, Arghezi făcea plimbări lungi, păşind în ritmul plăcut al bastonului. Bastonul, mai înţelegem, nu avea doar un rol decorativ, ci şi unul mai profund.

Bucureştiul descris de Arghezi în carte cu greu mai poate fi refăcut în realitate acum. Ne rămâne doar să ni-l închipuim, pornind de la textul lui desăvârşit. Şi, odată cu imaginile, pline de detalii, rămânem în suflet şi cu o limbă bogată, bine ticluită. Sufletul parcă vrea să se aşeze după ritmul şi imaginile frazelor lui.

Mi-am închipuit, zilele acestea, ce bine ne-ar prinde să încercăm o reluare a experienţei propuse de marele poet. Să păşim pe urmele lui, atât de bine conturate în texte, şi să încercăm cu ochii minţii să regăsim ce mai este de regăsit. Dar mai ales plăcerea acestor plimbări liniştite.

Însă nu-mi puteam închipui cum aş păşi cu bastonul prin atâtea locuri cu totul schimbate de astăzi. M-am gândit la bicicletă. Bicicleta este la modă şi s-ar potrivi cu noul Bucureşti. Cu bastonul, mi-am dat seama după aceea, lucrurile ar fi cerut o altă realitate.

Pe marile bulevarde văd, când şi când, pe cineva cu baston. Îmi dau seama că însăşi această imagine a omului, mergând în ritmul plăcut al unei plimbări cu bastonul, ar fi una ce ar putea concura cu insolitele privelişti înfăţişate de Arghezi. Cum te strecori însă din marile bulevarde, pe străzile lăturalnice, începe o altă lume. Nu una pitorească, totuşi. Ar fi o noutate prea mare o asemenea apariţie - a omului liniştit cu baston -, prin cartierele de blocuri cenuşii. Omul cu bicicleta, nu.

Şi-mi dau seama, cu tristeţe, că omul cu bastonul care se plimbă, dând curs gândurilor lui, nu mai poate fi o realitate firească. Parcă-i o imagine de carte, bine conturată de un mare poet, precum Arghezi. Poate şi de asta anumite locuri din Bucureşti par atât de triste, când le vedem dezlipite de poezia unei anume istorii, istorie de care avem nevoie din ce în ce mai mult. De aceea, o plimbare cu bastonul prin Bucureşti, în acest ritm plăcut al vieţii, doar în cărţi bune, cu realitate şi istorie bine prinse, mai poţi afla.