De ce trebuie să cunoaștem istoria recentă

Când eram copil, nu de puţine ori am auzit întrebarea exasperantă „Iar filme cu nemți!?”. În fapt, nu nemții erau problema, ci războiul. Cum oferta cinematografică a perioadei comuniste era destul de limitată - iar în anii 1980 avea să devină cumplit de restrictivă -, în afară de filmele festiviste cu șantierele muncitorești și „mărețele realizări” predominau filmele cu cel de-Al Doilea Război Mondial, care, se pare, ajunseseră să plictisească publicul, deși unele dintre ele erau tulburătoare, profunde şi foarte bine realizate. Asta deși Al Doilea Război Mondial a fost o tragedie de proporții uriașe, din categoria celor despre care nu poți să spui niciodată „Știu tot ce era de știut, nu mă mai bateți la cap cu asta!”. La fel ca și comunismul.

Din nefericire, despre comunism nu s-au făcut nici pe departe atâtea filme ca despre conflagrația mondială. Sunt în schimb foarte multe cărți, și de istorie propriu-zisă, și de analiză, și numeroase mărturii din Gulag, din închisorile politice și chiar din cele câteva locuri ale lumii în care comunismul supraviețuiește încă, fie ca sistem social, politic și economic, fie la nivelul mentalităților, al reflexelor și al bizarelor nostalgii. În plus, există organizații, simpozioane, dezbateri și alte manifestări dedicate fenomenului, inclusiv memoriale și muzee ale ororilor comuniste.

În aceste condiții, nu e de mirare - dar e profund regretabil și dăunător - că, asemenea reacțiilor amintite privitoare la rememorarea crimelor naziste, se înregistrează nu puține luări de poziție criticând „insistența” discuțiilor pe tema comunismului. Acolo unde e vorba despre opinii explicit pro-comuniste - mai rare, e drept - și despre regretele față de „Epoca de Aur”, care se fac a uita (sau poate chiar au uitat!) prin ce-am trecut și care sunt construite pe false argumente gen „Nu pot ăștia nici vărui cât a construit Ceaușescu!” sau „Totul era mai ieftin!”, fără a pune în discuție din ce era constituit acel tot (un număr infinit mai mic de produse și servicii decât azi, ca să nu mai vorbim despre călcarea în picioare a drepturilor omului), aproape că nu e nici o speranță de a-i face pe acei oameni să-și schimbe opiniile.

Din fericire, nu toți gândesc așa și, inevitabil, numărul lor este în permanentă scădere, din banale motive de ordin biologic: se împuținează categoria celor care au trăit, ca adulți, în comunism, fie că au înțeles ce trăiesc, fie că nu. Din fericire, este în continuă creștere numărul celor care erau copii atunci ori s-au născut după 1989. Chiar dacă unii dintre ei sunt influențați de părinți nostalgici, capacitatea lor de a înțelege adevărul este reală și vie. Și, contrar impresiei că ar fi dezinteresați, tinerii de azi sunt deschiși la o prezentare obiectivă a realităților istoriei recente - pot da numeroase exemple. Ei nu trebuie decât să afle cum a fost și au discernământul de a înțelege.

De a înțelege nu numai comunismul, ci și, într-un sens mai larg, răspunsul la întrebarea: Putem spune liniștiți și aparent împăciuitori „Ce-a fost a fost, hai să nu mai vorbim despre asta și să ne vedem de treabă!”?

Treaba noastră nu este însă doar prezentul și nici doar viitorul. Cine nu-și înțelege trecutul riscă să-l repete. Nici războiul mondial, nici comunismul nu sunt, din păcate, exclusiv de domeniul trecutului. Ca să vă convingeți, nu trebuie decât să vă uitați la știrile zilei...