Despre înflorirea oamenilor

Totul a început cu un corcoduș alergând. Ca și cum nu era de ajuns că umbla de unul singur pe drum, pomul mai și vorbea. Minune mare!, țipa el cât îl ținea gura. Veniți să vedeți ce n-ați mai văzut niciodată!
I s-a alăturat un alt corcoduș, apoi o livadă întreagă, plină toată de floare. Nu mai știai să deose­bești prunii de cireși, caișii de meri, ce înfloriseră mai devreme, doar pentru a fi în rând cu ceilalți. Perii se luaseră după meri, iar gutuii după peri, împodobindu-și crengile cu flori frumos mirositoare. O altă livadă înflorită se luase după prima, iar în urma ei veneau livezi fără număr. Se strigau unele pe altele, urcând dea­lul.
Nu ne-am fi închipuit, ziceau, c-o să se întâmple asta vreodată!
Uite că s-a întâmplat, le răspundea corcodușul din față, alergând mai departe.
Unde voia să ajungă? Oare ce putuse să vadă de nu-și mai revenea din mirare? Și de ce se țineau puhoaie de livezi după el, mirându-se la fel de tare?!
Pământul se făcuse alb ca hârtia. Tocmai mă gândeam să profit de ocazie și să-i scriu o scrisoare lui Dumnezeu, pe care a fi trebuit s-o scriu mai demult, dar pe ce?, filele caietelor de școală era prea mici pentru cât de multe lucruri aveam eu de spus.
Dovadă că Dumnezeu o aștepta era că își dăduse cu parfum. Miroseau toate drumurile și toate dealurile și toate câmpurile și toate grădinile și toate lacrimile mele, căci plângeam de bucurie, a parfumul Lui.
N-am putut nici măcar un cuvânt să termin de scris, c-am început să amețesc.
Cam la fel ca atunci când mă dădeam în călușei la bâlci.
Trebuie să aflu, mi-am spus, și, așa amețit cum eram, l-am rugat pe corcodușul din fața casei noastre să-mi spună.
O să-ți spun când te trezești, mi-a zis el, în vreme ce se pregătea să iasă pe poartă.
Să ce? am vrut să întreb. Dar chiar în clipa aceea m-am trezit.
Corcodușul nostru nu plecase nicăieri. Mi-a făcut semn să mă apropii, și-n timp ce-și ningea florile în părul meu, înălbindu-mă, mi-a spus: Era despre oameni!
Ce? am întrebat.
Visul pe care l-ai avut. Am visat și eu la fel. Se făcea că-i văd înflorind. Și că alergam pe dealuri, mirându-mă de înflorirea lor. Se mirau odată cu mine toți pomii de prin grădini. Doar că o astfel de primăvară... n-a fost niciodată până acum.
Și ce crezi, o să fie?
Am făcut, însă, greșeala de a mă trezi mai repede decât aș fi vrut din vis, și floarea corcodușului a tăcut!