Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Din tainele creației

Din tainele creației

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Nicușor Deciu - 28 Ianuarie 2025

Nu de puține ori, parcurgând textele sfinte ale credinței creștine, descoperim lucruri uimitoare, care sunt cu atât mai extraordinare cu cât au ceva particular de spus, inclusiv epocii în care trăim. Spre pildă, importanți fizicieni contemporani au ajuns să identifice cele mai profunde caracteristici ale universului cu însușirile luminii, așadar, să descopere faptul că la bază materia este lumină. Prin urmare, ceea ce a scris Moise cu aproape 3.500 de ani în urmă: „Și a zis Dumnezeu: Să fie lumină! Și a fost lumină” (Facerea 1, 3), a ajuns să fie confirmat de știința actuală.

În mod cert, confirmarea științei nu era necesară pentru un om credincios, care știe dintru început că cele scrise în cartea Facerii sunt parte a Revelației, așadar, adevărate, dincolo de orice îndoială. Fie și numai această singură relatare scripturistică a creației lumii care începe de la lumină este suficientă pentru a duce în desuetudine orice ateism și a elimina orice contestare simplistă a Scripturii, dar și orice îndoială în credință. Însă, totuși, poate că s-ar putea întreba cineva, de ce a început Dumnezeu creația tocmai de la lumină?

Dumnezeu este lumină

În acest sens, recurgem la scrierile Sfântului Grigorie Teologul, care ne lămurește în stilul său extrem de concis acest aspect: „Lumină neapropiată și nesfârșită este Dumnezeu, nici început având, nici sfârșit, nici cu putință a fi măsurată, veșnic strălucitoare, întreit-strălucitoare, care de puțini poate fi văzută, socotesc însă că nici măcar de puțini. [...] De aceea, trebuia ca Lumina cea mare să înceapă creația lumii de la lumină, prin care risipește întunericul și lipsa de fru­musețe și de rânduială, care stăpânise mai înainte” (Cuvânt la Duminica cea nouă). Prin urmare, acea primordială lumină creată este un typos, o imagine a luminii dum­ne­zeiești, despre care întreaga tradiție ortodoxă afirmă că este necreată. Așadar, ne sunt cunoscute două feluri de lumini: una necreată și alta creată care o oglindește pe cea necreată. Iar această distincție este nu doar fundamentală în teologia ortodoxă, ci și esențială pentru înțelegerea concepției biblice despre creație.

Model, formă și materie

Mai mult decât atât, această lumină primordială creată – pe lângă faptul că este ima­gine a luminii necreate – este totodată și modelul luminii materiale solare. Așadar, continuă Sfântul Grigorie în același text și spune: „Iar pe această lumină nu a arătat-o dintru început nici organică, nici materială, după cum cuget eu, ci netrupească și nematerială; apoi a fost dat și soarele ca să inunde cu lumina sa toată lumea”. Și explică apoi rațiunea pentru care Creatorul a procedat astfel și cum se produce trecerea de la materia inițială la lucrurile determinate: „Întrucât înaintea altor lucruri a fost adusă în existență materia, i-a fost făurită o formă (un chip) mai pe urmă, așezând fiecare lucru în circumscrierea ordinii, a structurii și a mărimii sale, dar aici – în cazul luminii, n.n. –, ca să producă o și mai mare minunare, chipul (eidos) este adus în existență mai înainte decât materia (căci chip al soarelui este lumina); iar după aceea adaugă materia, ochiul zilei făurind, adică soarele acesta [văzut]” (Cuvânt la Duminica cea nouă).

Potrivit aceluiași Părinte al Bisericii, inclusiv omul este o lumină, în sensul propriu al cuvântului. Vorbind despre actul prin care a fost creat omul, el scrie: „Așadar, după mine, în acesta [în om] este așezată lumina de mijloc a adevărului care se arată pe pământ, pentru a fi văzută și simțită strălucirea lui Dumnezeu, vrednică de Acela care ne-a adus la existență” (Cuvânt la Sfintele Paști). Referirea pe care o face aici Sfântul Grigorie nu se limitează numai la sufletul mintal al omului, așa cum am fi tentați să credem la o primă vedere, ci, întrucât vorbește despre om în întregul său, se referă inclusiv la trupul lui. Deoarece, dacă originea materiei universului este lumina, iar trupul omului a fost plăsmuit de Creator din materia deja adusă în existență, atunci, în realitatea sa ultimă, inclusiv trupul omului este tot lumină. Și acesta este un adevăr care va deveni cu totul vizibil după a doua venire a Mântuitorului.

Atât omul, cât și întreaga creație vor fi restaurate la sfârșitul lumii. În acest sens, Domnul spune că a gătit pentru cei ce-L iubesc pe El lucruri negrăite (cf. 1 Corinteni 2, 9), adică de neînțeles cu mintea omenească în acest moment. Totuși, avem câteva indicii despre cum va fi omul în Împărăția lui Dumnezeu. Însuși Hristos grăiește în Evanghelie că „atunci cei drepți vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor” (Matei 13, 43). Așadar, oamenii vor avea o constituție luminoasă, inclusiv trupul, așa cum Însuși Trupul lui Hristos a fost pe Tabor, dar și așa cum am văzut că a fost universul la începutul facerii lui. De aceea, tot cadrul Împărăției va fi unul luminos, iar aceasta fără să existe soare! Acesta este iarăși un fapt analog cu momentul facerii inițiale a luminii, când soarele lipsea. Cel puțin așa ne spune cartea Apocalipsei: „Cetatea nu are trebuință de soare, nici de lună, ca să o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o și făclia ei este Mielul” (21, 23). Însă aici este consemnat ceva mai mult decât restaurarea stării inițiale a omului și a universului, întrucât, pe lângă lumina creată, în Împărăție va străluci și lumina cea necreată, numită fiind „slava lui Dumnezeu”. Și aceasta din urmă va constitui hrana, cunoașterea și bucuria omului, exprimată simbolic prin „vederea feței lui Hristos” (Apocalipsa 22, 4) în veșnicie.

Citeşte mai multe despre:   Sfantul Grigorie Teologul