Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Din trecutul primilor ctitori ai Schitului Vovidenia (III)

Din trecutul primilor ctitori ai Schitului Vovidenia (III)

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Arhim. Mihail Daniliuc - 17 Dec, 2019

La început de secol XIX, banul Atanasie Gosan continua să poarte aceeași dragoste Schitului Vovidenia ca și predecesorii săi, care au făcut danii și au durat biserică la smerita așezare monahală. Din însemnările vremii aflăm că Atanasie Gosan, fidel slujitor la curtea domnească, a urcat din slujire în slujire, fiind numit judecător, diac de vistierie, apoi stolnic, timp în care Mitropolia Moldovei avea în frunte un luminat ierarh, Veniamin Costachi, cel care înființase în 1803 primul seminar teologic la Mănăstirea Socola de lângă Iași. După doar trei ani de existență, școala cunoștea deja neajunsuri, din pricina lipsei unei finanțări adecvate. De aceea ctitorul ceru ajutorul boierilor țării pentru salvarea seminarului. Sfatul boierilor, în prezența domnitorului, a hotărnicit să sprijine ctitoria lui Veniamin, considerând-o „spre podoaba și folosul patriei”. Milostiv, Atanasie Gosan se învoiește să ofere câte 4 lei pentru fiecare pogon de vie aflat în proprietatea sa în ținuturile învecinate Mănăstirii Socola. Cum moșia Gosăneștilor din această parte a Iașilor se întindea pe câteva zeci de hectare, îl putem considera pe Atanasie unul din marii binefăcători ai Seminarului Veniamin. Ba mai mult, după ce biserica chinoviei de la Socola – ctitorită de Sultana, fiica lui Alexandru Lăpușneanu Vodă – a devenit capelă destinată elevilor seminariști, sătenii din podgoria Socolei au rămas fără locaș de închinare. De aceea se impunea construirea unei „biserici de mir” lângă cea a mănăstirii, lucru realizat tocmai de Atanasie Gosan, ridicat la rangul de paharnic din 1813. La 16 martie 1819, biserica era gata de sfințire, de vreme ce boierul rânduiește pomelnic spre știință în viitor: „Acest pomelnic s-au dat spre în veci pomenire la sfânta biserică de mir de pe moșia Socolii, undi se prăznuiește hramul Nașterii Maicii Preacurate Fecioare, care biserică cu agiutoriu milostivului Dumnezeu s-au zidit din temelie de mine păcătosul Atanasie Gosan, biv vel căminar și dieac de vistierie”.

Dragostea deosebită față de sfintele locașuri se dovedește o constantă în viața boierului Atanasie, care-și făcuse un obicei din a ajuta bisericile de pe moșiile sale, și nu numai, ca semn de recunoștință adusă lui Dumnezeu pentru cele ce primise și sporise în decursul vieții. De milostivirea lui s-a bucurat și biserica de pe moșia Mădărjești, din ținutul Iașilor, ctitorită de unul din nepoții săi, Paharnicul Nicolae Dramă. Atanasie înzestrează acest sfânt locaș cu diferite odoare: o Sfântă Evanghelie, având coperțile argintate, o cădelniță de argint, un potir, un policandru și alte bunuri necesare slujirii.

La Mănăstirea Văratec, banul Atanasie avea o nepoată, monahia Epracsia Gosan; purtându-i o dragoste filială, se îngrijea de toate cele trebuincioase acesteia: i-a construit chiar o casă cu chilii încăpătoare, ce-l costase 3.000 de lei.

În 1820, mult iubitorul de locașuri sfinte Atanasie a ctitorit o nouă biserică în satul Soloneț, comuna Bivolari din județul Iași. Pisania bisericii glăsuiește: „acest sfânt locașu, unde se cinstește și se prăznuiește hramul Sfântului prooroc Ilie, din temelie s-au zidit de Căminarul Tănasie Gosan, împreună cu soția dumisale Rucsandra, cu toată cheltuiala și osârdia dumilor sale, spre vecinica pomenire”.

Se pare că Ruxandra, soția căminarului, nu i-a putut dărui nici un urmaș. De aceea Atanasie a hotărât să crească mai mulți „copii de suflet” (Maria, Ilincuța, Toma Polcovnicul, Rarița, Epracsia, Enachi, Ileana), cărora le-a asigurat un viitor bun, dăruindu-le dotă îmbelșugată la vremea căsătoriei.

În iunie 1831, Atanasie, ridicat de ceva vreme la rangul de „ban”, a trecut la cele veșnice – răpus de holeră la doar 59 de ani – pe moșia sa de la Mădărjești, ținutul Iașilor, acolo fiind și îngropat. În testamentul său, o fidelă oglindă unei vieți puse în slujba țării, a Bisericii, dar și a semenilor, amintește de toate locașurile de cult ctitorite sau ajutate de el, între care și Schitul Vovidenia, rânduindu-i 550 de lei, iar anual câte 50 de lei, ce se vor da la ziua pomenirii Sfântului Spiridon. La scurt timp după moartea soțului, jupâneasa Rucsandra s-a călugărit la Mănăstirea Văratec, cu numele de Epracsia, mutându-se în lumea de dincolo la 19 ianuarie 1843. Neavând urmași, familia Gosan s-a risipit, dar a rămas înscrisă în cartea vieții prin dragostea arătată Bisericii lui Hristos din binecuvântata Moldovă.

Citeşte mai multe despre:   Schitul Vovidenia