Dumnezeu citeşte altfel ziarul!

După scandalul paşapoartelor biometrice, o altă prevestire sumbră îi tulbură pe fatalişti: conform agendei publice, sfârşitul lumii se va produce cel mai devreme în această lună, noiembrie 2010, sau, cel mai târziu, în 2012 (sic!). În primul rând, este îngrijorătoare iresponsabilitatea cu care, de dragul popularităţii sau din pure interese comerciale, prezicerilor apocaliptice li se fac loc pe agenda publică. În al doilea rând, este criticabil fatalismul cu care unii oameni naivi se resemnează în faţa scadenţelor fluctuante ale acestor prezicători. Oricum ar fi, mentalitatea fatalistă indusă cu ajutorul unor astfel de "informaţii" este un alt tip de ispită a marketingului religios care scoate în relief faptul că, în mileniul III, cea mai preţioasă valoare nu este timpul, nu sunt banii, ci libertatea interioară.

Într-o societate care se conduce după principiile de marketing în mai toate domeniile, inclusiv cel religios, se mizează pe faptul că omul acestui mileniu are tendinţa de a se supune orbeşte legilor necesităţii. Se pleacă de la premisa că voinţa omului se subordonează în mod fatalist sferelor de influenţă şi etichetelor sociale impuse de agenda publică. Cine sunt cei care introduc pe agenda publică (setting the agenda) astfel de teme? Nimic altceva decât semeni de-ai noştri care se cred nişte dumnezei mai mici care, în mod programatic, Îl exclud prin substituţie pe Dumnezeu şi Biserica Sa din societate tocmai pentru a le lua locul, transformându-i pe oameni în nişte sclavi moderni înfricoşaţi de rigorile unui destin implacabil, nemilos şi răzbunător.

Strecurând cu viclenie pe agenda publică asemenea subiecte, aceşti falşi profeţi cred că se pot folosi de gândirea fatalistă ca o garanţie a propriei lor predictibilităţi, predestinându-şi semenii unor evenimente apocaliptice pe care pretind că le anticipează. Păcatul acestor interese anarhice constă în conturarea unui nou tip de condiţie umană: majoritatea tăcută care poate fi programată mental, alcătuită din oameni-robot (cyborgi), biete organisme cibernetice cărora li se poate dicta viitorul. Dar cei care astăzi se luptă pentru a impune ca teme centrale dezbătute în spaţiul public astfel de subiecte dau dovadă că nu-i cunosc cu adevărat pe creştinii ortodocşi români. Din fericire, Biserica Ortodoxă Română, în marile sale încercări istorice, a găsit resurse suficiente tocmai la nivelul majorităţii tăcute care aparent nu are opinie, nu gândeşte. Această parte a credincioşilor creştini ortodocşi care au ţinut pe linia de plutire Biserica Ortodoxă Română, denumită de istorici "mare mută", este cea care umple bisericile, care păstrează tradiţiile, amestecând cotidianul cu calendarul sacru, cea care cinsteşte sărbătorile, îşi botează copiii, face parastase. Ea, în fond, este alcătuită din oameni productivi, creatori.

Pretenţia de a îndruma într-o direcţie sau alta sensul istoric al evenimentelor este o crimă, constituind cauza unor noi forme de sclavie. De aceea, tendinţa de a manipula agenda publică cu ajutorul credinţei religioase este o iluzie, dacă nu chiar o nebunie. Oare Dumnezeu citeşte ziarul?! Se poate înţelege însă că, în ceea ce priveşte sensul temelor cu conotaţie apocaliptică aflate astăzi în dezbatere pe agenda publică, până şi acestea se află sub atenta observaţie a lui Dumnezeu. "Uită oare o femeie de copilul său?" (Is. 49,15) Însă Dumnezeu ascultă mai curând glasul celor aflaţi cu adevărat în suferinţă, nu al celor care pozează ipocrit în prezicători ai timpului, degetul Său ridicându-se mustrător la fiecare tentativă de violare a libertăţii sufletului, adevăratul motor al istoriei.