„Evanghelia în versiunea Hollywood“

O carte care nu ar trebui să lipsească din biblioteca teologilor interesaţi de audiovizual, dar nici a cinefililor din Biserică este "Evanghelia în versiunea Hollywood. Iisus în cinema" a ieromonahului dr. Teofan Mada. Editată de Editura clujeană "Vremi" în 2010, cu sprijinul Mănăstirii Crasna, cartea nu s-a bucurat până acum de o promovare pe măsură, cu toate că o merită cu prisosinţă.

Autor prodigios de literatură teologică, dedicată atât Sfinţilor Părinţi ai veacului de aur, cât şi problemelor actuale de etică şi psihologie creştină, pr. ierom. Teofan Mada abordează, surprinzător, şi un domeniu acreditat îndeobşte uneia dintre zonele cele mai profane şi mai rebele ale culturii: filmul.

Considerat, şi nu degeaba, primejdios pentru viaţa ascetică şi contemplativă, filmul poate fi teren al meditaţiei religioase, teatru de desfăşurare a diverselor scenarii biblice şi hagiografice. Acesta este spaţiul de cercetare al ierom. Teofan Mada, iar modul de abordare al subiectului ales - imaginea lui Iisus în cinema - este exemplar prin seriozitate, acribia documentării, nivelul discursului academic şi, nu în ultimul rând, prin elocvenţa şi eleganţa scriiturii.

Departe de părintele Teofan, abordările naiv-sentimentaliste care ignoră total fenomenul cinematografic, centrate eventual în jurul unui singur film şi expandate entuziast la nivel de volum, vehiculate uneori în literatura autohtonă de meditaţie ortodoxă. Departe de el şi subiectivismul juvenil-iconoclast în care câte un tânăr monah cinefil care, pentru a-şi demonstra isteţimea şi "actualitatea gândirii", se ia la harţă cu superproducţiile cinematografice de ultimă oră, pescuind didacticist evidenţe ale moralei creştine, dar alunecând periculos pe cojile de banană ale texturilor subliminale.

Care este veridicitatea istorică, umană şi duhovnicească a episoadelor biblice supuse ecranizărilor? Care este unghiul de interpretare regizorală a mesajului evanghelic? Care sunt firele narative şi personajele decupate din textul biblic şi care e scopul, declarat sau nedeclarat, al acestei alegeri? De la notele de producţie cinematografică la registrul interpretativ şi la celelalte elemente de limbaj filmic, surprinse sensibil şi expuse inteligent, până la mesajul psihologic şi duhovnicesc al peliculei, argumentate obiectiv pe criterii de psihologia receptării şi până la reacţiile presei, autorul urmăreşte pas cu pas eficienţa soteriologică a interpretării mesajului evanghelic de către Arta a 7-a.

Discursul este captivant, surclasând prin obiectivitatea demonstraţiei şi ştiinţa argumentării plictisitoare tomuri celebre de istoria filmului universal. Libertatea de mişcare a autorului într-un spaţiu filmografic şi bibliografic extrem de vast şi inaccesibil din România este uimitoare; informaţia, culeasă din cele mai varii surse, nu îl înrobeşte ci, dimpotrivă, îi conferă creativitate intelectuală. Generozitatea cu care teologul erudit se transformă în spectator (şi încă într-unul sensibil şi avizat), pentru a viziona zecile de pelicule rare citate, a le expune cititorului şi a observa câte un detaliu edificator, scăpat din atenţia cronicarilor, toate acestea pot pune în genunchi o mulţime de istorici şi cronicari de cinema din România sau de aiurea.

Însăşi lista bibliografică din finalul cărţii, alcătuită în special din studii occidentale de primă relevanţă (de istorie a "filmului religios" sau a "religiei în cinema", monografii de cineaşti, importante periodice de specialitate, filozofie generală şi antropologie), arată o seriozitate rar întâlnită în breasla show-biz-ului, chiar şi la teoreticieni.

Lucid, subtil şi lipsit de patetism, fără fundamentalisme religioase sau ideologice şi teze enunţate cu pumnul (spre deosebire de filmologia occidentală, adesea impregnată ba de marxism, ba de freudism sau alte ideologii politic-corecte ale vremii), pr. Teofan Mada ştie să păstreze duhul confesional ortodox în subtextul abia vizibil al scriiturii, făcându-l să transpară - întotdeauna cu eleganţă - şi să-şi arate eficienţa doar când este nevoie.

Rareori am întâlnit la un teolog atâta sensibilitate şi înţelegere faţă de fenomenul artistic; şi mai arareori am întâlnit atâta erudiţie şi asimilare a terminologiei analizei artei, expuse într-un discurs modern, flexibil şi neostentativ, captivant prin frumuseţea demonstraţiei intelectuale, dar neînrobitor, elevat, dar firesc şi lipsit de grandiloncvenţă. Sintetizând creativ o bibliografie occidentală impresionantă şi foarte variată - de sorginte catolică (neo)protestantă şi (cripto)marxistă -, părintele Teofan o şi depăşeşte prin anvergura analizei comparatiste şi a capacităţii de pătrundere specifice modelului estetic ortodox.

Oricine doreşte să cunoască şi să înţeleagă fenomenul ecranizărilor evanghelice (şi îndrăznesc să nu mă gândesc doar la cititorii români…) ar trebui să înceapă cu cartea ieromonahului Teofan.