Femeile Mironosițe și devotamentul lor față de Mântuitorul Hristos

Nu există întâietate, primul sau ultimul ucenic, pentru că Învierea Mântuitorului se descoperă tuturor celor care au credință multă și sufletul curat. Râvna Femeilor Miro­no­sițe, în special a Mariei Magdalena, se arată mai ales prin faptul că îndată după ce L-au văzut pe Mântuitorul Înviat, găsind mormântul gol, giulgiurile așezate și mahrama împăturită deoparte, au alergat în cetate să spună și celorlalți ucenici Marea Veste. Era un mesaj plin de bucurie, iar unii dintre ucenici aproape că nu aveau puterea să creadă cele auzite.

Despre Femeile Mironosițe se menționează că L-au urmat pe Domnul venind cu El din Galileea: Și urmându-I femeile, care veniseră cu El din Galileea, au privit mormântul și cum a fost pus trupul Lui (Luca 23, 55).

Sfântul Evanghelist Luca amin­tește numele unora dintre Femeile Mironosițe: Maria Magdalena, Maria lui Iacob, Salomeea, Maria lui Cleo­­pa, Ioana, Suzana ș.a., care aveau o iubire sfântă față de Mântuitorul Hristos, greu de egalat în istoria mărturisitoare peste veacuri.

Profesori, cercetători și teologi preo­cupați de cuvintele nou-testamentare spun că numele Mariei apare în Evanghelie de 11 ori, fiind socotită cea dintâi dintre mironosiţe, purtând epitetul Magdalena.

Teofan Kerameus, într-o omilie, spune că Magdalena se tâlcuiește cea mărită. Astfel, vorbim despre măreția chemării la care a ajuns, devenind apostol pentru Apostolii apropiați Domnului.

Unii exegeți spun că între ucenicii Mântuitorului, doi n-au avut absolut nici o reținere față de propovăduirea Evangheliei și a Celui pe care L-au văzut înviat din morți: Maria Magdalena și Apostolul Pavel, căruia Mântuitorul i S-a arătat pe drumul Damascului. Nu s-au înfricoșat de lanțuri, prigoană, închisoare, moarte până când au făcut cunoscut cele văzute şi auzite, dând mărturie tuturor despre Mântuitorul Hristos.

Sfânta Tradiție, completând cuvintele Evangheliei, vorbește despre Maria Magdalena, care, văzând cât erau de prigoniți Mântuitorul și ucenicii Lui, a plecat la Roma, unde s-a prezentat împăratului Tiberiu, vorbindu-i despre adevărul Învierii.

Diferite izvoare dau mărturie despre prezența Mariei Magdalena în capitala imperială, unde, în numele Domnului, a vindecat ochii bolnavi ai împăratului, spunându-i acestuia despre cele petrecute la Ierusalim până la Răstignirea și Învierea Mântuitorului.

Auzind cele întâmplate la Ierusalim, împăratul s-a mâniat și a trimis scrisori, chemându-i la judecată pe Pilat și pe arhierei. Moartea lui Tiberiu însă nu a mai făcut posibile desfășurarea judecății și tragerea la răspundere a celor vinovați, iar Maria Magdalena nu a putut fi răsplătită pentru curajul ei.

Între cei care consemnează despre prezența ei la Roma merită mențio­nat Eusebiu de Cezareea, care ne spune că Pilat a fost înlăturat din funcția ocupată din cauza relei guvernări și, mai ales, a execuțiilor abuzive, între acestea numărân­du-se, fără îndoială, moartea pe Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos. De asemenea, Simeon Metafrastul, sec. X, reia această temă.

Renumit pentru calomnie, acte de violență, judecăți nedrepte, uneltiri și cruzime, dar cunoscut ca dis­pre­țuitor al obiceiurilor iudaice, Pilat a sfârșit cumplit; se pare că s-a sinucis, deși alții vorbesc despre întoarcerea lui și despre regretul manifestat față de cele întâmplate la Răstignirea Mântuitorului Hristos.

Eusebiu de Cezareea amintește de vizita Mariei Magdalena la împăratul Tiberiu, ceea ce înseamnă că tradiția păstra vie amintirea râvnei acesteia. În Epistola către Romani, Sfântul Pavel îi îndeamnă pe ucenicii săi s-o îmbrățișeze pe Maria, care s-a ostenit mult pentru voi (Romani 16, 6). Poate fi vorba de Maria Magdalena, care avea râvnă multă și se poate să se fi întâlnit cu Sfântul Apostol Pavel în călătoriile sale misionare.

Revenită în Iudeea, Maria Magdalena a avut același curaj al mărturisirii, fiind închisă și mult torturată. Sfântul Modest al Ierusalimului, în prima jumătate a veacului al VII-lea, vorbește despre dârzenia ei și despre călăii care, înfricoșându-se la un moment dat de tăria cu care răbda chinurile, au încetat să o mai tortureze. Așezată într-o corăbioară care nu avea nici vâsle, nici pânze, Maria Magdalena a ajuns în Galia, la Marsilia, cetate întemeiată cu 600 de ani înainte de Hristos, continuând acolo misiunea de propovăduire a Evangheliei.

Maria Magdalena era originară din localitatea Magdala, situată la câțiva kilometri depărtare de Tiberiada și de lacul Ghenizaretului (Marea Galileei). Era acolo un sat care își împrumutase numele de la cuvintele migdal sau turn.

În vremea Mântuitorului, locul era prosper, pentru peștele vândut de pescarii care se osteneau ziua și noaptea, dar și pentru industria postavurilor.

Iosif Flavius vorbește despre acest loc numindu-l Tarichaea, care înseamnă pește sărat. Era, așadar, o zonă unde oamenii trăiau în condiții prospere, fiind la un moment dat considerat cea mai importantă cetate de pe țărmul lacului. Iosif Flavius ne spune că se aflau acolo 40.000 de locuitori, deși proporțiile au fost amplificate. În Magdala existau mai mult de 200 de bărci, ceea ce arată preocuparea oamenilor și realizările pe care le puteau obține de pe urma muncii lor.

Multe consemnări ale pelerinilor din Antichitate vorbesc despre o biserică construită în acest loc pentru a o cinsti pe Maria Magdalena, iar săpăturile arheologice recente pun în lumină multe ziduri și construcții romane, locuinţe, băi, dar mai ales o mare mănăstire bizantină și un turn, de unde cetatea își luase numele.

Foarte aproape de malul mării, într-un sit arheologic cu vestigii și mărturii creștine evidente, s-a zidit îndată după anul 2000 o biserică romano-catolică, cu arhitectură modernă, dar în același timp inspirată, având masa Sfântului Altar în formă de corabie, cum arătau altădată corăbiile din Galileea, parte dintre ele păstrate și restaurate în diferite locuri din apropiere. Peretele dinspre răsărit este din sticlă, oferind posibilitatea celor care participă la slujbe să privească marea, dar mai ales pe Mântuitorul Hristos purtându-Se deasupra valurilor.

În interiorul bisericii se află icoane ortodoxe, mai ales cele ale Apostolilor, şi scene legate de lucrarea misionară din zonă. Pe stâlpii monumentali sunt înscrise cu litere aurite numele Femeilor Mironosițe, iar altarele de la demisol și nivelul principal sunt închinate Mariei Magdalena, Apostolilor și celorlalte Femei Mironosiţe.

Nu prea departe de satul obârșiei Mariei Magdalena se află localitatea Tabga, cum era numită și în epoca bizantină, denumire care se traduce șapte izvoare, arătând că ținutul este mănos și plin de apă. Iosif Flavius, consemnând file din istoria acestui loc, vorbește și despre un izvor abundent, iar pelerina Egeria numește locul septem fontes (șapte izvoare).

Locul amintește de înmulțirea pâinilor, pescuirea minunată și Predica de pe Munte, pelerina Egeria remarcând că acolo se aflau treptele de piatră pe care a urcat Domnul și câmpia unde Mântuitorul a hrănit mulțimile din cinci pâini și doi pești. O tradiție locală ne spune că piatra pe care a șezut Domnul, păstrată cu sfințenie și de împărăteasa Elena, care a zidit acolo o biserică, a fost fo­lo­sită mai târziu pentru Altarul care s-a păstrat și pe care se săvâr­șește Dumnezeiasca Euharistie.