De mic copil, poveștile îmi desenau lumea, iar frumuseţea lor părea să curgă din gura celor mai în vârstă ca un izvor fără sfârșit. Basmele, sărbătorile, legendele erau ca niște fire de aur pe care doar Dumnezeu știe de unde și cum le țeseau. Le ascultam fascinat și, cu trecerea anilor, am început să le notez într-un caiet simplu, al cărui cotor păstrează acum povara celor 60 de ani trecuți peste el. În filele lui s-au adunat amintiri, poezii și mărunțișuri aparent irelevante, dar care pentru mine poartă sufletul copilăriei.
Floare-albastră, Poezie…
Când luceafărul de seară
Bolții-i pune căpătâi
Mă gândesc - a câta oară?
Că străluce peste ţară
Pentru El, întâi şi-ntâi…
El, născutul din durere,
De la Domnul primi dar
Să adune-n vorbe miere,
Sau uimire ori tăcere,
Să le dea aripi și har…
Mi-aș dori cândva să scrie
Pe drapelul românesc:
Floare-albastră, poezie,
Steaua ta din veşnicie
Lumineze eminesc!



.jpg)