Florar

▲ „Tinereţea“ anului, în aceeaşi asociaţie de idei, transpare din denumirile populare ale lui mai: „lună a florilor“, „florar“ şi „frunzar“ ▲

O expresie „nins în luna lui mai“ a fost înregistrată de Iuliu Zanne (Proverbele românilor, I): s-a precizat că se foloseşte la adresa unui tânăr căruia i-a albit părul, care a încărunţit. Deşi este construită pe baza unui contrast, ea face parte din enunţurile ce asociază tinereţea cu frumuseţea, prin raportare la luna mai, de primăvară, numită şi „lună a florilor“. O asemenea „ninsoare“ este culoarea florilor, ca la Goga: „Pe scânteierile de rouă / şi peste câmpul nins de floare…“ (Noapte).

Contrasul amintit porneşte de la faptul că verbul (a) ninge este de obicei folosit, figurat, cu sensul de „a încărunţi“, „a-i albi (cuiva) părul“, de exemplu în sintagma nins de ani. Un lingvist, Iorgu Iordan, a semnalat utilizarea figurată a verbului la care ne referim (o moştenire din latină) şi în spaniolă: „nevare sobre los cabellos“ („a ninge peste perii din cap“). Dar, fireşte, expresia descrie culoarea părului la omul în vârstă, sau măcar a celui ce nu mai este la prima tinereţe, având „ghiocei la tâmple“.

„Tinereţea“ anului, în aceeaşi asociaţie de idei, transpare din denumirile populare ale lui mai: „lună a florilor“, „florar“ şi „frunzar“. De fapt, florar este şi un nume sui-generis pentru un întreg anotimp, cel al florilor, căci la G. Săulescu (Ce este calendariul, Iaşi, 1847) şi la Alecsandri (glosă la balada Brumărelul), acest nume (alături de înfloritor) este consemnat pentru luna aprilie, iar la Gr. Jipescu (Opincaru, 1881) pentru luna următoare, iunie.

O „biografie“ bogată are denumirea populară frunzar, ce poate fi explicată de la vechiul obicei de a pune la porţi, în ajunul primei zile a acestei luni, frunzare, crengi cu frunze la vârf sau chiar vârfuri de copaci, evocând „încheierea codrului“. Frunzarul poate fi interpretat şi ca un mijloc de invocare (şi provocare) a recoltelor bune, întrucât, adesea, prăjina cu un smoc de frunze în vârf se lăsa la poartă sau în faţa casei până se măcina grâul „nou“; atunci se arunca în fântână sau se punea pe focul ars pentru a se coace pâinea nouă.

Este semnificativ mesajul de armonie cosmică şi de încredere pe care îl transmite Biserica noastră prin faptul că, în calendarul nostru, ca nume popular al acestei luni, se adaugă termenul florar. Aceleaşi sentimente pe care le-a celebrat Alexandru Macedonschi prin versurile leit-motiv din Noaptea de mai: „Dar dintre flori şi dintre stele nimica nu va fi clintit, / Veniţi: privighetoarea cântă şi liliacul e-nflorit“.

Când am citat aceste versuri, adevărat imn al bucuriei, ce stăruie în mintea unora şi pentru că ne sunt reamintite în fiecare primăvară de un şlagăr al Mirabelei Dauer, am crezut că puţini le mai cunosc. Însă am fost plăcut impresionat de faptul că, recent, le-am găsit pe internet, ca titlu de articol într-un ziar, pentru a exprima satisfacţia autorului în legătură cu situaţia echipei favorite la încheierea campionatului de fotbal… Dar, mai mult, am găsit textul lui Macedonschi şi într-un mesaj de pe blog, de felicitare la o aniversare, selectate pentru optimismul, de rară nobleţe, din versurile cu care se învecinează: „Cântaţi: nimic din ce e nobil, suav şi dulce n-a murit“.

Atâta timp cât cei din jurul nostru îşi amintesc astfel de versuri, înţelegem şi ce înseamnă florar şi de ce mai putem crede în el.