Gustul Postului

A început Postul Crăciunului!", anunţau în urmă cu câteva zile majoritatea televiziunilor din România. "A început Postul!", replicau şi directorii marilor lanţuri de supermarketuri, prin intermediul publicaţiilor specializate pe piaţa de capital de la noi. "De acum înainte nu avem voie să mâncăm carne, lactate, ouă - produse de origine animală", au continuat prezentatorii de ştiri, încercând să rezume şi să explice jurnalistic ce înseamnă Postul. Managerii reţelelor de retail care operează pe piaţa alimentară nu s-au lăsat mai prejos, reacţionând prin declaraţiile bine cunoscute: "Suplimentăm şi diversificăm stocurile de produse vegetale, pentru că se aşteaptă o explozie a vânzărilor în perioada imediat următoare. Religiozitatea românilor este un punct forte al politicii noastre de marketing pentru zona de target toamnă-iarnă".

Dacă ţinem cont de importanţa pe care o au televizorul şi hypermarketul în viaţa românilor privită în ansamblul ei şi potrivit celor mai recente sondaje ori studii sociologice, atunci nu are cum să nu ne preocupe raportarea formatorilor de gusturi (culinare şi nu numai) la o realitate, Postul, pe care aceeaşi majoritate a românilor potrivit aceloraşi studii îl asociază Bisericii. Când spui Post te gândeşti la Biserică, dar de acasă şi până la Biserică mai dai drumul la un televizor, mai intri să faci câteva cumpărături...

Distingem prin urmare două perspective diferite susţinute de aceeaşi încercare de a înţelege Postul şi în care se regăsesc şi atitudinile multora dintre noi, rigorismul artificial fiind deplasat fie către abţinere, fie către permisivitate. Ar fi frumos dacă Postul l-am începe toţi nu având în minte gândul "nu trebuie să...", ci "vreau sau vrem să...". Motivaţia punitivă impusă Postului, chiar din faţa prompterului şi de la pupitrul ştirilor, este absolut nerealistă, dovedind un tip de curaj cultivat mai ales în ultimul deceniu, curajul de a fi superficial. Biserica nu ţine pistolul la tâmpla credinciosului care încearcă să guste ceva "de dulce" pe ascuns, ci îi oferă curajul de a începe acest demers, însoţindu-l şi sfătuindu-l pedagogic, punându-i înainte foloasele duhovniceşti pe care le poate gusta în comuniunea sărbătorii pe care o trăieşte altfel. Intenţia de a posti rămâne însă la latitudinea fiecărei persoane, care nu decade astfel din drepturile duhovniceşti. Postirea sau nepostirea are efect asupra fiinţei omului, nu asupra fiinţei Bisericii.

Totodată, Postul nu este nici numai consum. Chiar dacă piaţa s-a adaptat unei realităţi spirituale a zonei şi a poporului, nu este neapărat necesar să urmeze şi viceversa, adică "noi v-am oferit produse de post, acum rezonaţi şi voi intenţiei bune şi consumaţi ca atare". Pentru că nici abţinerea de la mâncarea de dulce, nici consumul mâncării de post, nici abţinerea de la mâncare mai ales la începutul şi la sfârşitul acestei perioade sau a alteia, nici contabilizarea exacerbată a zilelor care au mai rămas până la Crăciun (a se citi ziua în care mâncăm de dulce) într-un stil AMR de cazarmă şi căutând în amănunt dezlegările la peşte din calendar, nici unul dintre aceste aspecte nu constituie un scop în sine. Dacă ne înfrânăm de la mâncare nu suntem vrednici de laudă, după cum şi dacă nu o facem nu suntem damnabili. Gustul Postului depăşeşte lupta aparentă dintre animal şi vegetal, dintre ce trebuie şi ce nu trebuie să facem, să mâncăm, să zicem. Pentru că mai mult decât atât, Postul are gustul libertăţii.