Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Gutuia
Cel mai frumos dar pe care l-am primit de la Moș Nicolae a fost o gutuie. Era încă noapte și în odaia în care dormeam se făcuse lumină, fără ca mama să aprindă lampa. Când m-am uitat mai atent, am văzut o flacără galbenă pâlpâind în fereastră. Însă nu ea m-a trezit, ci mireasma. N-a lipsit mult să mă trântească din pat, căci venea cu o forță atât de mare dinspre geam, de-ți venea să crezi c-a înflorit brusc o livadă de gutui și un vânt năprasnic îi poartă prin odaia mea înflorirea, culcând la pământ cu ea tot ce întâlnește în cale.
Abia mă puteam ține pe picioare din cauza miresmei.
În ziua aceea am luat gutuia cu mine la școală, dar n-am arătat-o decât colegului meu de bancă.
Tot o gutuie primise și el, însă o lăsase acasă.
Ningea și doamna învățătoare simțea că vine primăvara, cerându-ne să deschidem larg ferestrele.
Cum să vină, doamnă?! ne miram noi, deschizând cartea de citire, în locul ferestrelor, ca să se poată bucura și literele alfabetului de zăpada ce se așternea peste ele!
Era de la gutuia din ghiozdanul meu, dar nu voiam să spun la nimeni.
Până aproape de Crăciun n-a mai trebuit să cumpărăm gaz. Luam seara lumină de la gutuie și-o puneam în sticla de lampă. Așa cum puneam mireasmă în sticle goale de țuică. Rămânea, oricât de multe sticle umpleam, și înăuntrul casei destulă.
Când aveam musafiri, tata le turna înflorire de livadă în cești, de plecau bieții oameni desculți și în cămașă acasă. Umblau zile în șir mahmuri de primăvară prin sat!
Muream de poftă, dar nu mă atingeam de gutuia primită de la Moș Nicolae.
În unele nopți, o trimiteam de-a rostogolul pe drum în celălalt capăt al satului, la colegul meu de bancă, de la care primeam răspuns, prin gutuia lui, despre ce aveam de învățat a doua zi la școală.
Câteodată, gutuile se luau cu joaca și-și punea lumina la un loc, de ziceai că s-a crăpat de ziuă în plină noapte.
Într-o zi, m-am gândit să fac un om de lumină, din toată lumina gutuii, întocmai cum ai face un om de zăpadă, însă l-am uitat seara afară. Dimineața dispăruse. Cu copilăria mea de mână. Li se vedeau la amândoi pașii risipiți în ninsoarea ce căzuse peste noapte.