Înapoierea în vârstă

Pe măsură ce se înnoiesc anii, timpul se învechește. Înaintează adică în vârstă, rămânând însă la fel. La fel de întreg, deși luăm mereu din el. Dar oricât de mult am lua, nu ne ajunge niciodată. La fel de tânăr, cu toate că este, cu fiecare zi care trece, tot mai bătrân. La fel de proaspăt, deși își măsoară viața în mii de milenii. Nu le știe nimeni numărul. Cum nu știe nimeni de unde vine. Unde își are izvorul. Fiindcă vine de undeva. Țâșnește dintr-un izvor, întocmai ca apa.

Îmi plăcea, când eram copil, să-mi închipui că izvora de sub satul nostru. Și că exista între fântânile pe care le întâlneai la răscruce de drumuri una din care puteai să scoți ciutura plină cu timp. Asta și făceau mulți, dar credeau că e apă. Singurul care știam eram eu, numai că nu izbuteam să aflu care e fântâna cu pricina. O căutam întruna, dar ea își schimba mereu locul.

Când auzeam că în capătul celălalt al satului trăiește un om ce a ajuns la vârsta de o sută de ani, fugeam într-acolo, convins că fântâna din apropierea casei lui e cea căutată. Trăgeam iute ciutura afară și o vedeam plină cu apă. Locul de unde izvora timpul se mutase pe o altă uliță, unde își ducea veacul o femeie care lăsase suta de ani în urmă. Nici nu ajungeam bine aici, c-o și zbughea în altă parte izvorul după care alergam. Trecea din fântână în fântână, fără ca oamenii să-și dea seama de asta. Singurul care-și dădea eram eu, dar fără nici un folos, câtă vreme nu reușeam să descopăr în care dintre multele fântâni ale satului se ascunsese. Se juca de-a v-ați ascunselea cu mine! Dovadă că era și el tot copil. Un copil ce înainta repede în vârstă. Poți crede că ditamai fluviul e doar un firicel de apă la începuturile lui? Așa și timpul. D-aia și seamănă atât de mult cu apa. Doar că pe atunci nu aflasem încă asta. Nici acum, după un mare număr de ani, nu sunt prea bine lămurit în această privință.

Se vor schimba, peste numai câteva zile, anii din nou. Timpul, deși mai bătrân cu un an, va rămâne însă la fel. În vreme ce noi, noi, oamenii, adică... Poate că fântâna din care izvorăsc anii se află în cer, nu pe pământ. Oriunde ar fi, eu, cu toate că nu mai sunt copil de mult, o caut și acum, convins că-n ziua în care o voi găsi, o să trec la înapoierea în vârstă. Și-i voi învăța și pe alții cum să facă asta. Numai să vrea să-mi urmeze exemplu. La anul și la mulți ani! După dorința fiecăruia. Care înainte! Care înapoi!