„Întoarce-te la soție, nimeni nu te iubește ca ea!”

De multe ori, gândirea și comportamentul nostru chiar față de membrii familiilor noastre nu sunt creștine, ci merg după logica „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte” sau „cum îmi faci tu mie, îți fac și eu ție”. Sigur, nimeni nu este perfect, însă acceptarea celor din jurul tău nu-ți va îngădui niciodată să pui condiții drastice: „Trebuie să te schimbi! Aștept! Număr până la trei! Altfel, poți să pleci!”...

Bineînțeles, îndreptarea defectelor este indispensabilă, dar e absurd să scoți paiul din ochiul altuia cu bârna înfiptă adânc în ochiul tău. Toate trebuie să pornească de la un gând dumnezeiesc, de la o virtute care cu adevărat ne aseamănă cu Dumnezeu, și anume virtutea iertării. Ea se manifestă atunci când, deși celălalt te rănește și îți produce suferință, tu nu răspunzi la răul lui, ci îl ajuți să se îndrepte, așteptând întoarcerea lui din rătăcire.

Pilda de astăzi prezintă un moment din viața unui personaj celebru, ilustrul compozitor austriac Johann Strauss. Istoria lui și a soției sale, Poldi, a devenit baza pentru scenariul unui film cunoscut, „Marele vals”. Tânărul compozitor se îndrăgostește la nebunie de sclipitoarea cântăreață de operă Carla Donner. Capricioasă și răsfățată, având o mulțime de admiratori din rândul aristocrației, Carla ajunge să-l subjuge cu vocea sa pe Strauss. Nu după mult timp, cântăreața îi propune compozitorului să renunțe la soție pentru ea. Sosise clipa alegerii.

Poldi, soția lui Strauss, vede și înțelege totul, însă închide ochii: pentru ea, soțul e pe primul loc. În cele din urmă se duce la operă cu gândul de a o pune la punct pe cea care voia să-i distrugă căminul, dar e impresionată de muzica magnifică și de spectacol. Are loc întâlnirea cu cea care urma să-i ia locul. Poldi îi spune cu blândețe că, pentru ea, fericirea lui Johann este mai importantă: „Dacă o să-i fie mai bine cu dumneavoastră, nu voi sta în calea fericirii lui!”

Cucerită de noblețea și abnegația lui Poldi, cântăreața simte că nu are dreptul să distrugă căsnicia lui Strauss. Plecând din Viena, Carla îi dă de înțeles acestuia: „Întoarce-te la soție! Nimeni nu te iubește cum te iubește ea!” Compozitorul nu se desparte de soția legitimă, și aceasta, la rândul ei, îl păstrează, împărțind cu el necazurile și bucuriile. Cu adevărat, prin iertare, dragostea jertfelnică învinge. (Augustin Păunoiu, adaptare după o pildă din vol. „Dacă puterile sunt pe sfârșite”, Konstantin V. Zorin, Ed. Sophia, 2015)