Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Lacrimile pocăinţei

Lacrimile pocăinţei

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 25 Feb 2026

Definitoriu pentru timpul spiritual al Postului Mare este Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, care se citeşte pe fragmente în primele patru zile din acest post, iar în săptămâna a cincea, integral, în cadrul primei denii din Postul Sfintelor Paşti.

Acest canon al lacrimilor pocăinţei ne oferă respiraţia duhovnicească a Postului Mare prin rugăciunea de pocăinţă: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă! Prin ea cerem, plini de smerenie, milă de la Dumnezeu şi iertare pentru greşelile noastre.

Această rugăciune este numită de părintele Makarios Simonopetritul „refren” al Canonului Mare, fiind rostită înainte de fiecare tropar.

Ea este luată din rugăciunea smerită a vameşului: „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului” (Luca 18, 13), pe care am auzit-o în prima duminică din perioada Triodului, şi devine în Canonul Mare stihul plin de pocăinţă: „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă”, care ne introduce în duhul penitenţial al Postului Sfintelor Paşti.

Despre acest canon de pocăinţă, Sfântul Cuvios Petroniu Tănase de la Prodromu scrie, în lucrarea sa „Uşile pocăinţei. Meditaţii duhovniceşti la vremea Triodului”: „Canonul de pocăinţă al Sfântului Andrei este mare nu numai pentru că este cel mai lung din toată imnografia Bisericii, ci mai ales prin puterea duhovnicească ce-l străbate. Ca o frescă a pocăinţei, aduce, de la Adam şi până la Înălţarea Domnului, mulţime de pilde de pocăinţă şi de nevoinţă, precum şi pilde ale celor care au căzut şi s-au pocăit ca să ne înveţe să ne ferim de poticnire şi să alergăm la Dumnezeu cu pocăinţă, lacrimi şi fapte mântuitoare. Şi este cu atâta iscusinţă întocmit, că poate şi pe sufletul cel mai împietrit a-l atrage spre umilinţă şi îndreptare”.

Acest imn liturgic impresionează prin întinderea sa, dar mai ales prin conținutul său, care aduce în atenție pocăința care ne duce la mântuire. Din lectura ­lui învăţăm virtuţile oamenilor drepţi, care s-au nevoit duhovniceşte, iar de la cei căzuţi în păcăt învăţăm pocăinţa şi întoarcerea lor la credinţă.

Canonul Mare al Sfântului Andrei Criteanul prezintă istoria mântuirii neamului omenesc, de la căderea în păcat a protopă­rinților Adam și Eva până la Sfintele Pătimiri și Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, culminând cu Înălțarea Sa la cer.

 

Citeşte mai multe despre:   Canonul cel Mare