De mic copil, poveștile îmi desenau lumea, iar frumuseţea lor părea să curgă din gura celor mai în vârstă ca un izvor fără sfârșit. Basmele, sărbătorile, legendele erau ca niște fire de aur pe care doar Dumnezeu știe de unde și cum le țeseau. Le ascultam fascinat și, cu trecerea anilor, am început să le notez într-un caiet simplu, al cărui cotor păstrează acum povara celor 60 de ani trecuți peste el. În filele lui s-au adunat amintiri, poezii și mărunțișuri aparent irelevante, dar care pentru mine poartă sufletul copilăriei.
Lacrimile pocăinţei
Definitoriu pentru timpul spiritual al Postului Mare este Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, care se citeşte pe fragmente în primele patru zile din acest post, iar în săptămâna a cincea, integral, în cadrul primei denii din Postul Sfintelor Paşti.
Acest canon al lacrimilor pocăinţei ne oferă respiraţia duhovnicească a Postului Mare prin rugăciunea de pocăinţă: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă! Prin ea cerem, plini de smerenie, milă de la Dumnezeu şi iertare pentru greşelile noastre.
Această rugăciune este numită de părintele Makarios Simonopetritul „refren” al Canonului Mare, fiind rostită înainte de fiecare tropar.
Ea este luată din rugăciunea smerită a vameşului: „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului” (Luca 18, 13), pe care am auzit-o în prima duminică din perioada Triodului, şi devine în Canonul Mare stihul plin de pocăinţă: „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă”, care ne introduce în duhul penitenţial al Postului Sfintelor Paşti.
Despre acest canon de pocăinţă, Sfântul Cuvios Petroniu Tănase de la Prodromu scrie, în lucrarea sa „Uşile pocăinţei. Meditaţii duhovniceşti la vremea Triodului”: „Canonul de pocăinţă al Sfântului Andrei este mare nu numai pentru că este cel mai lung din toată imnografia Bisericii, ci mai ales prin puterea duhovnicească ce-l străbate. Ca o frescă a pocăinţei, aduce, de la Adam şi până la Înălţarea Domnului, mulţime de pilde de pocăinţă şi de nevoinţă, precum şi pilde ale celor care au căzut şi s-au pocăit ca să ne înveţe să ne ferim de poticnire şi să alergăm la Dumnezeu cu pocăinţă, lacrimi şi fapte mântuitoare. Şi este cu atâta iscusinţă întocmit, că poate şi pe sufletul cel mai împietrit a-l atrage spre umilinţă şi îndreptare”.
Acest imn liturgic impresionează prin întinderea sa, dar mai ales prin conținutul său, care aduce în atenție pocăința care ne duce la mântuire. Din lectura lui învăţăm virtuţile oamenilor drepţi, care s-au nevoit duhovniceşte, iar de la cei căzuţi în păcăt învăţăm pocăinţa şi întoarcerea lor la credinţă.
Canonul Mare al Sfântului Andrei Criteanul prezintă istoria mântuirii neamului omenesc, de la căderea în păcat a protopărinților Adam și Eva până la Sfintele Pătimiri și Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, culminând cu Înălțarea Sa la cer.



.jpg)