Locurile sfinte ocrotite de Maica Domnului în Cetatea Ierusalimului

Cetatea Ierusalimului păstrează cu deosebită venerație pomenirea Maicii Domnului, fierbinte rugătoare și purtătoare de grijă pentru toți fiii Bisericii. Cele mai frumoase cântări și rugăciuni, cu cereri profunde și-naripate cuvinte, sunt adresate Împărătesei mai înalte decât cerurile, Maică a Luminii și a Vieții.

Matan și Miriam aveau trei fiice, Sofia, Elisabeta și Ana, care locuiau în localitatea Sepphoris, numită și Diocezareea, nu prea departe de Nazaret. Păstrând amintirea lor, în biserica ortodoxă greacă din Ain Karem, întâlnim o icoană care îi reprezintă pe Părinții Sfintei Ana, Matan și Miriam, mai puțin cunoscută în iconografia ortodoxă.

Părinții Bisericii din primele veacuri, în special în omiliile lor, au amintit de Nașterea Preacuratei Născătoare de Dumnezeu în cetatea Ierusalimului. Unii au vorbit despre obârșia ei lângă Nazaret, în cetatea Sepphoris, situată la câțiva kilometri depărtare, iar alții au afirmat că s-a născut la Betleem.

Tradiția despre Nașterea Maicii Domnului, prezentă în scrierile primelor veacuri și în Protoevanghelia lui Iacob, scriere apocrifă din veacul al 2-lea, menționează că Fecioara Maria s-a născut la Ierusalim, nu departe de Templu, unde părinții ei, Ioachim și Ana, aveau o casă. O altă tradiție spune că părinții Preacuratei Născătoare de Dumnezeu erau din zona Nazaretului. Alții, aducând argumentele lor, vorbesc despre obârșia dum­nezeieștilor Părinți în zona Betleemului. Astfel, conform unei tradiții ierusalimitene, dumne­zeieștii Părinți Ioachim și Ana au trăit la nord de Muntele Templului, într-o zonă adiacentă Ierusalimului.

În apropierea Templului se afla o casă pe urmele căreia s-a zidit mai târziu o biserică, numită a Sfintei Ana. Construită, se pare, de Împărăteasa Elena, bazilica a avut o strălucire deosebită, păstrându-se reminiscențe ale pardoselii. Știm că Împăratul Teodosie al II-lea a interzis reproducerea semnului crucii pe pardoseală, ceea ce înseamnă că lăcașul de cult, care poartă astfel de simboluri, a fost edificat înainte de veacul al 5-lea.

Aceeași biserică amintește și de vindecarea paraliticului, care a așteptat 38 de ani la scăldătoarea Vitezda. Aflată în apropierea bisericii închinate Fecioarei Maria și dumnezeieștilor ei Părinți, această scăldătoare readuce în memorie pelerinului minunea pe care Mântuitorul a făcut-o acolo și învățătura plină de nădejde că Dumnezeu nu uită să răsplătească îndelunga-răbdare, credința adevărată și nădejdea pe care omul bolnav a manifestat-o permanent față de Dumnezeu, care a venit El Însuși la el, întrucât prietenii și rudeniile îl părăsiseră.

La invazia perșilor, biserica a fost distrusă. Refăcut mai târziu, lăcașul închinat Sfintei Ana a devenit una dintre cele mai frumoase ctitorii romane care au rămas în Țara Sfântă. Devenită ulterior mănăstire, a avut o istorie zbuciumată, fiind transformată în școală pentru învățarea Coranului și, cu greu și la o dată târzie, a obținut, în vremea turcocrației, îngăduința să celebreze Sfânta Liturghie în criptă, doar de două ori pe an, la Nașterea Maicii Domnului, și în data de 8 decembrie, când este sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri.

În anul 1967, în timpul războiului de șase zile, lăcașul a fost grav avariat de bombardamente.

Biserica are o frumusețe aparte. Pe capiteluri sunt sculptate chipurile evangheliștilor Matei și Luca, care amintesc în scrierile lor evenimentele nașterii și copilăriei Mântuitorului Iisus Hristos, iar într-o criptă se păstrează urmele locuinței Drepților și dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana.

Săpăturile arheologice din ultimii ani au scos la lumină mai multe vestigii ale bisericii bizantine, precum și ale celei construite mai târziu de către cruciați.

Biserica, restaurată de multe ori, atrage mulți pelerini, acustica ei fiind remarcabilă. Locul trezește în inima oricui ecouri care trimit înapoi către popasurile Mântuitorului, bucurându-Se, poate, de casa bunicilor Săi, dar și pentru a face mult bine, cum este prezentat în Evanghelia după Ioan, capitolul V, când a poposit într-o zi de sâmbătă și l-a vindecat pe slăbănogul care așteptase acolo de 38 de ani. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care pe evreieşte se numeşte Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăceau mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos de orice boală era ţinut (Ioan 5, 2-4). Cele cinci pridvoare au fost descoperite în ultimele decenii, în urma săpăturilor arheologice întreprinse în diferite locuri ale Ierusalimului.

În legătură cu nașterea Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, cunoaștem din Tradiția Bisericii că părinții ei, Ioachim și Ana, s-au rugat îndelung pentru a primi un prunc ca dar de la Dumnezeu. Atunci când au împlinit 50 de ani de împreună-viețuire, Ioachim, om generos, care avea turme nenumărate, a dus daruri bogate la Templul din Ierusalim. Darurile respective erau rodul muncii lui și a celor apropiați, din turmele care se aflau în diferite locuri ale Țării Sfinte. O parte dintre ele erau aduse pentru jertfa sângeroasă de pe Altarul Templului, unele pentru slujitorii Templului, iar altele pentru pelerinii care veneau de departe cu prilejul marilor sărbători.

Într-o asemenea zi a bucuriei sale, Ioachim a fost refuzat chiar de către arhiereu. Mâhnit, a plecat în pustiu, într-un loc pe care-l știau evreii de demult, unde se rugase Ilie stăruitor, când Dumnezeu S-a supărat pe regele Ahab și pe Izabela și, vreme de trei ani și șase luni nu a trimis nici o picătură de ploaie, nici măcar rouă, pe pământ.

În aceeași peșteră unde s-a rugat cu toată inima profetul Ilie, a îngenuncheat și Ioachim, pentru ca Dumnezeu să ridice ocara și mâhnirea lui și a femeii sale.

Tradiția consemnează și rugăciunea plină de simțire a soției sale, Ana, care s-a rugat într-o altă parte a pustiului Hozeva, pe aceeași vale a pârâului Cherit, nu departe de istorica cetate a Ierihonului.

În vechea cetate a Ierusalimului, nu prea departe de biserica Sfântului Mormânt, se află Mănăstirea Satnaia, care se traduce Doamna noastră. În biserica acestei așezări monahale se păstrează o icoană adusă din Siria care are o reprezentare specială: bunica Maicii Domnului, Miriam, o ține în brațe pe fiica ei, Ana, mama Maicii Domnului; Sfânta Ana o ține în brațe pe Fecioara Maria, iar Fecioara Maria Îl ține pe brațe pe Mântuitorul lumii, care S-a făcut Om la plinirea vremii. Înaintea sfintei icoane vin multe persoane care doresc să aibă copii și care au primit acest dar după rugăciuni stăruitoare.

Noi, românii, avem o legătură specială cu locul rugăciunii Dreptei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. În peștera unde s-a rugat ea, s-au nevoit, până la venirea perșilor, mulțime de monahi isihaști, iar în anul 1952 s-a stabilit acolo conaționalul mult iubit, Cuviosul Ioan Iacob de la Neamț. Locul are o istorie deosebită, ca și diferitele sihăstrii de pe Valea Hozevei. Mulți oameni ai lui Dumnezeu, începând cu profeții, apoi Drepții Părinți Ioachim și Ana, și cei de după, au ajuns cu rugăciunea lor la Dumnezeu.

Valea Hozevei, ca și Pustiul Ruva, Pustiul Betleemului din apropiere de mănăstirile „Sfântul Teodosie” și „Sfântul Sava” vorbesc despre o rugăciune înaltă pe care Dumnezeu a primit-o asemenea cererilor fierbinți adresate Lui de Drepții și dumnezeieștii Părinți Ioachim și Ana.

Răsplata unor astfel de rugăciuni a fost răspunsul direct al lui Dumnezeu, dar mai ales dobândirea unei neasemuite răsplătiri în Împărăția cerurilor, cea mai importantă dintre cele pe care le poate primi cineva.

Știm că după rugăciunea celor doi bineplăcuți oameni ai Săi, Dumnezeu le-a trimis o pruncă, pe care au numit-o Maria, încredințată Templului din Ierusalim la vârsta de 3 ani.

Bătrâni, dar bucuroși că rugăciunea le-a fost ascultată, Ioachim și Ana au trecut din lumea aceasta împliniți sufletește, iar când a ajuns la vârsta de 15 ani, Fecioara Maria a fost încredințată unei rudenii dinspre mama ei, lui Iosif cel drept, bătrânul, care a luat-o în casa lui de la Nazaret.

Ierusalimul păstrează, după tradiție, locul casei în care s-a născut Maica Domnului, precum și locul de pe Muntele Sion, unde a locuit Născătoarea de Dumnezeu, în casa ucenicului iubit al Mântuitorului, Ioan Evanghelistul.

De asemeni, se păstrează locul unde a fost îngropat trupul celei care I-a dăruit viață Fiului lui Dumnezeu făcut Om la plinirea vremii.

Locurile din Ierusalim care sunt proteguite de Maica Domnului sunt venerate cu multă evlavie de către credincioși, cu precădere Ghetsimani, dar și celelalte amintite, unde pelerinii vin la sfintele slujbe cu prilejul marilor sărbători, dar și în zilele de rând, pentru a cere ajutorul Născătoarei de Dumnezeu.