De mic copil, poveștile îmi desenau lumea, iar frumuseţea lor părea să curgă din gura celor mai în vârstă ca un izvor fără sfârșit. Basmele, sărbătorile, legendele erau ca niște fire de aur pe care doar Dumnezeu știe de unde și cum le țeseau. Le ascultam fascinat și, cu trecerea anilor, am început să le notez într-un caiet simplu, al cărui cotor păstrează acum povara celor 60 de ani trecuți peste el. În filele lui s-au adunat amintiri, poezii și mărunțișuri aparent irelevante, dar care pentru mine poartă sufletul copilăriei.
Logos şi poezie
Rugăciunea din amurg
de Nichifor Crainic Mă rog şi pentru viii şi pentru morţii mei. Tot una-mi sunt acuma părtaşii şi duşmanii, Cu ei deopotrivă mi-am sfărâmat eu anii, Şi dragostea şi vrajba le-am împărţit cu ei. Pe morţi în rugăciunea de seară mi-i culeg. Aceştia sunt, Doamne, iar eu printre morminte. Au fost în ei avânturi şi-au fost pogorăminte. Puţin în fiecare, în toţi am fost întreg. De viforele vieţii ei sunt acum deşerţi, Dar dragostea, dar vrajba, din toate ce rămâne? Zdrobita rugăciune la mila ta, Stăpâne, Sunt şi eu printre morţi rugându-mă să-i ierţi. Şi adunându-mi viii, la mila ta recurg, Când crugul alb al zilei pământul încunună: Tu dă-le, Doamne, dă-le cu toată mâna bună Târzia-nţelepciune din tristul meu amurg.



.jpg)