Magna Grecia

Aceasta a fost o realitate istorică uimitoare, care arată vitalitatea spiritului grecesc de acum 2.700 de ani, neliniștea lui cuceritoare, noutatea paradigmei culturale și, de ce nu?, uriașa ofertă de ritualuri și credințe care au cucerit literalmente populațiile din proximitate.

La muzeul din Taranto (MarTa), unul dintre cele mai dichisite și bogate în artefactele lumii greco-romane, ai șansa să vezi - de-a lungul câtorva săli - marele salt de la cultura preistorică la civilizația grecilor antici. Uimitoare diferențe stilistice, de maturitate artistică, de viziune religioasă, de geniu tehnic, de înțe­legere a spațiului comun și privat, de înlesniri casnice și cochetării savante. O lume sofisticată a irupt în sudul Italiei (mai jos de Neapole, în Sicilia și pe coasta Adriaticii), o lume pe care romanii au cucerit-o finalmente în expansiunea lor în toată peninsula italică în secolul al III-lea înainte de Hristos. O lume plină de bun-gust, de rafinament, de joie de vivre, o lume a războiului și a artelor (războaiele lasă urme pe moment, răni adânci, însă arta dăinuie chiar și îngropată în pământ), o lume deschisă comerțului - inclusiv ideatic. Lumea elenistică, mai ales, care s-a suprapus cu orânduirea romană, a dus civilizația Europei de atunci la un nivel nemaiîntâlnit, nivel care uimește și azi, generând în continuare aspira­ție.

În plan religios surprinde bogația instrumentarului și recuzitei funerare. O atenție deosebită acordată defuncților se manifestă prin urne funerare de o rară, neegalată frumusețe a decorațiunilor, de sarcofage minuțios lucrate, de unguentaria (mici vase ceramice pline de uleiuri parfumate sau alifii folosite în ceremonialul funerar), amfore și cununi, bijuterii și figurine de teracotă (le-aș numi bibelouri), jucării (pentru copiii decedați) ori monede bătute cu migală și pricepere. Inventarul funebru mai sus menționat însoțea mortul la groapă sau în cursul ceremonialului cremațiunii, acest fapt vorbind despre o credință că sufletul are partea sa de eternitate.

Privind la această lume în desfășurare, în toată masivitatea ei, în toată coerența ei, în tot succesul ei istoric, cu atât mai de neînțeles pare victoria creștinismului provenit din mediul iudaic, geo-localizat inițial într-o provincie obscură din Asia. Cum a fost posibil ca o civilizație cu o asemenea tracțiune istorică îndelungată, cu resurse imense, cu ordine statală cvasi-perfectă, cu armate aliniate doctrinelor militare extrem de eficiente, cu o viață culturală luxuriantă, cu un confort urban remarcabil să se lase dominată de o mână de iudei rătăcitori, apoi de o ceată de convertiți dintre păgâni, ca mai apoi să fie dată la o parte în numai trei secole? Explicația vine doar pe calea miracolului, prin sângele martirilor care au surpat temelia acelei lumi a heghemonului orbit spiritual.