Meşteri cruceri şi rodul dălţii lor la Muzeul Ţăranului Român

Tradiţia şi meşteşugul de a face cruci se împletesc fericit în expoziţia-atelier "Cruci de piatră" de la Muzeul Ţăranului Român, Sala Foaier, care poate fi vizitată până pe 24 octombrie. O expoziţie unde poţi poposi cu sufletul pentru a te despovăra de cotidian şi pentru a-ţi aminti de sacru, un traseu iniţiatic în gestul de zămislire a crucii tradiţionale ortodoxe.

Fiecare cruce din piatră sau din lemn aflată în expoziţie are un loc de naştere în judeţele Buzău şi Prahova. Lucrările sunt organizate pe ateliere. De exemplu, al meşterului Marin Şerban din Bădeni, al lui Dumitru Ardeleanu şi al lui Gogu Moacă din Pietroasa Mică, din judeţul Buzău. Fiecare cruce personalizată este sculptată cu motive din arealul tradiţional local, cu imagini din iconografia paleo-creştină sau cu personaje biblice.

În traseul expoziţional îţi atrag atenţia câteva tipare din Greceanca (Buzău), după care capătă formă şi conţinut o cruce în piatră: Maica Domnului Eleusa şi Maica Domnului Oranta cu siluete schiţate rapid sub impulsul artei naive, cu o schemă de culori complementare (roşu-verde). De pe culoarul cu exponate bidimensionale (fotografii din atelierele meşterilor cruceri, imagini de la carierele de piatră din Năieni şi fotografii reprezentând Crucea Manafului) se ajunge la tridimensionalitate - cruci din Pietroasele şi din cimitirul vechi din Greceanca, reconstituirea atelierelor de meşteri cruceri cu tot instrumentarul aferent (daltă, flex, discuri abrazive, polizor, vinclu) şi chiar expunerea unui bloc de piatră din cariera de la Năieni.

Crucea lui Andrei, a lui Fănuţă, a Manafului

Din Dealul Istriţa se extrăgea piatră pentru crucile votive, cunoscute de localnici după numele ctitorilor: Crucea lui Andrei, Crucea lui Fănuţă şi Crucea Manafului, cea mai interesantă dintre toate. Ridicată pe şoseaua Ploieşti-Buzău, pe un drum printre vii care dă în satul Greceanca, lângă cimitirul nou, sătenii o ştiu de Crucea Monahului, în lipsa cunoaşterii termenului de manaf, traducându-l incorect prin cuvântul uriaş. Manaful era un tâlhar din bandele turcului Pazvan-Oglu, care ar fi terorizat Oltenia la începutul secolului al XIX-lea. Dat fiind faptul că pe cruce apare menţionat domnitorul în vremea căruia a fost construită crucea - în timpul voievodului Gheorghe Dimitrie Bibescu, în anul 1846 - aceasta nu ar fi putut fi dedicată decât unui viteaz. Stau scrise de asemenea numele ctitorilor Ioan Postelnicul, Popa Costache, Dinu Cârjan din satul Vispeşti şi fiii săi. Sculptorul pietrar a fost Iordache Vrabie din Bădeni, iar acţiunea de înălţare a crucii a fost sprijinită şi construită de o doamnă foarte bogată pe nume Ghica, de pe Valea Tisăului. Totuşi, deşi în expoziţie se încearcă o descifrare a acestui termen, denumirea de manaf rămâne un mister: în primăverile şi verile anilor 2000-2005 am trecut cel puţin de două ori pe săptămână pe lângă crucea manafului. Am recitit cele scrise pe ea, dar abia în vara lui 2007, revăzând paginile de manuscris, am sesizat legătura cârjan-cârjaliu-manaf. Pe calculator vedeam o singură pagină, doar cele de manuscris, întinse pe masă, m-au luminat. În semn de admiraţie faţă de cruce şi ctitor, lumea a zis monumentului Crucea Manafului. Poate că locul ales pentru amplasamentul acestuia se poate lega şi de ciocnirea din 1600, pentru că, plecând pe valea din estul crucii şi mergând spre nord-vest, se ajunge la Năianca.

Starea actuală a Crucii Manafului este una deplorabilă: îi lipsesc grinzile, este neîngrijită, năpădită de buruieni de tot felul. Echipa muzeală propune această expoziţie şi ca un semnal de alarmă pentru recuperarea Crucii Manafului, care, deşi este în evidenţele patrimoniului naţional, ar fi fost cedat împreună cu parcelele de vie retrocedate proprietarului.

Crucile pictate în culori vii

Atelierul lui Ion Moacă, zis şi Gogu Moacă din Pietroasa Mică, judeţul Buzău, ni-l arată pe autor ca pe un artist complet care sculptează şi cântă populare, valsuri şi sârbe la acordeon. Gogu Moacă este un artist volubil, dornic a-şi prezenta lucrările încropite de mâinile lui. Fiecare personaj al său are o poveste: păsările, călăreţii, portretele sunt ilustrate într-un mod simplu, într-o ludicitate primordială a volumului tridimensional. Artistului din Pietroasa Mică îi place să sculpteze cruci pe care le pictează mai apoi în culori vii, stridente, aşa cum face şi Dumitru Ardeleanu, numai că la cel din urmă forma personajelor aminteşte mai mult de sculptura romanică sau de formele primitive prin schematizare şi stilizare. Sculptura policromă în piatră, practicată de cei doi meşteri populari, are o tradiţie ce s-a dezvoltat cu precădere în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, după cum menţionează Gheorghe Aldea în cartea "Sculptura ţărănească în piatră", prezentă în expoziţie pentru documentare. Crucile purtau la început o gamă cromatică restrânsă, formele erau simplificate şi stilizate, pictura se făcea în culori vii. Dacă în secolul al XIX-lea relieful era puternic, în secolul al XX-lea, acesta începe să fie mult mai superficial, mai apropiat de pictură decât de sculptură.

Trasee caligrafice

Crucile din expoziţie sunt sculptate în piatră în baso sau alto relief, fiind mai aproape de pictura bizantină, de bidimensionalitate, de canoane. Pe crucile vechi din Greceanca, prezente în expoziţie, sunt înfăţişate modele ce amintesc de anticele credinţe urano-solare ce au precedat creştinismul: pomul vieţii, rozeta cu şase petale, soarele şi luna, crucea, rozeta spirală; ornamente urmate de cele fitomorfe, flori, vrejuri, viţa-de-vie, modele de origine antică preluate în arta populară prin intermediul artei paleocreştine şi apoi prin arta medievală. Decorativismul sculpturii în piatră ce constă din forme geometrice, unghiulare, se împleteşte astfel cu trasee caligrafice ce respectă o simetrie, un ritm, o sintactică a elementelor. Prin toate aceste elemente, expoziţia de la Muzeul Ţăranului Român resuscitează meşteşugul ca artă tradiţională şi invită la meditaţie şi rugăciune printr-un parcurs iniţiatic în arta crucii sculptate româneşti.