Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
O poveste de dragoste
Dacă nu era calul să-i spună că se întoarce iarăși cu mâna goală de la târg, bunicul nu și-ar fi adus aminte că-i promisese bunicii c-o să-i cumpere și ei ceva.
Dar și dacă și-ar fi amintit, n-ar fi avut cu ce, pentru că-și cheltuia ultimii bani la cârciuma din spatele pieței, după ce mai înainte trecuse pe la frizerie, întinerind, după tuns, ras și frezat, cu cel puțin zece ani. Lui i-ar fi plăcut să-l întinerească și mai mult. Dar frizerul numai atâta putea. Găsea însă la cârciumă restul de întinerire după care tânjea. Dacă era să-și pună mintea, bunicul se putea întoarce acasă flăcău. Nu l-ar mai fi recunoscut, însă, nici câinii din sat, nici bunica, văzându-l atât de tânăr. Așa că nu și-o punea. Mai ales că-i rămăsese și punga goală. Așa se întâmpla mereu. Nu se putea bizui niciodată pe ea!
- Ai dreptate, îi răspundea el calului, trezindu-se brusc din toropeală.
Și chiar înainte de a intra în sat, scotea batista din buzunar și împăturea în ea dealul peste care tocmai treceau, înserarea ivită brusc în calea lor, primele stele răsărite pe cer și vântul de primăvară, ce urcase alături de el în șa.
În timp ce intra pe poartă, striga:
- Unde ești, femeie?
- Uite-mă aici, răspundea bunica din întuneric, bucuroasă că bunicul s-a întors iarăși teafăr acasă.
Atunci el deșerta în mijlocul bătăturii tot ce avea împăturit în batistă.
Și ea se uita, la lumina din ochii calului, la toate, și începea să urce dealul, până ajungea în dreptul ochilor bunicului, care lua iute câteva stele, altele decât cele culese pe drum, și i le prindea bunicii în păr.
Și bunica se topea toată de dragul lui. Și devenea dintr-odată tânără. Mai tânără chiar decât în ziua nunții lor. Și bunicul se minuna văzând-o așa. Și minunându-se, zicea: Ia uite la ea! Și eu, care... Lasă că-ți arăt eu data viitoare!
Și era primăvară. Și era noapte. Și bunicul râdea în șa. Și, râzând, îi spunea calului: Mă, să nu povestești la nimeni ce vezi acum!
Calul zicea că nu. Și necheza fericit, luându-se parcă la întrecere cu fericirea bunicilor, care suia și ea dealul din mijlocul curții, apropiindu-se de cer.