Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Observatori încruntați

Observatori încruntați

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Alexandru Pripon - 28 Apr, 2021

Fără omenie, umanitatea este captivă în veșnică şi deplină pauperitate sufletească. Lipsiți de noi înșine, vom privi, încruntați, către toate punctele cardinale, sperând să ni se îndeplinească diverse deziderate, fără a remarca devastarea sufletească pe care o provocăm.

Cunoaștem cu toții oameni care își proiectează în viața altora cuvintele, sufletul ori faptele. Liniștea lor este obținută cu prețul pervertirii celorlalți. Și, probabil, nu sunt conș­tienți că, acolo, în interiorul lor, distrugerea începe să cucerească spații ample, modificându-i în mod fundamental, irevocabil.

Dar cunoaștem și oameni care trec prin existența noastră și o lasă aproape neatinsă. Sunt cei care ne iubesc, limitându-se să ne îndrume, firesc, către zări. Aceia sunt oamenii buni - profesorii, mentorii, călăuzitorii noștri -, care ne influențează, discret, felul de a fi. Fără reproșuri, fără să apeleze la acel dureros sentiment de vinovăție, care, pe termen lung, modifică până la distrugere existențe, ei sădesc doar cunoașterea, doar binele. Și așază în interiorul nostru fundația, premisele pentru o viață frumoasă, cinstită și curată.

Descoperim, în timp, că „buzele celui drept călăuzesc pe mulți oameni” (Pildele lui Solomon 10, 21), iar aceasta cred că este cea mai simplă și elegantă definiție a educației. Dar, după cum arată mai departe același verset, „cei nebuni mor din pricină că nu sunt pricepuți”. Un avertisment pe care îl primim peste veacuri. Deoarece ispita plantată în sufletele altora nu poate da decât un singur tip de (ne)rod: păcatul.

Păcatul îi aparține celui care ajunge să îl săvârșească, dar se adaugă și la fărădelegile celui care l-a provocat, căruia îi conferă, logic, o vină mult mai mare. Știind că „plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viața veșnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 6, 23), deducem, fără a manifesta înțelegere, de ce mulți și-ar dori să își justifice, cumva, în ochii lor și ai semenilor, erorile, considerând că primejdia nu există dacă ei nu o mai văd...