Paşii unui pelerin în adâncurile lumii creştine

Nimic întâmplător! În ajunul pomenirii Sfântului Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, drumurile m-au dus către Termoli. Cineva grăbit ar putea spune că este vorba despre o simplă coincidență. Adevărul se află mai adânc, în țesătura nevăzută a istoriei și a purtării de grijă a lui Dumnezeu.

Sfântul Ioan Gură de Aur, fericitul Arhiepiscop, a dus de la Efes la Constantinopol moaștele Sfântului Timotei, fiu adevărat al Apostolului Neamurilor, Pavel. El a hotărât ca ucenicul celui care a propovăduit cuvintele Evangheliei până la marginile pământului să fie așezat în preajma Împăratului Constantin, Dăruitorul libertății creștinilor, împreună cu împărăteasa Elena și cu cei apropiați Mântuitorului. Gândul lor era ca în Catedrala Sfinților Apostoli să fie strânși, ca într-un singur chivot, Apostolii care L-au slujit pe Hristos cu însăși viața lor.

Ce înseamnă, așadar, Termoli, pentru istoria creștinismului de demult și a celui din vremea noastră? Atunci când neprietenii Bisericii s-au îndreptat către locurile creștine, cruciații au luat de la Constantinopol moaștele Sfântului Apostol Timotei și le-au adus la Termoli, nădăjduind că, departe de furtuna vremurilor, ele vor afla adăpost și ocrotire.

Episcopul de la Termoli, Ștefan, care păstorea în anul 1236, văzând ofensiva arabă împotriva credinței creștine, a așezat la temelia bisericii pe care o zidise în această localitate, lângă apele Adriaticii, moaștele Sfântului Apostol Timotei.

Doar capul Apostolului a rămas într-una dintre bisericile cetății, iar celelalte sfinte moaște au fost însoţite de o inscripție, scrisă atât în limba greacă, cât și în limba latină.

Inscripția vorbește despre Episcopul Ștefan - atent, prevăzător, trudit de grijă pentru comoara încredințată lui - care a despărțit printr-un zid de piatră acest sfânt tezaur de restul bisericii abia terminate. O zidire eclesială de mare frumusețe, născută în veacul al XIII-lea, cu piatră înveșmântată în rugăciune.

Și astfel, moaștele au rămas acolo, în evlavioasă așteptare și în tăcerea blândă ce-i însoțește pe cei bineplăcuți Domnului, vreme de șapte sute de ani.

Cele petrecute la Termoli ne poartă gândul către Nea Makri și către alte locuri unde au viețuit mari nevoitori, ale căror sfinte moaște au rămas multă vreme tăinuite în țărână și în uitarea oamenilor, care uneori se rătăcesc, iar alteori trebuie să fie readuși, prin astfel de descoperiri, la memoria sfințeniei.

Așa vom înțelege cum se face că locuitorii din Termoli, scăpând de vremelnica incursiune a arabilor, au uitat al cui era capul cinstit într-o biserică a vechii cetăți.

În anul 1945, când catedrala orașului a fost restaurată, fiind considerată una dintre cele mai frumoase biserici ale zonei, au descoperit la temelia ei, după înlăturarea zidului de piatră, locul în care, într-o nișă smerită, se aflau moaștele Sfântului Timotei. Deși pentru unii inscripția nu prezenta o valoare deosebită, au hotărât să facă o investigație, care i-a încredințat că moaștele descoperite aparțineau unei persoane din veacul I.

Cu vârsta lui de atunci, cu urmele suferinței pe trup, cu boala lui de stomac - despre care ne vorbește Sfântul Apostol Pavel într-una dintre epistole: „De acum nu bea numai apă, ci folosește puțin vin, pentru stomacul tău și pentru desele tale slăbiciuni” (1 Timotei 5, 23) -, Sfântul Apostol Timotei se înfățișează înaintea noastră ca un om care și-a încheiat viața mărturisindu-L pe Hristos și vestind până la capăt ceea ce învățătorul său, marele Pavel, sădise în inima lui: cuvintele Evangheliei vieții veșnice, pe care le ascultase, le trăise și le purtase apoi prin lume, însoțindu-l în călătoriile sale.

Atunci, în bazilica din Termoli, moaștele Sfântului Timotei au fost așezate într-o raclă, alături de locul în care se săvârșește Liturghia, vreme neîntreruptă de vreo opt sute de ani.

Sfântul Apostol Timotei a devenit un simbol pentru dragostea lui fără margini arătată Apostolului Neamurilor și pentru smerenia și tăcerea pe care le-a cultivat vreme îndelungată. A răbdat în tăcere, peste șapte veacuri, la temelia catedralei din Termoli, într-o așteptare ascunsă, dar plină de lumină, după cuvântul și pilda Sfântului Apostol Pavel, care îl învățase să rămână statornic, fără să ceară nimic pentru sine.

Această lungă așteptare avea să fie, în cele din urmă, răsplătită: moaștele sale au fost purtate în procesiune până în Cetatea Eternă, în catedralele închinate Sfântului Apostol Pavel, din afara Zidurilor, și chiar în cea a Sfântului Apostol Petru - ca și cum ucenicul ar fi mers din nou, în pași de lumină, în urma marilor Apostoli, împreună cu care a slujit aceluiași Domn.

Dumnezeu a rânduit ca, în vremea Episcopului Ioan Francesco di Luca, să fie din nou înnoită catedrala din Termoli - această veche strajă de piatră, care păstra, prin însăși vârsta ei, o punte tainică spre vremurile cavalerilor cruciați, cei care au încercat să apere pământurile creștine de năvala Semilunii.

Episcopul Ioan Francesco di Luca, care s-a retras în anul 2024, întorcându-se în locurile natale într-o smerită așteptare a răsplătirii celei drepte, l-a dus de mai multe ori pe Sfântul Apostol Timotei la Roma, însoțindu-l așa cum, altădată, Apostolul Timotei l-a însoțit pe învățătorul său, marele Pavel. Parcă istoria se întorcea, iar ucenicul pleca din nou la drum, de data aceasta pe brațele unui episcop cu inimă credincioasă.

În biserica unde se află moaștele Sfântului Apostol Timotei au poposit adesea fiii Bisericii Ortodoxe - episcopi, preoți, diaconi, monahi - și mulți credincioși, mai ales români care, în vremuri de încercare, s-au așezat în apropierea acestui loc binecuvântat. Au venit cu inimile pline, unii cu lacrimi, alții cu mulțumire, toți cu nădejde.

Creștinii ortodocși au adus Sfântului Apostol Timotei cinstirea cuvenită, întăriți în suflet de cuvintele pe care Apostolul Pavel i le-a scris acestui fiu iubit „întru credință”, încredințându-l în cele adevărate și nădăjduite, pe care i le așeza mereu la inimă. Pavel nu uita să-i amintească faptul că fusese adânc mișcat de credința pe care o văzuse mai întâi în bunica și în mama lui, iar apoi în însăși viața lui Timotei, cel care avea să-i devină nu doar ucenic fidel, ci și fiu adevărat în credință. Astfel, cei care se închină astăzi la moaștele lui îl simt nu numai ca pe un Apostol al veacului întâi, ci și ca pe un frate și părinte al lor, trăitor în aceeași credință fără de apus.

Spuneam că nimic nu este întâmplător. În această taină a rânduielilor dumnezeiești, chiar în preajma zilei de pomenire a Sfântului Ioan Gură de Aur, pașii m-au purtat din nou către Termoli. Nu ca un drum oarecare, ci ca o chemare discretă, venită din adâncurile unei istorii sfințite de lacrimi, sânge și rugăciune.

În cetatea de pe malul Adriaticii, vreme de șapte sute de ani, capul Sfântului Apostol Timotei a rămas mărturie a credinței. La un moment dat, cei de acolo nici nu mai știau cui aparținea, deşi cinstirea nu s-a oprit, așezat cu grijă în locul său. Restul trupului său zăcea ascuns la temelia catedralei, acoperit de o piatră și de o veche inscripție. Când, în chip minunat, după secole de uitare și tăcere, au fost descoperite moaștele sfântului, s-a văzut cum craniul aflat deasupra coincidea desăvârșit cu mandibula rămasă împreună cu celelalte părți ale sfântului său trup. A fost ca și cum Dumnezeu ar fi pecetluit, prin această potrivire, adevărul despre identitatea ucenicului Său.

Bucuria a fost pe măsura așteptării. În cinstea Sfântului Apostol Timotei, alături de vechea catedrală a cetății, închinată Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, protectoarea tuturor creștinilor, a răsărit o nouă biserică, aproape la fel de mare - deși zidită în veacul al XX-lea -, închinată ucenicului credincios al Apostolului Pavel. În această biserică a fost așezat cu cinste craniul său, ca un odor de mare preț, al preaiubitului următor al Mântuitorului - „vasul alegerii, vasul cel preales și gura lui Hristos”, așa cum a fost numit.

Un pelerinaj la Termoli ne aduce, fără să ne dăm seama, în respirația lumii de atunci, în atmosfera ucenicilor Mântuitorului, care au călătorit până la marginile pământului, răspândind Evanghelia și bucurându-se de descoperirile pe care Domnul le-a arătat acestora și celor care au crezut în El. Acolo înțelegi că nu citim doar file de istorie, ci pășim pe urmele unor oameni vii în veșnicie.

Termoli, cetatea astăzi tăcută și smerită, asediată odinioară de arabi și străbătută de neprieteni ai Bisericii, rămâne ca un stindard al credinței, înălțat deasupra valurilor Mării Adriatice. Și chiar dacă orașul stă retras, la câteva sute de kilometri de Roma, el poartă în sine un îndemn neostoit, până la sfârșitul veacurilor: să devenim și noi următori ai Domnului, așa cum apostolii și ucenicii au fost următorii Lui, în tăcere, jertfă și dragoste fără sfârșit.