Pensionarii, o masă de manevră (2)

- Pentru că, la vreme de campanie electorală, politicienii pot „cumpăra“ voturi

de la pensionari, tot cu banii... pensionarilor -

Vorbeam în numărul trecut despre beneficiile pe care le obţin politicienii de pe urma pensionarilor. Ce fac însă partidele politice, pentru a atrage aceste voturi?

Partidele de opoziţie nu prea au mijloace concrete pentru a ajuta pensionarii. Săraci şi bolnavi, aceştia au în primul rând nevoie de resurse financiare pentru a putea plăti alimentele şi medicamentele din ce în ce mai scumpe. Iar cum opoziţia nu are acces la aceste resurse, oferă promisiuni. Cele mai puternice partide din opoziţie (atunci când ea există, desigur) sunt şi cele mai agresive în acest domeniu, al câştigării voturilor pensionarilor.

Pe de altă parte, cele de la guvernare folosesc abitir bugetul de asigurări sociale pentru acest scop. Aceasta, mai pe româneşte înseamnă că, de fiecare dată, se încearcă să se pună la cale o strategie care să conducă la obţinerea celor cinci milioane de voturi. Evident, o strategie ce conţine o combinaţie de măsuri administrative, care majorează puţin pensiile, şi un set de promisiuni, care mai de care mai optimiste, referitoare la creşterea pensiilor în viitor. Cu o condiţie, însă: „promiţătorii“ să fie din nou aleşi.

Sociologii spun că aceasta este o strategie perversă. Mai ales când partidul sau partidele respective reprezintă grupuri de interese. Pentru că, aşa cum s-a văzut în asemenea situaţii, şi la noi, şi la alţii (la polonezi, la unguri, la slovaci etc.), nu se pot pune în practică genul de măsuri care ar conduce la o ameliorare a situaţiei pensionarilor decât în situaţia în care ar afecta interesele celor dintâi. Să ne amintim aici de afacerile din ultimii zece ani ale unor politicieni, afaceri care continuă şi azi, sub forma unor mascate licitaţii şi vânzări, inginerii financiare, restituiri de taxe, eşalonări de plăţi până se uită de ele etc., cărora politicienii le-au făcut şi le fac drept cadouri scutiri de miliarde şi miliarde de lei, prin ştergerea unei părţi din datoriile pe care companiile lor le aveau ori le au la asigurările sociale. Deci şi la fondul de pensii.

Tot în categoria păcălelilor intră şi celebrul Program de recorelare a pensiilor, desfăşurat pe parcursul a mai multor ani. Program despre care specialiştii de bună credinţă au explicat, la vremea respectivă, că el nu a reprezentat o recorelare, ci... transferul unor sume de la cei ieşiţi la pensie într-o anumită perioadă (zisă favorabilă din punct de vedere al calculelor tehnice) la alţi pensionari, cu pensii mai mici. Apoi, şi în cazul recolerărilor, chiar când acestea au avut loc, chipurile în beneficiul pensionarului, banii primiţi în plus au fost repede ,,pierduţi“ în câteva luni. Astfel, un pensionar cu o pensie de aproximativ 1.200.000 de lei în 2001, care a câştigat, prin Programul de recorelare, un plus de 350.000 de lei, în perioada 2002-2003, s-a trezit că respectiva creştere a fost rapid absorbită de inflaţie. Deci recorelarea nu a ajutat la nimic. De ce a fost atunci ea importantă? Pentru că a creat în rândul celor mai săraci pensionari imaginea că politicienii încearcă să rezolve problemele lor. Mai mult decât atât, când a ieşit la iveală şmecheria recorelărilor, politicienii au dat-o pe... recalcularea pensiilor. Şi, din nou, cu promisiunea că astfel se vor elimina discrepanţele existente între pensiile unor persoane care au lucrat în aceleaşi condiţii de muncă. Care discrepanţe nu au cum să se elimine, atâta timp cât există diferite formule de calcul şi nu una unică.

La fel stau lucrurile şi cu pensionarii din mediul rural, al căror vot, de asemenea, reprezintă interes pentru politicienii de toate spectrele.

Numărul celor cu pensii de tip CAP este cam de 1,5 milioane. Desigur, pentru un salariat, câteva sute de mii de lei în plus nu reprezintă mare lucru. Dar, pentru pensionarul din mediul rural, la o pensie medie de câteva sute de mii de lei, o majorare de o sută-două acordată acestuia este, însă, o sumă importantă. Pentru că familia acestuia trăieşte din puţinul pe care îl realizează muncind pământul şi singura sursă de venituri financiare este pensia mizeră pe care o primeşte de la stat. Şi pentru ei, ca şi pentru marea masă de pensionari, promisiunile curg una după alta, de la aruncarea pe tarabă a diferitelor procente de majorare, până la transferarea la bugetul de stat a unor sarcini de plată. Iar când vine vorba de creşterile pierdute prin inflaţie, atunci politicienii le aruncă pensionarilor în nas indicele de inflaţie, statistic calculat destul de mic, dar în realitate prea mare ca pensionarilor să le fie de folos majorările. Că ei tot nu ştiu cum se calculează acest indice, care pe de o parte, tot mic e, dar pe de altă parte, preţurile la produsele şi serviciile din coşurile lor zilnice de cumpărături sunt tot mai mari.

Pensionarii rămân, oricum, pentru politicieni, cea mai importantă masă de manevră. Ştiu ei, politicenii, de ce. Pentru că, la vreme de campanie electorală, ei pot „cumpăra“ voturi de la pensionari, tot cu banii... pensionarilor.