Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Ploaie de greieri

Ploaie de greieri

Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Ștefan Mitroi - 14 Aug, 2020

Niciodată n-am fost pândit de primejdii atât de frumoase: împresurat de stele și făcut leoarcă de greieri!

Imediat ce coboară noaptea pe pământ, eu urc frumușel pe cer să stau de vorbă cu mama. Cu ea, cel mai mult. Apoi cu tata, cu tataie Gheorghe, tataie Ion și mamaia Tudora. Eu le spun ce mai e pe jos, pe la noi. Ei îmi povestesc despre lumea lor de sus, întrebându-mă ce mai face grâul. Despre el mă întreabă cel mai des. Despre oameni, aproape niciodată. Mi-a trebuit ceva timp ca să înțeleg de ce. Oamenii alături de care și-au trăit cei mai frumoși ani ai vieții sunt acolo cu ei. Îi pot întreba direct, atunci când au ceva de întrebat.

Dar când pui pasul pe cer și vezi atât de multe stele în jurul tău, te cuprinde un frig dulce, care te face să-ți fie frică, dar să te și bucuri, simțind nevoia să taci adânc, din creștetul capului până-n călcâie, dar să și strigi, mai înalt ca oricând: sunt încercuit de stele, aproape c-aș vrea să nu scap niciodată din încercuirea aceasta, Doamne, ce bine e aici! Niciunde nu poate fi atât de bine!

Asta în ce privește lumea de sus. Pentru că există și în lumea noastră de jos un loc asemănător. Chiar în curtea casei unde m-am născut. De pe la mijlocul lunii trecute nu e noapte în care să nu se audă cum începe să plouă cu cântec de greieri către cer dinspre pământ.

Să stai sub o astfel de ploaie e ca și cum ai fi una cu iarba și cu aerul și cu salcâmii din preajmă și cu timpul ce picură în ritmul picăturilor de cântec! 

Să te facă ploaia aceasta ciuciulete! N-are cum să te mai sperie gândul că într-o zi o să mori. Ce însemnătate mai poate avea moartea după ce ai fost atâtea nopți la rând nemuritor!

Greierii, n-am nici o îndoială în privința aceasta, sunt în înțelegere cu stelele. Răsar împreună.

Nu m-aș mira ca într-o noapte să văd stelele luminând pe pământ și să aud greierii cântând în cer. Poate că se și întâmplă. Dar n-am de ce să fiu prea atent la asta. Nu mi-ar folosi la nimic. Pământului și cerului, nici atât!