Pocăinţa, cale către cer

Suntem în a doua săptămână din perioada Trio­dului când tema este dată de pericopa evanghelică ce s-a citit duminică, de la Luca 15, 11-32, a Întoarcerii Fiului risipitor. Această temă este pocăinţa, prin care ne întoarcem din „ţara păcatului” pe calea ce ne duce în cer.

Această parabolă rostită de Domnul nostru Iisus Hristos ne prezintă un fapt de viaţă cu un tată care are doi fii, unul ascultător şi altul neascultător, care se revoltă în faţa autorităţii sale şi cere partea care-i revine din avere. Tatăl iubitor îi dă partea lui de avere, iar el, la scurt timp, strânge tot ce are şi pleacă într-o ţară îndepărtată, unde „şi-a risipit averea, trăind în desfrânări” (Luca 15, 13).

Fiul risipitor pierde averea agonisită de tatăl său, iar foametea care vine în ţara îndepărtată aduce asupra sa suferinţa provocată de foame. Pe când încerca să mănânce roşcovele din care se hrăneau porcii, pentru a supravieţui, are revelaţia întoarcerii la Tatăl prin pocăinţă.

Merge la tatăl său, care, văzându-l de departe, i se face milă, aleargă în întâmpinarea fiului său şi-l primeşte cu toată dragostea. Pocăinţa îi aduce Fiului risipitor iertarea Tatălui şi reintegrarea în familia pe care a părăsit-o pentru plăceri trecătoare.

Fratele său mai mare, aflând de ospăţul dat de tatăl iubitor în cins­tea întoarcerii fratelui său, s-a înfuriat considerându-se nedreptăţit. Însă tatăl, plin de iubire, vine şi-i spune: „Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat” (Luca 15, 31-32).

În această pildă descoperim ipostaze din viaţa noastră când părăsim calea dreaptă dată nouă de Tatăl ceresc şi naufragiem în lumea păcatului. Multe din zilele vieţii noastre sunt risipiri în valurile învolburate ale păcatelor care ne duc la moartea duhovnicească şi la pierderea scopului vieţii noastre, mântuirea şi Împărăţia cerurilor.

La fel ca Fiul risipitor, şi noi risipim darurile primite de la Dumnezeu prin risipiri păcătoase, uitând de drumul nostru către cer, adică spre casa Tatălui nostru ceresc. Preferăm lucrurile trecătoare în locul darurilor netrecătoare pe care ni le oferă Dumnezeu. Dar, la fel ca Fiul risipitor, avem străfulgerarea pocăinţei şi venim din exilul păcatului prin Taina Pocăinţei la Tatăl ceresc, care ne primeşte în Împărăţia Sa cea pregătită pentru noi de la întemeierea lumii.

Dumnezeu ca un Tată iubitor ne primeşte cu dragoste şi ne ridică din sărăcia păcatului la bogăţia darurilor Duhului Sfânt pe care le primim prin Sfintele Taine. Primind iertarea lui Dumnezeu prin Taina Pocăinţei, suntem reintegraţi în Casa Domnului, care este Biserica. Astfel şi noi, ca Fiul risipitor, prin pocăinţă, înviem din moartea păcatului şi ne întoarcem pe calea credinţei ce ne duce în cer.