Poftiţi la circ!

"Pâine şi circ." Atât de des a fost folosită sintagma, încât s-a demonetizat. Mai ales că s-a continuat, în ultimul timp, invariabil, cu: "...şi, dacă pâine nu este, măcar circ...". Iar circul apare oriunde, în orice manifestare uşor ieşită din comun. Aceeaşi etichetă, prost lipită pe orice produs, dezorientând complet eventualul privitor.

Nu este de mirare că, într-un vălmăşag de acţiuni aglomerate forţat sub cupolă, tindem să trimitem în arenă tot ceea ce este diferit de comportamentul nostru uniformizat. Un om original în gândire sau în conduită are toate şansele să fie catalogat drept circar. După cum, în perioada comunistă, acelaşi om risca să fie declarat nebun de tovarăşii încremeniţi în mentalitatea "ateist-ştiinţifică". Poate fi un pas înainte transferul de la ospiciu la circ? Cred că, mai degrabă, un pas în lateral. Şi nici măcar...

În paralel cu aplicarea "etichetei", viaţa noastră a fost invadată de comedia bufă. Scenele de un umor exagerat, interpretate de clovni, îşi găsesc fără efort locul în cotidian. Şi, pentru o clipă de celebritate relativă, orice persoană dornică să iasă în evidenţă îşi potriveşte pe faţă, măcar la modul figurat, un nas roşu ca un gogoşar, încercând să stoarcă hohote de la un public suprasaturat. Grav este însă faptul că se găsesc mulţi dispuşi să imite, dar şi mulţi care nu îşi dau seama de ridicolul acţiunilor proprii. Astfel, asistăm câteodată la declaraţii sforăitoare, pe un ton foarte serios, făcute de câte o persoană care a uitat să îşi pună amuzantul nas roşu, căci, în rest, îndeplineşte toate condiţiile...

Încet, pe nesimţite, bufoneriile au evadat de pe ecranele televizoarelor şi din paginile tabloidelor, năvălind brutal în mijlocul nostru. Nu trece zi să nu ne atingă, pe noi sau pe cei din jur, vreo glumă deplasată sau vreun gest menit să stârnească râsul. Şi încă mai sunt destui care se amuză copios la orice tentativă de umor pe seama altora.

Scandalul, cearta şi chiar bătaia, formele cele mai de jos ale comportamentului uman, sunt înghesuite tot sub cupolă. Despre cineva care a provocat un scandal, s-a certat ori s-a bătut, ni se spune că "a făcut circ" sau "a declanşat un adevărat circ" (formulările sunt diverse, evitându-se, fără succes, monotonia). Iar dacă mass-media - o parte din ea măcar - publică dezvăluiri sau acuzaţii referitoare la cineva (persoană însemnată, desigur), acţiunea este numită "circ mediatic".

Nu am mai fost de mult la circ, recunosc. La circul adevărat, nu la cel definit de eticheta-şablon. De acesta am şi eu parte, ca şi dumneavoastră, zi de zi. Mă întreb, uneori, fără nici o urmă de retorism: oare nu se simt jigniţi artiştii, repet, artiştii de circ atunci când munca lor extrem de complexă este comparată cu giumbuşlucurile şi neroziile ce caracterizează tot mai mult lumea în care trăim? Sau, la fel ca noi, s-au obişnuit să li se ofere în permanenţă porţii generoase de "circ", divertisment (uneori involuntar), menit să distragă atenţia de la ceva? Se spune că, atunci când Titanicul se scufunda, orchestra cânta. Şi mulţi ascultau, probabil, nebăgând în seamă naufragiul...