Pomelnicul generațiilor - meditații despre viața de ieri și de azi

Cu un nume care suscită interesul pentru lectură, recentul volum al părintelui Adrian Agachi, apărut sub egida Editurii Trinitas, este o antologie de meditații și eseuri care au văzut succesiv lumina tiparului timp de 5 ani, între 15 iunie 2018 și 17 noiembrie 2023, fiind publicate în cotidianul Ziarul Lumina. Adevărat maestru al florilegiilor patristice, autorul știe că o astfel de lucrare poate fi foarte folositoare atât celor care se întâlnesc prima dată cu textele sale, cât și celor care le-au citit și admirat în paginile efemere ale ziarului. Era cu adevărat nedrept ca meditațiile părintelui Agachi asupra istoriei și moravurilor să rămână apariții singulare și de aceea nu poate decât să ne bucure faptul că ele apar sub această formă concentrată.

Prezent în carte, eseul care furnizează titlul volumului, Pomelnicul generațiilor sau Pomelnicul de mai înainte de veac (pp. 202-204), conține cheia înțelegerii motivului care a stat la baza alcătuirii acestei antologii. Pentru preotul care le citește, pomelnicele nu sunt doar simple înșiruiri de nume sub titluri generice (Vii sau Morți), ci un prilej de reflecție asupra vieții acelor oameni: „(...) în interiorul lui (al preotului, n.n.) se produce uneori o minunare vie, alteori, o tristețe adâncă. Minunarea apare atunci când te gândești la toate acele persoane pe care nu le-ai văzut niciodată și pentru care te rogi. (...) Întristarea apare atunci când pomelnicele, uneori, cuprind un detaliu sau două care nu te pot lăsa indiferent (...)” (p. 203).

În cartea (Pomelnicul) preotului Adrian sunt multe nume și mai multe detalii, iar autorul a avut grijă se selecteze pentru cititor pe acelea cu adevărat importante perspectivei creștine asupra vieții de ieri și de azi, dar, mai ales, asupra celei viitoare. Aflăm astfel, pe măsură ce înaintăm cu lectura, că mai avem multe de învățat, chiar și atunci când suntem convinși că nu mai este nimic nou sub soare. Urmași ai Imperiului Bizantin, măcar prin spiritualitatea creștin ortodoxă, nu putem fi indiferenți la amintirea numelor unora dintre cei mai impor­tanți conducători ai acestuia. În pomelnicul propus nouă, cititorilor, de preotul Adrian, putem citi în dreptul lui Justinian, Neadormitul (Akoimetos - p. 9), al lui Nichifor al II-lea, Ascetul (p. 16) etc. Ușurința cu care autorul construiește punți de legătură între trecut și prezent prilejuiește o conectare nu doar intelectuală cu cei pomeniți, ci mai ales una emoțională și spirituală. Părintele Agachi nu este un nostalgic al vremurilor apuse. „Imperiul a murit de mult” (p. 131) este o afirmație cât se poate de tran­șantă. Cu toate acestea, bizantinii sunt „stră­moșii noștri ortodocși” (p. 130). Bizanțul este arhetipul civilizației creștine, o lume în care se manifesta o perfecțiune aproape ritualică: „(...) toți pașii erau cântăriți, toate cuvintele gândite, toate riturile împlinite (...)”. De aici întrebarea: „Oare a murit definitiv această lume sau încă mai avem resursele de a o manifesta?” (p. 110). Autorul știe răspunsul și tocmai de aceea încearcă prin fapte și cuvinte atent alese să-l scoată pe cititor din propria suficiență și să-i ofere un prilej mereu proaspăt de a-și (re)cu­noaște rădăcinile și moștenirea, atât de bogată. Posesor al unei culturi vaste și al unei ușurințe în navigarea printre veacuri de înțelepciune, preotul Agachi recunoaște și identifică teme co­mune, pe care ni le dezvăluie cu generozitate.

Pomelnicul conține însă și alte nume: înțelepți ai lumii antice, filozofi moderni (Cioran este citat de mai multe ori), personalități ale civilizației occidentale din diverse domenii (management, dezvoltare personală, psihologie etc.), dar și altele mai exotice¹. Cititorii află că înțeleptul Solomon, împăratul Augustus și generalul american Eisenhower (personaje despărțite de secole de istorie) se pot regăsi în același context al planificării și strategiei (pp. 45-47).

Meditațiile asupra istoriei civilizației occidentale sunt presărate cu cele asupra unor teme morale și practice. Autorul deplânge starea decăzută a lumii contemporane, în care „lucrurile rele nu se întâmplă doar în filme. Lucrurile bune însă tind să se întâmple astăzi doar în filme” (p. 35). Înșiși liderii spirituali ai comunităților parohiale, preoții riscă să se izoleze și să piardă contactul cu lumea (pp. 42-44), dar și cu propriul suflet². Părintele Adrian ne avertizează: „Poți să treci cu vederea oricât de mult dorești, să consideri că este vorba de
fake-news și să te uiți în continuare la serialul preferat, să pleci într-un concediu frumos, să cumperi ceva ce îți doreai de mult și viața va curge nestingherită în continuare. Dar sângele (creștinilor, n.n.) vărsat acolo arde, arde ca o flacără, arde ca o lumină care nu se va stinge niciodată și care nu are nevoie de simpatia unuia sau altuia ca să fie încununat de Hristos, Mirele junghiat al acestei lumi” (p. 252).

Reculul gândirii critice, narcisismul exacerbat al omului contemporan, indiferența și risipirea sunt pericole iminente și de aceea „a rămâne conștient în toată această nebuloasă a inconștienței, a unei incontinențe a gândirii, în care gândurile refulate se amestecă năvalnic cu cele care reprezintă esența legăturilor sociale, surpându-le pe cele din urmă, este un gest rezervat unei elite tot mai străvezii” (p. 274).

Miza evidentă a volumului este recuperarea unor teme recurente din trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat al civilizației creștine, evaluarea lor în context contemporan și învățarea unor lecții foarte folositoare cititorului, căci „un om care nu mai reușește să-și privească propriul trecut cu luciditate este un om sortit unor înfrângeri în formă continuată în fața acestei mașini de «propagandă» a celui viclean” (p. 287).

Fidel tradiției creștine, autorul știe că, odată cu trecerea timpului și îndepărtarea de epoca Întrupării Mântuitorului Hristos, „iubirea multora se va răci” (Matei 24:12), „și, tocmai de aceea, creștinismul reprezentat de din ce în ce mai puțini oameni sinceri și jertfelnici va străluci cu mai multă putere, luminând cu iubirea până la sfârșit o lume oarbă, în care mizantropii încă mai consideră ura drept o cale spre nemurire” (p. 294). În fața disoluției civilizației creștine occidentale, în care oricine va putea face orice va dori cu generațiile ultime, „cei care vor mai rosti îngânând un Tatăl nostru vor fi, cu adevărat, asemenea sfinților” (p. 315).

Cartea părintelui Adrian Agachi reprezintă o colecție de teme actuale, diverse și unitare în același timp, un prilej de reflecție asupra modelelor oferite de fondatorii și corifeii civilizației din care facem parte, dar și un îndrumar pentru cititorul preocupat de exigențele vieții spirituale.

Note:

1. Unul dintre ele este cel al sultanului egiptean Saladin, despre care aflăm că a fost cu adevărat milostiv (Preot Adrian Agachi, Pomelnicul..., p. 25).

2. „Și totuși, în risipirea și graba care ne lovesc, în multele noastre pătimiri și neputințe, angoase și îndoieli mărturisite sau nemărturisite, uităm că și propriul nostru suflet l-am ținut în mâini când am fost hirotoniți. Este un adevăr peste care nu se poate trece”, Preot Adrian Agachi, Pomelnicul..., p. 221.