Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Rădăcinile iubirii şi măştile care cad

Rădăcinile iubirii şi măştile care cad

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Alexandru Pripon - 20 Apr, 2021

Eu nu cred că există cu adevărat vreo persoană fără de Dumnezeu. Există, însă, prea adesea, oameni care își „con­fecționează” un zeu din resturile aduse la mal de valurile vieții, pentru ca, apoi, să purceadă la justificarea acestuia prin diverse mijloace.

De asemenea, nu cred că există cu adevărat vreo persoană atât de nefiresc alcătuită, încât să își poată explica, fără sentimente perturbatoare, mai toate împrejurările vieții, așezându-le, cu număr de inventar și descriere amănunțită, în dosarele unui monumental fișet numit „știință”.

Cred, însă, că, în cazul multora, este păstrată o aparență, pe întregul parcurs al vieții, o poză neclintită în fața evenimentelor de tot felul și impenetrabilă atunci când norii înver­șu­­nați ai vremurilor revarsă lacrimi peste firea umană. O simplă postură, conservată cu multă grijă, menită să devină masca pe care adesea o numim, în necunoș­tință de cauză, modus vivendi.

Și cred că, în anumite momente, indiferent de ceea ce vrem să le demonstrăm persoanelor din jur, măștile cad și aparențele se topesc, sub căldura de neevitat a iubirii. Deoarece rădăcinile iubirii adevărate nu sunt în solul nefertil al acestei lumi, ci în profunzimea de nepătruns a dragostei divine, dincolo de toate prefăcătoriile implantate în cotidian.

Eu cred că, în fața morții, nimeni nu rămâne indiferent. Iar decesul unei persoane dragi ne poate aduce în suflet sentimente diferite: tristețe, teamă, revoltă chiar, dar fără a putea înlătura convingerea că suntem mărunți, neputincioși în fața măreției care a conceput acest univers oferit nouă spre stăpânire vremelnică.

De asemenea, nu există om care să nu își piardă orice concepție „contondentă” atunci când își ține, pentru prima dată (și nu doar), în brațe propriul copil. Deoarece nici o minune contemporană nu este mai vizibilă, mai răscolitoare, mai covârșitoare decât nașterea unui prunc, sânge din sângele tău, viață din viața ta.

Credința este explicată, în mod atât de simplu, de regele David: „Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu ești Dumnezeu Care faci minuni!” (Psalmul 76, 13).

Prezența Domnului în toată viața noastră, în momentele cele mai frumoase ori cele mai răscolitoare, nu poate fi substituită nicicum, niciodată.