Alegerile prezidențiale și legislative din Statele Unite au venit și s-au dus. A curs multă cerneală și s-au agitat mulți biți. Urmează alegerile din România. Unii s-au bucurat, alții mai puțin.
Răspunsuri duhovniceşti: Trezvia, temelie a îndumnezeirii
Ce este trezvia?
Trezvia este o stare sufletească comparată cu starea pe care o are omul când nu doarme, starea de priveghere. Este altceva decât somnul; este priveghere, luare-aminte, aşa cum cel treaz ştie ce se întâmplă cu sine şi în jurul lui. Trezvia are darul de a pune în evidenţă în special gândurile, înclinările. Este o supraveghere de noi înşine, este starea în care putem să acţionăm asupra întregii noastre vieţi ulterioare. Trezvia este în principal luare-aminte la noi înşine, la cele ce se petrec în interiorul nostru, la gândurile care ne asaltează, este luare-aminte la sugestiile care ne vin, la consecinţele lecturilor pe care le facem. Ea se manifestă şi prin paza minţii, în sensul că luarea-aminte se face pentru păzirea minţii, pentru înlăturarea din minte a ceea ce este negativ, pentru neprimirea în minte şi necontinuarea în conştiinţă a lucrurilor care sunt aducătoare de nelinişte, care duc la dezorientare şi devieri.
Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Săi: „Privegheaţi şi vă rugaţi ca să nu intraţi în ispită“. Privegherea şi rugăciunea sunt două acţiuni ale sufletului în vederea limpezirii minţii, a înlăturării influenţelor neodihnitoare şi obositoare. În Sfânta Scriptură sunt multe locuri în care suntem chemaţi la priveghere, respectiv la trezvie, la luare-aminte, la cercetarea de noi înşine, „Ia aminte la tine însuţi“, „Privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când va veni Fiul Omului“, „Privegheaţi şi vă rugaţi ca să nu intraţi în ispită“ - sunt cuvinte ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos. La fel, Sfântul Apostol Pavel îndeamnă la cercetarea de noi înşine în Epistola către Corinteni: „Luaţi aminte dacă sunteţi în credinţă“, în Epistola către Tesaloniceni, unde vorbeşte despre a doua venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Căutând locuri paralele la aceste texte, putem găsi şi altele îndemnătoare la trezvie.
Nu se recomandă luarea-aminte la păcate în mod special, ci la faptul că eşti păcătos.
Trezvia poate fi dobândită prin silinţă. Ştiind că ea îţi este de folos, te sileşti să fii cu luare-aminte, căci toată această stare de trezvie se reduce la luare-aminte, la concentrare, la paza minţii. Toate lucrurile bune care se pot realiza în viaţa omului îşi au temeiul în luarea-aminte. Trezvia este începutul a tot binele, începutul orientării spre bine. Ea este aducătoare de preocupări mai înalte şi în felul acesta chiar şi temelie a îndumnezeirii, deşi îndumnezeirea nu este o lucrare din partea omului, ci o lucrare dinspre Dumnezeu spre om.
(Ne vorbeşte părintele Teofil)