Biografii greci relatează în scrierile lor unele amintiri despre monahii români mai puțin cunoscuți de conaționalii lor, care au trăit în a doua jumătate a secolului XX, în special în timpul regimului
14 Noi, 2024
Religie şi tehnolgie
În ultimii ani, tehnologia s-a dezvoltat în aşa măsură, încât - în special datorită internetului care a invadat viaţa noastră privată - conceptul de privacy, centrat în viziune europeană în jurul noţiunii de "date personale", necesită o urgentă revizuire. Scandalul din jurul dezvăluirilor făcute de organizaţia care deţine domeniul web Wikileaks a consolidat şi mai mult îndoielile referitoare la capacitatea vreunei instituţii de a păstra confidenţialitatea datelor, în special a celor cu caracter privat, demonstrând faptul că deţinerea puterii informaţiei a devenit o miză extrem de importantă pe toate planurile, inclusiv cel religios. În acest context, mai mult ca oricând, se pune problema ca accesul, rectificarea, ştergerea sau blocarea, dar şi colectarea, procesarea sau transferul datelor cu caracter personal sau privat să fie făcute cu şi mai multă responsabilitate şi, sperăm noi, cu un mai mare respect faţă de demnitatea persoanei umane.
În mod paradoxal, toată această tensiune în jurul deţinerii puterii informaţiei a potenţat foarte mult rolul aşa-numiţilor în mod metaforic gatekeepers (în româneşte gardieni, portari, paznici sau vameşi), adică a celor care - fie persoane, fie instituţii - controlează şi decid cu mai multă sau mai puţină prudenţă accesul la ceea este public sau privat. Prin urmare, dezbaterea are legătură, pe de o parte, cu imixtiunea în viaţa privată sau personală, iar pe de altă parte, cu accesul la ceea ce poate fi considerat public. Astfel, ne întrebăm: cine poate pretinde dreptul de a fi învestit cu puterea de a decide marginile a ceea ce se află în interiorul sferei private sau se situează în exteriorul ei? Cine se poate erija într-o autoritate care are dreptul de a modela realitatea stabilind graniţa dintre domeniul privat şi cel public? Oare să-i încredinţăm imaginarului psihotehnologic - după o expresie a cercetătorului canadian Derrick de Kerckhove, considerat urmaşul lui Marshall McLuhan - dreptul de a ne contura o identitate electronică privată? Menţionăm că prin "psihotehnologie" se înţelege acel mediu intermediar care se interpune între noi şi realitate şi care consistă într-un "depozit de imagini" pe care noi toţi îl avem în comun în calitate de spectatori media. Cei care au vizionat filmul Matrix îşi amintesc, probabil, foarte bine modul în care conceptul de realitate este pus sub semnul întrebării de aşa-numita psihotehnologie. "Ce înseamnă realitate?", îl întreabă Morpheus pe Neo, unul dintre personajele filmului. "Dacă te referi la ceea ce percepem, la ceea ce putem mirosi, atinge sau vedea, aceste "realităţi" sunt simple semnale electrice interpretate de creier. Aceasta este lumea pe care tu o cunoşti, lumea aşa cum era la sfârşitul secolului XX, şi care acum există doar datorită unei neurostimulări interactive pe care noi o numim MATRIX. Ai trăit într-o lume fictivă, însă aceasta este lumea care există astăzi: bine ai venit în noua şi deşertica realitate!" În concluzie, civilizaţia modernă, care se bazează pe principiul libertăţii, este ameninţată nu de tehnologie, ci de paradigmele filosofice care o circumscriu! Or, umanitatea are nevoie şi îşi apără legătura cu dimensiunea duhovnicească a vieţii, conştientă că realitatea spirituală este garanţia libertăţii sale, întrucât depăşeşte orice închipuire umană, nefiind condiţionată nici de imanenţa lucrurilor şi nici de virtualitatea imaginaţiei. De aceea, din punct de vedere religios, pretenţia unei autorităţi competente, alta decât în persoana lui Dumnezeu, care să acţioneze în numele unei prudenţe superioare, rămâne deocamdată nefondată din cauza intereselor egoiste care prevalează de cele mai multe ori realităţilor concrete ale vieţii.
.jpg)
