Scrisul de inimă

Cum să înveți să scrii în limba în care te-ai născut fără să-i atingi literele cu buricele degetelor? Chiar să fi trecut vremea scrisului de mână, dându-l afară din școală și aducând în locul lui tableta sau calculatorul? 
Cum rămâne atunci cu legătura dintre inimă și mâna căreia îi aparțin degetele? Dar cu cea dintre inimă și creier? Și asta în sens anatomic, nu metaforic.

E ca și cum le-am lua celor mici bucuria de a simți pielea cuvintelor, întocmai cum au simțit pielea mamei, atunci când au supt lapte de la sânul ei. Când înveți să scrii de mână, înveți, de fapt, să iubești limba părinților tăi, care devine, prin învățare, și limba ta. Iar prin limbă înveți să iubești casa în care trăiești, cea mică, unde ești doar tu cu ai tăi, și, deopotrivă, casa cea mare, care e țara, și care înseamnă pământul pe care calci, aerul pe care îl respiri, cerul de deasupra capului. Se naște, fără să bagi de seamă, o dragoste ce te învață că literele pe care le așterni pe hârtie sau pe tablă, și cuvintele croite din aceste litere sunt făcute, ca și tine, din toate aceste lucruri. Din pământ și cer, în primul rând. Pământul și cerul de acasă. De aceea dragostea pomenită mai sus este fără de sfârșit. Se continuă prin cei ce vin după tine, împrospătându-se cu fiecare dintre ei.

Pentru orice copil care merge la școală, cuvintele pe care învață să le scrie și să le citească sunt noi. Noi-nouțe, putem spune, cum au fost și pentru părinții și bunicii săi. Atunci, însă, când le pipăie cu degetele, descoperind că sunt calde, cum ar fi, de exemplu, primăvara și vara, sau reci, precum iarna și zăpada, sau verzi, cum este iarba, sau ude, cum este ploaia, sau parfumate, cum sunt strugurii, el descoperă că ele sunt chiar lumea în care crește.

În asta și constă minunăția scrisului de mână. A ne grăbi să-l scoatem la pensie, în favoarea scrisului pe tabletă, împotriva căruia nu am, de altminteri, nimic, doar că mai trebuie lăsat să aștepte puțin, până după învățarea alfabetului, e ca și cum am renunța la mersul de picior, vorbitul de gură, auzitul de urechi, privitul de ochi, gânditul de minte. Poate că se va ajunge și la asta într-o zi. Dar eu, unul, nu aș vrea să apuc ziua aceea!