Stăpânirea impersonală a lui... altcineva

Printre câteva evenimente naţionale de amploare, legate de fotbal, politică, nunţi fastuoase şi arestări spectaculoase, descoperim, uneori, că o ducem rău. Nu doar din punct de vedere financiar, ci şi din punct de vedere moral. Zilnic suntem asaltaţi de veşti despre crime şi jafuri, ură şi distrugere. Privim în jur cu îngrijorare, nemaiştiind dacă aproapele ne este prieten sau duşman. Şi, plângându-ne, arătăm cu obidă către vinovatul de tot ceea ce se petrece: altcineva.

Raportându-se la contextul social actual, Biserica, prin slujitorii ei, dar şi prin credincioşi, s-a implicat şi se implică în continuare, ajutând şi învăţând, împlinind porunca Mântuitorului Hristos. Dar lucrarea Bisericii, deşi li se adresează tuturor, fără discriminare, este primită doar de cei care vor.

Trebuie însă să ne gândim permanent cum să facem ca învăţătura lui Dumnezeu să ajungă şi în afara lăcaşului de cult? Strădania preoţilor şi a profesorilor de religie, materializată inclusiv prin programul "Hristos împărtăşit copiilor", poate completa sau poate fi distrusă de educaţia primită acasă. Faptele bune şi cuvintele pilduitoare sunt arareori făcute publice. Este, însă, timpul ca noi, toţi cei care credem în Dumnezeu şi ne dorim să ne oprim cumva din drumul acesta către distrugere, să facem ceva în acest sens. Nu altcineva, ci noi suntem cei care putem schimba faţa lumii. Prin faptele noastre.

Am auzit formulări de genul: "ce să facem noi, că nu avem nici o putere? Să facă alţii, care au cum". Este o falsă şi incorectă resemnare în faţa greutăţilor acestei lumi. De fapt, cu toţii putem face câte ceva. Chiar cele mai mărunte gesturi pot modifica, măcar puţin, imaginea deformată şi cinică pe care şi-au făcut-o unii despre credinţă şi, implicit, despre roadele ei. Dacă ne vom închina (corect) când trecem pe lângă un lăcaş de cult, dacă vom merge la biserică în duminici şi sărbători, dacă ne vom învăţa copiii şi nepoţii să se roage şi să fie buni, dacă vom face acestea şi altele, asemănătoare, atunci vom putea spune că am încercat şi noi să îndepărtăm întunericul care dă să ne înconjoare. Iar când se vor ivi roadele acestor fapte (şi să nu vă îndoiţi, se vor ivi!), atunci vom vedea cum strădania noastră chiar a schimbat ceva.

Trăim într-o lume a marketingului agresiv şi a propagandei dure. Fie că este vorba despre religie, politică sau afaceri, totul pare a se rezuma la incorecta aserţiune "câştigă cine strigă mai mult şi mai tare". Şi, de obicei, câştigă altcineva. Cred că a sosit vremea să câştige urmaşii noştri. O lume mai bună, mai curată, sub semnul cinstei şi al demnităţii, sub oblăduirea lui Dumnezeu. Nu prin strigăte, nu prin propagandă agresivă, ci prin exemplul faptelor noastre. Credinţa noastră să nu însemne zbucium şi neastâmpăr arţăgos, ci pace sufletească şi implicare în tot ceea ce este bun. Doar astfel vom izbuti să eliberăm lumea în care trăim, măcar pentru copiii noştri, de sub stăpânirea impersonală a lui... altcineva.