Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, anticipând învierea noastră, face legătura între imanent şi transcendent, între cele de aici şi cele de dincolo, între locul în care suntem şi cel în care suntem
05 Mai, 2024
Tinereţe veşnic nouă
Cartea Psalmilor este cea mai întrebuinţată carte a Sfintei Scripturi în cultul Bisericii. Imaginile sugerate de psalmi acoperă o gamă foarte variată de trăiri sufleteşti, care animă mult viaţa omului. Citirea psalmilor trezeşte în noi simţiri ce se întind între adânca pocăinţă şi dulcea mângâiere, între trezirea conştiinţei şi negura păcatului, între dorul după Dumnezeu şi dragostea de oameni, după cum zice Sfântul Vasile cel Mare: „Psalmul este linişte a sufletelor, conducător al păcii; potoleşte turburarea şi vâlvătaia gândurilor, înmoaie mânia sufletului şi înfrânează pe cel desfrânat. Psalmul leagă prietenii, uneşte pe cei de departe, împacă pe cei învrăjbiţi“ (Omilii la Psalmi 1, 2, PSB 4, serie nouă, 2011, p. 366). Poate de aceea Sfântul Ioan Gură de Aur recomanda pentru fiecare creştin: „Mai bine să înceteze soarele călătoria sa decât să înceteze citirea psalmilor“.
Totuşi, parcurgerea rând cu rând a psalmilor ne descoperă în cuprinsul lor cuvinte, expresii, exemple sau descrieri al căror înţeles e greu de descifrat fără un ghid pe măsură. Uneori din cauza traducerii, alteori din pricina diferenţei de context dintre autori şi cititori, cuvintele psaltirii sunt citite pe deasupra, fără să ne implice în vreun fel, pentru că imaginile descrise nu ni se potrivesc.
Pentru început, ne oprim la expresia: „(…) înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale“, din psalmul 102, 5, citit şi recitit zilnic la fiecare slujbă a Obedniţei şi la Sfânta Liturghie. Dincolo de faptul că mi-e cu totul străină imaginea, mă frapează uşurinţa cu care am trecut peste această expresie, fără să-mi atragă atenţia sau măcar să-mi agite curiozitatea. Semnalarea mi-a venit la provocarea unui bun prieten, care mi-a indicat şi sursa unei posibile interpretări la care vom face referire.
La o simplă privire asupra expresiei în contextul întregului psalm, deducem că autorul doreşte să ne înveţe modul în care prezenţa lui Dumnezeu în viaţa noastră are puterea să ne reînnoiască continuu cursul vieţii. În acest sens, putem considera că expresia în discuţie este un exemplu pe care psalmistul îl oferă pentru a întări cele spuse. Numai că acest exemplu folosit este comprimat la maximum, considerându-se că cititorii cunosc prea bine celelalte detalii. Deşi în timp exemplu din psalm s-a păstrat, povestea din care este extras ne este străină, motiv pentru care numai recuperarea ei integrală poate să ne întregească imaginea sugerată de psalmist.
Povestea în cauză este una extrasă din mitologia antică, arhicunoscută cetăţenilor acelor timpuri, şi se numeşte „Vulturul“, pe care o redăm din lucrarea Fiziologul Latin (trad. Anca Crivăţ, ed. bilingvă, Ed. Polirom, 2006, p. 19). Este vorba despre faptul că „firea vulturului este astfel: îmbătrânind, aripile lui se îngreunează şi ochii i se înceţoşează; atunci caută un izvor de apă şi de deasupra lui îşi ia zborul spre înalt, până în apropierea soarelui, iar acolo îşi aprinde aripile şi îşi arde ceaţa de pe ochi în razele soarelui; atunci, coborându-se la izvor, se scufundă de trei ori în apă şi pe dată se înnoieşte cu totul, astfel încât prin vigoarea aripilor şi prin strălucirea ochilor este cu mult mai întinerit“.
Explicaţia Fiziologului este foarte interesantă, arătând că orice om, fie iudeu, fie păgân, care are haina veche şi ochii inimii înceţoşaţi, trebuie să caute izvorul spiritual al Domnului, Care a zis: „Dacă cineva nu se va fi născut din nou din apă şi de la Duhul Sfânt, nu va putea intra în Împărăţia cerurilor“ (In. 3, 5) şi să ridice ochii inimii către Domnul „soarele dreptăţii“ (Mal. 3, 20), pentru ca tinereţea lui să fie înnoită asemenea celei a vulturului.
Sfântul Vasile cel Mare nu tâlcuieşte efectiv psalmul 102, dar face trimitere directă la versetul 5 al acestui psalm (deci la expresia în discuţie), a-tunci când explică psalmul 32, 3: „Cântaţi Domnului cântarea nouă“. Recomandarea Sfântului Vasile explicitează direct îmbinarea dintre expresia din psalm şi pilda vulturului, ceea ce arată că la acest moment în-că se cunoştea foarte bine această poveste. Exegeza sa îndrumă pe creştini să slujească lui Dumnezeu nu în vechimea literei, ci întru înnoirea Duhului (Rm. 7, 6), care aduce omului o depăşire a exteriorităţii Legii pentru o cunoaştere mai profundă, inteligibilă, asemănată cu o „cântare nouă“. Bătrâneţea şi vechimea Testamentului au trecut, creştinii având prin Hristos o învăţătură nouă şi înnoitoare, care înnoieşte tinereţea noastră ca a vulturului (Ps. 102, 5), mai cu seamă atunci când distrugem pe omul nostru cel dinafară înnoind din zi în zi pe cel dinlăuntru (2. Co. 4, 16. cf. Omilii la Psalmi 32, 2, p. 453). (Va urma)
