Ca student teolog în anul IV la Facultatea de Teologie din București mi s-a făcut deosebita cinste din partea Catedrei de Omiletică să rostesc cuvântul de învățătură (predica) la sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, care s-a ținut la Biserica „Sfânta Ecaterina”, Paraclisul universitar. Mărturisesc că am ținut multe predici de-a lungul vieții, însă cea din data de 30 ianuarie 2025 a fost una referențială. Mai întâi de orice, prin uriașa responsabilitate pe care o ai să reprezinți întregul corp studențesc; al doilea, pentru dubla încărcătură emoțional-științifică de a vorbi în fața profesorilor facultății (cei mai mulți și preoți), inclusiv a PS Părinte Varlaam Ploieșteanul; apoi, faptul că te adresezi unei comunități de creștini atât de legați sufletește de Sfânta Ecaterina, dar și de cei Trei Sfinți Ierarhi. Și, nu în ultimul rând, față de ceea ce reprezintă cei Trei Ierarhi în istoria creștinismului, dar și fecioara din Alexandria martirizată în secolul al III-lea. Patru lumini ale dreptei-credințe, martiriului, teologiei dogmatice, verticalității morale, preciziei comportamentale.
Ce elan predicatorial, ce detentă verbală ar trebui să ai încât să vorbești despre aceste trei monumente ale oratoriei? Ce fel de bune practici de amvon îți sunt necesare încât să redai câte ceva din măreția acestui buchet de trăitori și cuvântători ai tainelor treimice, nedescoperite până la ei? Cu ce fel de haină a verbului - în duh și-n adevăr - te poți apropia de realitatea lor terestră și cerească, deopotrivă? Mare încercare, peste puterile oricui - darămite ale unui student. Însă îndrăznind, faci câțiva pași după care te simți prins de subsuori și ajutat cu înțelegere și empatie: sfinții, care toți sunt buni, nu te lasă la greu... În esență, am spus câteva lucruri din care spicuiesc:
„Cum stau, față în față, în laboratorul liturgic al Facultății noastre, o fecioară și trei bărbați sfinți! Îi desparte doar o filă de hagiografie, însă o filă care a însemnat trecerea de la prigoană și martiriu la buna așezare în cadrele teologiei hristologice și pnevmatologice; o filă de sinaxar care acoperă câteva decenii ale istoriei, însă care a însemnat ieșirea creștinilor din catacombe direct în spațiul public, ba chiar în arena disputelor aprinse. O pagină de istorie în care heghemonul a trecut din scaunul de acuzator și ucigaș de creștini în cel de inițiator și arbitru al sfintelor sinoade ecumenice.
Ea, Sfânta Ecaterina, zveltă și frumoasă, deșteaptă și bine crescută, a înfruntat 50 de filozofi păgâni cu tact și convingere, cu fermitate și devotament pentru Mirele promis. Cei Trei Sfinți Ierarhi au avut și ei de înfruntat filozofi deghizați în teologi, creștini nedeplini, ierarhi eretici, uneltiri împărătești. Și au rezistat tuturor încercărilor, tuturor presiunilor, lăsându-ne o învățătură curată, ca aurul lămurit prin foc. O fecioară și trei bărbați sfinți, luminați de Duhul Sfânt, care nu au cedat ispitelor și nici amăgirilor, care au avut ce pierde în viața aceasta pentru a o câștiga pe cea viitoare - atât pentru ei, cât și pentru noi, prin pilda lor”.
Sau: „Astfel, în secolul al XI-lea s-a iscat o polemică vie între susținătorii și admiratorii celor trei mari ierarhi, pomeniți azi, pe motiv de întâietate. Care din ei este mai mare? Care este mai valoros? Cine a avut impactul cel mai mare asupra vieții creștine? Desigur, nu există sfinți mari și mici, însă taxonomia la care recurg oamenii se răsfrânge câteodată și asupra sfinților din cer. Gâlceava a ajuns să constituie un motiv de îngrijorare pentru liniștea și unitatea Bisericii Ortodoxe din Imperiu, însă rezolvarea a venit pe cale harică. Un episcop dintr-un ținut îndepărtat de capitală, Ioan Mavrupos al Evhaitelor, a avut o viziune recurentă prin care cei trei îl anunțau așa: «Punându-ne împreună într-o zi, când ți se va părea ție că este de cuviință, fă nouă praznic cuviincios. Apoi, spune și celorlalți care vor fi mai pe urmă, cum că noi suntem una la Dumnezeu și noi negreșit vom mijloci înaintea lui Dumnezeu cele pentru mântuire, pentru cei ce ne vor săvârși praznicul pomenirii noastre». Așa i-au grăit direct cei Trei Ierarhi lui Ioan Mavrupos, el însuși devenit sfânt al Bisericii Răsăritului pentru imnografia sa deosebită, pentru omiliile sale și pentru celebrele sale encomioane rostite la curtea imperială cât a fost consilier. De atunci și până astăzi, în conștiința creștinilor cei Trei Ierarhi stau nedezlipiți într-o prietenie cerească, stau adunați în lumina treimică pe care au slujit-o toată viața lor”.
Vedeți cum nu ne lasă sfinții din brațe? Totul e să rămânem în duhul lor!
Ne-am obișnuit cu comemorările din fiecare an ale Bisericii noastre ortodoxe, care marchează atât momente istorice, cât și liturgice, dogmatice sau spirituale, încercând să trezească conștiința credincioșilor spre o viață activă și unitară din perspectiva mesajului pe care îl transmite.
Vreme de peste trei ani, Mântuitorul Hristos le-a vorbit Sfinților Săi Ucenici și Apostoli despre tainele Împărăției lui Dumnezeu. Fiind oameni cu măsuri și înțelegeri diferite, la început nu au pătruns sensurile adânci ale învățăturilor dumnezeiești, dar, când Duhul Sfânt s-a revărsat peste ei, mintea li s-a deschis, inima le-a fost luminată și au înțeles toate...
Suntem în timpul Postului Mare când în cursul săptămânii (de luni până vineri) se oficiază în biserici Liturghia Darurilor înainte sfinţite sau a Sfântului Grigorie Dialogul, autorul ei, pe care-l
Duhovnicia părinților deșertului și, în general, spiritualitatea ortodoxă se întemeiază pe ucenicie, pe trecerea învățăturii și a experienței de la o generație la alta, în mod direct. Dar, tocmai pe
.jpg)
Duminica a 2-a din post (a Sfântului Grigorie Palama) Marcu 2, 1-12 În vremea aceea, intrând iarăşi Iisus în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat aşa de
Umanismul, așa cum ni‑l prezintă istoria ultimelor secole, a pus în centrul atenției omul, uitând de raportarea lui la Creator. Însă „emanciparea” realizată nu a condus la împlinirea omului, la fericirea
Fraților, prin credință, Moise, când s-a făcut mare, n-a voit să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a ales mai bine să pătimească cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă dulceața cea trecătoare a
Sfântul Benedict, al cărui nume înseamnă binecuvântat, era din cetatea Nursia, Italia, nu departe de Roma. S-a născut în anul 480 din părinţi dreptcredincioşi, cu bună stare. Fiind
Sfântul Grigorie Palama, Capitole despre rugăciune și curăția inimii, 3, în Părinți și Scriitori Bisericești (2022), vol. 21, pp. 416-417 „(...) De aceea, cel care prin purtarea de grijă în vremea
Anul 1925 este foarte important pentru Istoria Bisericii Ortodoxe Române, pentru că Biserica noastră a fost ridicată la rang de Patriarhie. În acest an s-a desfăşurat un amplu proces de înfiinţare a Patriarhiei
În ultimii șase ani, la Casa Muzeu „Alexei Mateevici” din Căinari, în luna martie, împreună cu preoții din Protopopiatul Căușeni, cu preotul Valentin Baltaga din Parohia „Sfinții Arhangheli” și autoritățile din acest oraș, dar și cu mulțime de tineri, elevi și lucrători în domeniul culturii din raionul Căușeni, am oficiat slujba Parastasului și am participat la activitățile culturale dedicate preotului Alexei Mateevici (1888-1917), unul dintre poeții înzestrați cu mult har și talent, care ne-a lăsat cea mai frumoasă poezie dedicată limbii: „Limba noastră”.
Unii călugări din mănăstirile athonite, numiţi şi isihaşti, au ajuns să vadă lumina necreată a lui Dumnezeu. Dar adversarii lor respingeau posibilitatea vederii lui Dumnezeu de către om, negau distincţia dintre fiinţă şi energii în Dumnezeu, excluzând orice posibilitate de comuniune reală a omului cu Dumnezeu. Cel care a luat iniţiativa de a le răspunde acestora a fost Sfântul Grigorie Palama, care a vorbit despre posibilitatea cunoaşterii şi a unirii cu Dumnezeu, afirmând că nu există natură (fiinţă) nelucrătoare care să nu se manifeste în afară prin energii. Sfântul, pentru care isihasmul devenise un mod de viaţă, a răspuns că isihaştii nu văd Fiinţa lui Dumnezeu, ci energiile necreate care se revarsă din Fiinţa Lui.
În 28 februarie 2025 se împlinesc 240 de ani de la moartea martirică a lui Horea și a lui Cloșca, din anul 1785, la Alba-Iulia. Crișan murise deja în închisoare, în 13 februarie. Deși în raportul comisiei de anchetă se menționează că acesta s-a sinucis, există mai multe argumente care aruncă îndoiala asupra acestui lucru.
Sfântul Grigorie Palama este unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii, unul foarte profund, dens și uneori greu de asimilat. Temele abordate de el, cum sunt distincția dintre ființă și lucrările nezidite în Dumnezeu, distincția dintre teologie și vederea lui Dumnezeu în lumină, sunt adânci, greu de expus în cuvinte. Nici exprimarea lui nu este simplă, pe alocuri chiar aticizată și, mai mult, deși se folosește destul de des de metoda argumentației de tip aristotelian, documentaţia lui este laborioasă, nu ușor de urmărit, parcă vrând cu tot dinadinsul să-i invite pe detractorii lui să-i recitească paragrafele! Deci, da, Grigorie Palama este un teolog greu de descifrat și trebuie să recunoaștem și greu de digerat, nu numai de frații noștri de alte confesiuni, dar uneori și de noi. Bunăoară, citindu-l pe Varlaam, Achindin și mai ales pe Grigoras sau Dexios, s-ar putea să ni se pară la început mai clari, mai logici, mai digerabili! Totuși, dincolo de aceste dificultăți, Grigorie Palama este teologul luminii nezidite al lui Dumnezeu, teologul care ne arată cum să urcăm muntele Taborului pentru a-L întâlni acolo pe Hristos, izvorul luminii. Învățătura lui este despre viață, viața în Hristos.
