Un buchet de biografii pe calea sfințeniei

La Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a apărut, în 2024, un triptic editorial ziditor de suflet: „File de Pateric românesc”, în două volume: „Dorul după Dumnezeu și biruința crucii” și „Prin nevoințe spre cer”, și „File de Materic românesc”, subintitulat „Treptele pocăinței - Chipuri filocalice de monahii”. Autorul acestor cărți este Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, un neobosit căutător printre comorile ascunse în arhive și biblioteci mă­năs­tirești, scrieri vechi și dicțio­nare, dar și un iscoditor luminos al cuvântului printre amintirile oamenilor și, de multe ori, în propriile falduri de memorie afectivă.

Iubitor al vieții monahale, cărturar, documentarist de excepție și condeier, deopotrivă, Preasfinția Sa aduce în lumină noi și noi portrete ale oamenilor vrednici ai acestor pământuri, care au urmat calea îngerească a monahismului și au ajuns, unii dintre ei în mod vădit, la sfințenie.

Încă din titlu, ba și din primele fraze ale cuvântului către cititor, autorul ne dezvăluie cât de mult iubește „Patericul egiptean”, carte plină cu învățături și apoftegme izvorâte din experiența monahală a vechilor părinți din pustie, subliniind că „rareori se întâlnește un asemenea tezaur de învățătură, trăire și înălțare sufletească, fiind considerată cartea cea mai folositoare, după Sfânta Scriptură, pentru creșterea duhovnicească a creștinului”.

În timp ce părintele Ioanichie Bălan ne oferea, în urmă cu câteva decenii bune, volumele „Convorbiri duhovnicești”, prin care publicul larg, dar interesat de fenomen, putea să înțeleagă mai în detaliu care era ritmul interior al vieții monahale și cum se raportau călugării sau călugărițele la diverse probleme duhovnicești - cartea fiind alcătuită sub formă de dialoguri -, în zilele noastre, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei merge pe urmele multora dintre monahii și monahiile care au trăit în veacul trecut, uneori și mai de mult, prezentându-ni-i prin metoda studiului monografic și, deopotrivă, prin instrumentele literatului care este.

Peste 120 de vieți strălucite în Hristos sunt cuprinse în cele două volume dedicate monahilor. Există și câteva biografii de sfinți mai din vechime, precum Amfilohie de la Pângărați, Calinic de la Cernica, Grigorie Dascălul, Paisie de la Neamț, Ioan Iacob-Noul Hozevit, dar și mai noi: Paisie Olaru, Cleopa Ilie, Arsenie Boca, Sofian Boghiu. Viețile lor nu sunt scrise nici banal, nici simplu, ci îmbogățesc cititorul cu aspecte mai puțin cunoscute. Astfel, găsim în capitolul dedicat Sfântului Ierarh Calinic amănunte despre modul în care și-a aflat sfârșitul obștesc, despre cum a fost prohodit, fiind citate o scrisoare a Sfântului, precum și un fragment din Acatistul pe care i l-a compus Bartolomeu (Valeriu) Anania, fostul ierarh și scriitor.

Pe unii dintre cei portretizați, PS Timotei i-a cunoscut personal și adaugă, după cum era firesc, propria mărturie. Aflăm despre legătura specială a Cuviosului Părinte Paisie Olaru (1897-1990) cu oamenii din satul natal al Sfinției Sale, Rădășeni. Localnicii aveau o mare evlavie la el, îl aveau la suflet ca pe un mare rugător și vindecător. Despre înmormântarea Părintelui din 21 octombrie 1990 autorul mărturisește că a avut sentimentul că a participat realmente la înmormântarea unui sfânt. Pe bună dreptate.

Multe pagini redau biografiile unor părinți români de la Muntele Athos, precum Petroniu Tănase, Nectarie Crețu, Irinarh Șișman, Gamaliil Gheorghe Boboc, Chiril-Calistrat Șaramet, Dometie Trihenea, David Cojocaru sau de la Locurile Sfinte, precum Teofil Panait. Sunt pagini impresionante despre monahi care au înfruntat temnița în comunism, alții care au suferit prigoana Decretului 410 din 1959, alții care au făcut misiune prin exemplul propriu și prin cuvântul de la amvon, atât în vremuri tulburi, cât și după căderea comunismului.

„Filele de Materic românesc” este și ea o carte binevenită în peisajul tipăriturilor duhovnicești, întrucât monahiile, prin calitatea lor de a nu ieși în evidență, au trăit în umbra mediatizării. Intuind necesitatea ca și chipurile maicilor cu vieți îmbunătățite să fie cunoscute de credincioși, Preasfințitul Părinte Timotei ne aduce la cunoș­tință peste 50 de vieți de monahii, ca pe un buchet consistent de biografii luminoase. În lumea contemporană, în care debusolarea este atât de mare și parcă anume menținută prin diversele aspecte ale vieții cotidiene, când tinerele pot avea mai degrabă pornirea spre vieți de succes, propuse pe rețelele sociale, numite „iconice”, autorul de­senează prin verb portrete demne de a fi icoane. Unele maici au avut blândețe, altele smerită ascultare, unele rugăciune continuă și tăcere, altele dragoste pentru slujbele Bisericii și cântarea bisericească, iar altele dorința de a fi de folos oamenilor. Toate însă au părăsit lumea cu plăcerile ei spre a-L urma pe Hristos, mergând pe calea cea strâmtă.

Între monahiile zugrăvite în volum se află și arhimandrita Epiharia Moisescu (1870-1943), care a fost compozitoare și profesoară de muzică, cu un parcurs al vieții impresionant: de origine din Săcele, județul Brașov, dintr-o familie de oieri credincioși, a intrat în mănăstire la vârsta de șase ani, fiind tunsă în monahism după 20 de ani de ascultare. Multele fapte vrednice de aflat sunt consemnate în capitolul dedicat acestei monahii. S-a stabilit inițial la Mănăstirea Țigănești, a făcut studii serioase și a urmărit mereu înflorirea vieții monahale. Pasionată și înzestrată pentru cântarea psaltică, ea ne-a lăsat o carte de compoziții muzicale, „Slujba Acoperământului Maicii Domnului”. A militat pentru deschiderea unui orfelinat de copii pe lângă mănăstire și a găsit înțelegere pentru aceasta la Mănăstirea Bistrița din Vâlcea, unde s-a și mutat spre a împlini misiunea aceasta. Împreună cu două nepoate, tot monahii, a înființat și un seminar pentru călugărițe. Regina Maria o aprecia în mod deosebit și se spune că multe dintre covoarele și costumele tradiționale pe care le deținea regina erau lucrate de maicile de la Bistrița vâlceană. Despre monahia Doroteia Bărbieru aflăm că a săvârșit cu mare osârdie „Liturghia ascultării”, că a fost viețuitoare a Mănăstirii Pasărea, a trăit în cuvioșie și a atins vârsta de 103 ani.

Monahia Artemia Porfir (1920-2016) a slujit, în ultimii ani ai vieții, cu mult devotament Așezămintele Românești din Țara Sfântă. Studiase Dreptul, Comerțul Exterior, vorbea mai multe limbi și lucrase în ministerul de resort și nu făcuse compromisuri cu fostul regim comunist. N-a fost căsătorită, iar după pensionare, în 1994, a lucrat ca voluntar în funcția de secretar al Așezământului Românesc de la Iersualim. În 2005 a fost tunsă în monahism. Ultimele nevoințe, provocate de bolile vârstei înaintate, le-a trăit la Mănăstirea Ghighiu. Sub numele Ana Porfir, a scris și publicat mai multe pagini de memorii, impresii și informații spiritual-duhovnicești.

Fiecare cititor va descoperi toate celelalte frumoase vieți de monahi și monahii cuprinse în aceste trei volume. Personal, dau mărturie despre încântarea cu care am (re)descoperit trecutele, dar atât de prezentele vieți adunate astfel laolaltă. Bucuria lecturii vine și din conștientizarea mai pregnantă a faptului că și noi, românii, am dat lumii și cerului oameni sfinți și sperăm că vom mai da, după măsura reverberării în timp a faptelor descrise și în aceste lucrări.